VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Top muzică (Martie 2013)
Martie 2013, Nr. 106

Top muzică (Martie 2013)

Comentează   |   Cuprins

Eurovision 2013. Cine oare pleacă la Malmo?
Pentru a noua oară consecutiv, Moldova se pregăteşte să cucerească publicul european, participând la Eurovision Song Contest. Ca de fiecare dată, avem o preselecţie naţională şi o mulţime de artişti înregistraţi în concurs, Eurovision fiind una din puţinele şanse ale tinerilor interpreţi să se facă auziţi, să-şi demonstreze talentul şi să se promoveze atât în ţară, cât şi peste hotare. Din păcate (sau din fericire), în acest an în lista de participanţi nu se mai regăsesc interpreţii cunoscuţi care au participat în anii precedenţi: Natalia Barbu, Natalia Gordienko, „Zdob şi Zdub”, Pasha Parfeny. Tânăra interpretă Dara s-a retras din concurs din motiv că formatul ei artistic nu se potriveşte cu materialul audio propus. Pe de altă parte, printre cei 24 de participanţi care se pregătesc să evolueze în semifinale se numără Nicoleta Gavriliţă, Aliona Munteanu (alias Aliona Moon), Stela Boţan, Irina Tarasiuk, Boris Covali şi duetul Cristina Croitorul şi Karizma, ultimii doi fiind favoriţii din acest an.

Ediţia naţională a concursului Eurovision Song Contest este organizată de compania publică TeleradioMoldova, cu susţinerea „Orange” şi, pentru prima oară, a Guvernului RM. Semifinalele etapei naţionale se vor desfăşura în perioada 12-16 martie, de la ora 20:00, şi vor putea fi urmărite în direct la Moldova 1, Radio Moldova şi LIVE pe trm.md. Marele show din acest an se va desfăşura între 14 şi 18 mai la Malmo, Suedia, cu mottoul „We are one – Suntem una” şi cu un fluture colorat în calitate de simbol. Drept urmare a tragerii la sorţi, Republica Moldova va evolua cu numărul 16, fiind ultima ţară din prima semifinală.

Eurovision Song Contest este transmis în Europa, Australia, Canada, Egipt, Asia şi Statele Unite. Finala Eurovision 2012 a înregistrat o audienţă record de aproximativ 70 de milioane de telespectatori, iar numărul celor care au urmărit semifinalele şi finala a ajuns la 114,5 milioane.

Top 5 piese
1. Rihanna
„Diamonds”
806 vizualizări




2. Loredana feat. Cabron

„Apa”
704 vizualizări




3. Smiley feat. Alex Velea feat. Don Baxter

„Cai verzi pe pereţi”
702 vizualizări




4. Pink

„Try”
581 vizualizări





5. Deepcentral

„O stea”
552 vizualizări

* Topul a fost realizat în perioada 1-25 februarie la 27 de posturi radio şi 18 posturi TV.

Nicu Timofti
Prezentator TV, Prime TV şi Canal 3

Pe la 14-16 ani eram fan „Sepultura”. Acum însă ascult muzică de toate genurile, în funcţie de stare. Străină sau autohtonă, modernă sau retro, nu contează. Şi muzică populară ascult, când am dispoziţia potrivită. Mai puţin manele – nu prea mi se întâmplă să am aşa stări.

În ultimii doi-trei ani, muzica „made in Moldova” mi se pare mai bună, dar încă nu ajungem la nivelul României, din păcate. Poate că ai noştri ar trebui să investească mai mult în colaborări cu artişti buni din străinătate. Nu că în Moldova nu ar fi talente, dar posibilităţile sunt mai mici. Cred că mulţi nu vor să investească într-o piaţă atât de mică şi încă „necoaptă” ca a noastră. Şi e păcat, pentru că voci avem foarte bune. Îmi place cum cântă Pasha Parfeny, Dara, Tania Cergă. Sunt sigur că mai sunt şi alţii, pe care urmează să-i descoperim.

TOP muzică:
1. Roxette – „It must have been love”
2. Bon Jovi – „Always”
3. Julio Iglesias – „Historia de un amor”

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+18°