VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Top politic. Iulie-august 2010
August 2010, Nr. 75-76

Top politic. Iulie-august 2010

Comentează   |   Cuprins

de Cornel CIUREA

PLDM rectoriRectorii merg la PLDM
Un grup de rectori, în frunte cu Ion Bostan (Universitatea Tehnică), Gheorghe Ciocan (Universitatea de Stat) şi Grigore Belostecinic (Academia de Studii Economice), au aderat la PLDM. Acest pas pare să fie o premieră în politica moldovenească – rectorii aderă în grup la un partid al cărui preşedinte este prim-ministru. Nu vrem sub nici o formă să subestimăm în această privinţă meritul PLDM, care a obţinut în mod sigur un plus de imagine. Şi totuşi, ne întrebăm – ce e în capul rectorilor care aderă la un partid politic? Ne amintim de ruşinea de care s-a acoperit fostul rector al USM, Gheorghe Rusnac, care a acceptat în 2007 să facă jocul comuniştilor, apărând în clipurile lor electorale. Acum situaţia pare să fie similară – rectorii nu rezistă tentaţiei de a se da mai aproape de partidul puterii. Este adevărat că şmecherismul proverbial al rectorilor moldoveni îi împiedică să adere plenar, căci ei au declarat că aderă doar la organizaţia extrateritorială a PLDM şi doar până la alegeri. Dar tocmai acest şmecherism ne pune în gardă – ceva e putred în sistemul nostru de învăţământ, dacă rectorii se transformă într-o turmă cuminte ce merge cu ochii legaţi spre un partid politic.

Mihai GhimpuDecretul preşedintelui
Spiritele s-au încins în jurul decretului preşedintelui Ghimpu, despre ocupaţia sovietică şi revenirea la adevărul istoric. Toate partidele din cadrul Alianţei, cu excepţia Partidului Liberal, au mârâit a lehamite, dar au încercat să dea impresia că totul este bine în cea mai bună lume cu putinţă. „Moldova Unită” şi comuniştii au cerut demiterea lui Ghimpu, dar Alianţa s-a opus, preferând să ia apărarea preşedintelui buclucaş. Rusia a făcut o declaraţie în care a condamnat revizionismul istoric al preşedintelui moldovean, iar Rospotrebnadzorul a înaintat din nou pretenţii faţă de calitatea vinurilor moldoveneşti. În acelaşi timp, comentatorii noştri politici declară că nu s-a întâmplat nimic grav şi că totul va rămâne aşa cum a fost. Marea lor dilemă ar fi următoarea – ce este mai important: adevărul istoric sau exportul vinurilor şi o relaţie decentă cu Rusia? Nu avem răspuns la această întrebare. Dacă am fi romantici, am pleda pentru adevăr istoric. În politică preferabil e să fii totuşi deştept, şi nu romantic.

Termen rezonabil
Politicienii noştri se transformă în distinşi scolaşti, discutând la nesfârşit despre semnificaţia noţiunii de „termen rezonabil”, cu aceeaşi încrâncenare cu care clerul medieval discuta despre sexul îngerilor. Comuniştii vor ca stabilirea datei alegerilor anticipate, după dizolvarea parlamentului, să se producă în mod clar, fără a exista posibilitatea interpretărilor. Din contră, Alianţa preferă să aibă o marjă mai mare de manevre şi de aceea nu doreşte ca „termenul rezonabil” să specifice o dată fixă. Discuţia pare inutilă, întrucât nu prea este clar ce vor avea de câştigat partidele, intrând în asemenea discuţii savantlâcoase. Mai mult, ştim bine că deseori în politica moldovenească legile şi interpretările pe care le adoptă unii, servesc mai târziu interesele adversarilor lor politici. Astfel, nu ne rămâne nimic altceva decât să zâmbim ironic, atunci când vedem la televizor politicieni năduşind pentru a face filosoficale politico-juridice. Reflecţiile lor meşteşugite se aseamănă foarte mult cu tăiatul crengii de sub picioare.  

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Bravo Cornele!!!!!!
ABDUALIHASAN   -  
14 Septembrie 2010, 19:55
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°