VIP Magazin
11 Decembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Diagnosticul trupelor muzicale
Aprilie 2004, Nr. 01

Diagnosticul trupelor muzicale

Comentează   |   Cuprins

Piaţa muzicală autohtonă e plină ăe contraste. La o încercare de a stabili calitatea "produselor" muzicale de la noi, scara valorilor ar putea oscila de la "foarte bun" la "foarte rău". Or, nu prea avem "bun". Majoritatea trupelor nou apărute au mult de lucru la capitolul text, muzică, voce, ţinută scenică, inteligenţă. Pe lângă puţinii profesionişti, sunt mulţi care se cred vedete, dar care dispar mai repede decât aflăm noi că există, rămânând "vedete" doarîn albumul de familie. Să vedem cine sunt "meseriaşii" scenei noastre şi cine sunt cei care nici nu merită să urce pe ea.

Profesionişti
• • • • •
Foarte bine
• • • •
Bine
• • •
Doar pentru fani
• •
Doarîn faţa oglinzii


Zdob si Zdub"Zdob şi Zdub"

Anul fondării: 1994. Stil hardcore moldovenesc

Componenţă: Roman lagupov - vocal, fluier, ocarină; Mihai Gâncu - chitară bas; Sveatoslav Staruş - chitară; Petru Botnaru - tobă; Victor Dandeş - trombon; Valeriu Mazâlu - trompetă.

Albume: 1997 -"Hardcore moldovenesc", 1999-"Tabăra noastră", 2000 -„Remixî», 2001 -„Agroromantica", 2003 -„Izbrannoe. Ot hardcora do romantiki" 2003 -„450 de oi".

"Zdubii" reprezintă una din cele mai de succes trupe din R. Moldova, în 1994, Roman 1-a întâlnit pe viitorul producător al formaţiei, Igor Danga, după care a înregistrat prima versiune demo a pieselor. Au urmat concerte în Rusia, unde publicul a rămas încântat de "jinul şi brânza moldovenească" din "Hardcore moldovenesc". De atunci, cariera lor ia amploare, "Zdob şi Zdub" participând la numeroase festivaluri internaţionale, concertând pe aceeaşi scenă cu stelele rockului mondial. Profesionişti în meserie, băieţii se simt bine oriunde: şi la "Lăptăria lui Enache" din Bucureşti, şi la cluburile de elită din Moscova. Succesul lor a dus la decorarea formaţiei "Zdob şi Zdub" cu medalia "Meritul Civic" pentru succese în creaţie, măiestrie interpretativă şi activitate concertistică prodigioasă.

• • • • •

Indiscutabil, este cel mai reuşit proiect muzical din ultimii ani.


O-Zone"O-Zone"

Anul fondării: 1999. Stil - pop

Componenţă: Dan Bălan - voce, text, muzică; Radu Sârbu, ArsenieToderaş, voce

Albume: 1999 - maxi-single"Dar unde eşti?" 2000 - albumul "Dar unde eşti?" 2002 -"Nr. 1" 2003-"DiscOzone"

Iniţial, Dan Bălan porneşte solo cu două piese, în 1999 i se alătură Petru Jelihovschi, lansând în această componenţă un maxi-single cu 5 piese, ediţie limitată pentru radio, TV şi prietenii adevăraţi. în 2000, la Filarmonica Naţională are loc lansarea primului album „Dar unde eşti?", urmată de un turneu naţional. Tot atunci înregistrează un record al vânzărilor (20.000), albumul conţinând hituri ca „Dar unde eşti?", „Fiesta de la noche", „Crede-mă".

Piaţa muzicală din România este următorul "teren de joc" al lui Dan Bălan. El se desparte de Petru şi anunţă o preselecţie naţională. Din păcate, nimeni din cei 200 de candidaţi nu a fost ales. Mai târziu, Radu a insistat, totuşi, să-şi demonstreze calităţile vocale, iar Arsenie a fost recomandat de profesoara de canto a lui Dan. Reîntregit,
"O-Zone" înregistrează cel de-al doilea maxi-single şi primul videoclip "Numai tu". în august 2002 are loc lansarea albumului „Nr.l". Piesa "Despre tine" a spart toate topurile din România şi i-a adus trupei dublul disc de aur, iar albumul "DiscOzone" - discul de platină. Al doilea extras de pe „DiscOzone", „De ce plâng chitarele", un remix după „Noroc", este noul hit al "ozoniştilor".

• • • •

Fabricând câteva hituri, este greu să-ţi păstrezi postura de simplu muritor. Succes, băieţi! Să nu cădeţi de pe piscurile gloriei.

