VIP Magazin
18 Noiembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Top politic. Iunie 2012
Iunie 2012, Nr. 98

Top politic. Iunie 2012

Comentează   |   Cuprins

Hopa, hopa, hopa, hopa, hutiuliuc în Europa
Apropo. Votarea legii despre egalitatea şanselor (alias antidiscriminare) şi a celei privind Centrul de Combatere a Corupţiei a închis teoretic faza întâi a procesului de negocieri cu UE în ceea ce priveşte liberalizarea regimului de vize. Am făcut-o în mare grabă, pe ultima sută de metri, dar trebuie să recunoaştem că nu suntem unici în această privinţă. Colegul meu din Slovacia mi-a povestit că pentru a obţine undă verde din partea UE, slovacii au reuşit să facă în ultima jumătate de an ceea ce urmau s-o facă pe parcursul a câtorva ani. După cum s-a exprimat colegul – slovacii au demonstrat că pot face minuni. Şi noi, moldovenii, funcţionăm după acelaşi algoritm, lăsând lucrurile de azi pe mâine.

Mi-e teamă însă că deja începem să schimbăm formula noastră de activitate. Având în vedere faptul că Europa este din ce în ce mai înclinată să ne ofere cât mai puţin, cerând de la noi tot mai mult, noi am putea, în raport cu Europa, să începem să pătrundem sensul ascuns al principiului lui Murphy – treaba care poate fi lăsată pe mâine nu merită să fie făcută niciodată. Faza a doua cere de la noi implementarea legilor adoptate. Iar implementarea, după cum se ştie, nu este punctul nostru tare.

Legea homosexualilor contra legii castrării chimice a pedofililor
Alianţa pentru Integrare Europeană a mai reuşit o performanţă notabilă în materie de negocieri şi tranzacţii de tipul „baş na baş” (o mână spală pe alta). Partidul Liberal a condiţionat votarea legii antidiscriminare prin votarea legii castrării chimice a pedofililor. Cum au reuşit liberalii să găsească o legătură între aceste două legi rămâne un mare semn de întrebare? Nici nu încercăm să desluşim sensurile ascunse, pentru că imaginaţia noastră înfierbântată ar putea să ne ducă prea departe. Dar şi ceilalţi doi parteneri ai Alianţei au fost de aldămaş. După ce au votat legea privind castrarea, Dumitru Diacov a reunoscut că democraţii n-au avut de ales şi au fost obligaţi să voteze pentru a le face hatârul liberalilor. Cu alte cuvinte, noi votăm legi proaste fără ca să vrem acest lucru, pentru ca alţii să ne voteze legile noastre care s-ar putea să fie şi ele proaste. Matematic vorbind, avem două legi proaste, deşi puteam să nu avem niciuna. Asta se cheamă inflaţie democratică, potrivit căreia merele proaste întotdeauna le strică pe cele bune fără ca vreodată merele bune să le dreagă pe cele rele.

Gânduri eretice
Şi ca să rămânem tot în zona legii antidiscriminare, aflăm că creştinii îi cer mitropolitului excomunicarea celor 53 de deputaţi care au votat legea, a prim-ministrului Filat şi a miniştrilor Justiţiei – Tănase şi Efrim. Eu cred că, din punctul de vedere al canoanelor, aceşti oameni s-ar putea să aibă dreptate. Biserica n-are dreptul să fie la fel de flexibilă şi iertătoare cu infractorii precum e politica sau codul nostru penal. Aş vrea chiar să văd cum vor fi predaţi anatemei principalii politicieni ai ţării noastre. Cred că va fi o pedeapsă pe măsură. Dacă nu-i putem deferi justiţiei, atunci, cel puţin, să-i îndepărtăm de Dumnezeu. Care s-ar putea să nu existe. Deci s-ar putea ca pedeapsa să nu fie prea mare.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+4°