VIP Magazin
21 Octombrie 2018
Print
Print
Print
Print
Top politic. Martie 2012
Martie 2012, Nr. 95

Top politic. Martie 2012

Comentează   |   Cuprins

de Cornel CIUREA

Se caută un preşedinte de ţară
Scriu aceste rânduri în momentul în care liderii PDM şi PLDM fac liste de candidaţi pentru funcţia de preşedinte al ţării. Ridicolul situaţiei este inimaginabil. Pe aceste liste poţi găsi tot ce vrei – rectori, comentatori, diplomaţi, academicieni etc. Politicienii trebuie să identifice un singur candidat pentru ca, mai apoi, să meargă cu peţitul la liberali. Liberalii îl vor preţălui şi ei pe acest candidat, măsurându-l din cap până în picioare şi uitându-se în gura lui, vor da verdictul. Apoi, Alianţa va merge cu candidatul şi cu 58 de voturi să se închine lui Dodon. Măria Sa îl va iscodi şi el pe preafericitul ales, se va uita atent la dantura viitorului preşedinte şi va aproba definitiv alegerea făcută. După asta, deputaţii vor merge să voteze în parlament. Astfel, ţara se va pricopsi, în sfîrşit, cu un preşedinte.

Dar ăsta-i scenariul fericit şi avem puţine motive să credem că anume aşa vor sta lucrurile. În aceste clipe mă gândesc la persoanele care au acceptat să treacă prin atâtea umilinţe ca să fie puşi pe lista candidaţilor. Ce îi determină oare s-o apuce pe această cale? Mă întreb asta pentru că procedura la care sunt expuşi pare a fi un adevărat calvar. Antropologii spun că sunt triburi în care poporul, înainte de a-şi desemna conducătorul, îl tăvăleşte prin noroi, îl ţine priponit în casă, în frig, pe nemâncate şi îl obligă la relaţii incestuale. Doar după ce aceste ritualuri chinuitoare sunt încheiate, viitorul conducător este învestit în funcţie.

La noi însă, candidaţii acceptă să fie tăvăliţi prin noroi, fără a avea vreo certitudine că vor fi aleşi. De fapt, şansele lor sunt minime. Şi totuşi, ei se lasă tăvăliţi. Vom mai putea noi oare să-i privim ca pe nişte persoane serioase? Mă îndoiesc.

Rasism sau bădărănism
Discuţiile despre declaraţia lui Voronin adresată lui Onoje – „un negru coborât din copaci care apăra Alianţa” a stârnit anumite valuri în societatea moldovenească. Cel puţin, Amnesty International s-a autosesizat, iar Constantin Tănase l-a invitat pe Voronin să-şi „ia macacu' acasă”, referindu-se „subtil” la Iurie Roşca. Acest schimb elegant de replici trezeşte o întrebare – cât de rasistă este societatea noastră?

Eu aş spune – un pic. Proverbele noastre populare au anumite elemente rasiste cu specific local. De asemenea, chestia cu „coborâtul din copac” este destul de frecventă, fapt care vorbeşte, pe semne, despre convingerea pe care o nutrim, cum că noi, moldovenii, suntem o naţiune fruntaşă în domeniul nanotehnologiilor şi high-tech-ului. De asemenea, unii miniştri au nasuri de prepelicar şi-i invită să se spele pe cei care se întâmplă să aibă o altă culoare a pielii. Şi totuşi, haideţi să fim serioşi – nu suntem rasişti. Cel mult – bădărani.   

Liberalii merg pe urmele lui David
Cunoaştem cu toţii legenda despre micul David care l-a înfrânt pe uriaşul Goliat, trăgând cu praştia drept în fruntea filistinului. Realităţile politice din Moldova încep să semene cu această confruntare. După mai multe chichiţe şi amânări, liberalii au renunţat la funcţia de speaker, s-au distanţat de PDM şi PLDM şi s-au postat în rolul de judecători care validează sau invalidează deciziile luate de Lupu şi Filat. Mai departe, viaţa politică va evolua după cum va „pohti” boieru' de Coloniţa. Iar „boieru'” de Coloniţa, după cum prea bine ştiţi, este Ghimpu.

Până acum, Filat şi Lupu îl cam luau peste picior pe Ghimpu, ignorându-i păsurile. Ghimpu a vrut o nouă Constituţie şi s-a cam şters pe bot de ea. Ghimpu a vrut referendum, dar Filat şi Lupu s-au răzgândit. Ghimpu a vrut să fie speaker, dar na-ţi-o bună că ţi-am dres-o. Acum însă, după ce a pierdut pe toată linia, Ghimpu pare a fi imbatabil. „Veniţi la mine, măi băieţi, că eu am să vă fiu naşul!”, parcă le spune conu' Ghimpu colegilor din Alianţă.

Şi parcă ar avea dreptate. În eventualitatea unor alegeri anticipate, marele liberal de Coloniţa pare să fi intrat în posesia unei praştii numai bune de doborât pe foştii săi colegi.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°