MilleniumMillenium

Anul fondării: 1997. Stil - rock
 
Componenţă: Nadin Trohin - voce, Sandu Gorgos, Igor Buzurniuc, Alex Calancea, Lucian Rusu, Marin Cebotari - instrumente. Producător - Vlad Gorgos

Albume: 1999 -„Steaua nordului" 2002 -„Creştini, Crăciunul a venit!", 2003 -„Fata sihastră"

Existenţa celei mai profesioniste trupe de la noi este pusă sub semnul întrebării. Pe de o parte, producătorul Vlad Gorgos susţine că „Millenium" există şi va exista (poate în altă componenţă), pe de altă parte, membrii grupului afirmă că „Millenium" şi-a luat o pauză şi că nu se ştie când va reveni în formula veche. Cert este că, şi după plecarea Victoriei Mahu, această formaţie a înregistrat succese semnificative pe scenele României, Estoniei, Bielarusului şi Kazahstanului. Păcat e că băieţii s-au oprit din drum. Nu vrem să credem că cei care au dăruit publicului piese ca „Steaua nordului" sau „Fata sihastră" nu mai există în formula de altă dată.

• • • • •

Publicul este în aşteptarea marii împăcări.
Trăiască muzica adevărată! Jos fonogramele!

In-Quadro„In-Quadro"

Anul fondării: 2002. Stil - pop

Componenţă: Andrei Ţăruş, Andrei Ţarălungă, Igor Pşenicinîi, Ion Lozovan

Iată că o trupă de băieţi vine să acopere deficitul formaţiilor din muzica moldovenească. La baza grupului a stat formaţia „Pescarii" cu Andrei Ţ. şi Igor P Ca să nu le fie trist în firava lor carieră muzicală, cei doi i-au invitat pe ceilalţi băieţi. Iată-i în formulă de patru sub conducerea ex-producătorului de la „Fresh". în scurt timp, prima lor piesă, de dragoste bineînţeles, a câştigat admiraţia publicului. Hitul momentului - „Mi-e dor".

• • •

Mai multă coregrafie şi mişcare scenică! Puteţi lua exemplu de la„0-Zone".

Gandul Matei„Gândul mâţei"

Anul fondării: 1996, Stil - rock
Componenţă: Nicu Ţărnă - voce; Mamba - tobe; Garik - chitară; Sergiu Rusu - bas; Ghenadie - trompetă; Igor Criţov - clape.

Albume: 2000 - "Cu gândul la ea"
Este a doua formaţie rock din Moldova care are priză la public mai mult decât cei care evoluează în cluburi de specialitate. Singurul album la ora actuală este cel de debut - „Cu gândul la ea". Deşi au pornit în forţă cu „Liberty", „Numai tu", „La Ciocana", băieţii s-au cam culcat pe o ureche în ultima vreme.

• • • •

Succesul trebuie întreţinut, băieţi (nu numai cu apariţii mondene în cluburile de noapte ale Chişinăului). Altfel, riscaţi să rămâneţi în istorie doar cu „Cotlete cu goroh".

Dublu SensDublu Sens

Anul fondării: 1999. Stil - pop-disco

Componenţă: Viorel TzigaNASH, Vlad Costandoi, Cristina Josan, Rodica Şendrea

Albume: 2001 -„Asta nu e tot", 2002 -„Singuri în faţa dragostei"

Inteligenţa celui căruia îi aparţin textele şi muzica din „Dublu Sens", DJ TzigaNASH, a fost apreciată întotdeauna de melomani. Au fost primii care au mers pe disco, pe linia romantică a melodiilor. Au remixat „Melancolie" şi nu a fost rău deloc. Din păcate, prea puţină muzică „Dublu Sens". Fetele sunt simpatice şi nu cântă rău, liderul e căpos, Vlad ştie cum se fac banii. Păi n-aţi promis voi că „asta nu e tot"?

• • •


Inspiraţi-1 urgent pe TzigaNASH, altfel, se pierde formaţia!

Catharsis„Catharsis"

Anul fondării: 1997. Stil - pop

Componenţă: Ion Raţă, Mihai Budurin

Albume: 1999 -„Ce timp frumos", 2000 -„Anul 2000" 2003 -„Vino în al nouălea cer"

La folkiştii şi colegii Ion Raţă şi Mihai Budurin în 1999 se asociază muzicienii Sergiu Musteaţă şi Igor Cojocaru. într-o formulă de profesionişti, cu un producător în spate, înregistrează un succes inimaginabil, devenind un fenomen pe piaţa muzicală din Moldova. Piesa de succes - „Bucuraţi-vă, prieteni". în 2000 pleacă în SUA, fapt ce le aduce ghinion în ceea ce priveşte colaborarea lor cu „Danion". Băieţii o rup cu producătorul, îşi iau chitarele şi... pe aici li-i drumul. Tot atunci, Sergiu părăseşte formaţia, angajându-se la un studio particular de muzică, iar Igor cântă în croaziere. Cei doi prieteni nu s-au lăsat pe tânjală, au revenit la duetul lor de la începuturi, înregistrează piese noi. Până în prezent, formaţia nu a realizat nici un videoclip.

• • • •

Sperăm ca această formaţie să revină în forţă şi să încerce să ne mai uimească. Altfel, ar putea rămâne doar o amintire.

FreshFresh

Anul fondării: 1998. Stil - pop

Componenţă: Nona şi Violeta Marian, Nadia Muntean

Albume: 1999-"Generaţia ta", 2000 -"Du-mă cu tine", 2001 -,,Dacă-ai şti"

După lansarea primului album "Generaţia ta", una din cele patru fete pleacă şi formaţia rămâne într-o formulă de familie - surorile Nona şi Violeta, verişoara Nadia, producătorul Alexandru Rusu, soţul Nonei. în paralel cu cel de-al doilea album, "Du-mă cu tine", apare primul videoclip în grafică din ţară şi fetele semnează un contract pe 3 ani în România. O dată cu acestea, se iscă neînţelegerile dintre soţul-producător şi soţia-interpretă, care finalizează cu un divorţ, atât pe plan profesional, cât şi familial. După ce s-a „reabilitat", „Fresh" mai scoate un album „Dacă-ai şti" (pentru a demonstra ceva cuiva?). întrucât la începuturi Nona&Co au făcut furori în muzica autohtonă, actuala linişte pare a fi cel puţin suspectă.

• • •


Este nevoie de piese noi, mai şlăgăroase. Poate-I împrumutaţi pe Liviu Ştirbu de la Nelly Ciobanu?

Why NotWhy not?

Anul fondării: 2000. Stil - pop

Componenţă: Alex Bivol, Violeta Braga, Tudor Burlea

Având la început susţinerea producătoarei Inesa Stratulat, formaţia a reuşit să-şi croiască lesne calea spre scena mare şi să câştige admiraţia tinerilor, remarcându-se printr-un nou stil muzical, texte interesante, pe alocuri îndrăzneţe. Din 2001, toate treburile formaţiei şi le asumă Alex, căruia i-a revenit şi fericita ocazie să prezinte o emisiune de divertisment concepută de Centrul de cultură şi artă „Art-promo" -„Why not party", difuzată la EuroTV Chişinău.

• • •

Deocamdată, de „Why not?" auzim din emisiunea cu acelaşi nume. Aşteptăm piese noi. Investiţi îndeosebi în partea tehnică şi veti avea mai mult succes.

ZbantzZbântz

Anul fondării: 2000. Stil - pop dance

Componenţă: Ala Donţu, Eugenia Caraghiaur, Diana Pervuşin

Titlul de lider textier şi compozitor îi revine Alei Donţu, dar calitatea acestor îndeletniciri lasă mult de dorit uneori. Din cauza turneelor pe care le au prin ţară, „Zbântz" şi-a câştigat reputaţia unei formaţii de provincie. Sperăm că o dată cu venirea noului producător, Cătălin Gondiu, se va schimba şi politica formaţiei.



Uitaţi de costume extravagante şi forme dezgolite! Acesta este un alt spectacol, numai nu muzical.

Graieste MoldovenesteGrăieşte Moldoveneşte

Anul fondării: 2000

Componenţă: Bogdan Dascăl, Anatol Cibotaru şi Călin Soroncean

Albume: 2000 -"Made in Moldova" 2001 -"Grăieşte Moldoveneşte-2" 2002 -"Bună dimineaţa, moldoveni!"

Albumele lor s-au vândut ca pâinea cea caldă, băieţii făcând bani grei pe seama moldovenismelor. Ei zic că satirizează limba străzii, o amestecătură dintre română şi rusă, având tupeul şi curajul să susţină peste 250 de concerte (nu fără succes) la ţară. în prezent, şi-au luat o pauză.



Poate vă reorientaţi politica spre piese cu ceva IQ.


CezaraCezara

Anul fondării: 2000. Stil - rock

Componenţă: Cezara - solistă, Dragoş - chitară,Taras - bas, Ruslan - tobe, Călin - vioară, Igor - violoncel

Album: 2003 -"Hai cu toţii!"

Prima formulă a "Cezarei" au constituit-o instrumentiştii din "Edict". Trecută prin "foc şi sabie", formaţia ajunge la lansarea primului album care conţine 11 piese, dintre care hiturile "Hai cu totzii" şi "Să nu mă laşi". Pentru cea din urmă, se pregăteşte în prezent şi un videoclip. Porniţi pe calea cea bună, formaţia „Cezara" este atacată de instabilitate, membrii acesteia perindându-se de ici-colo, fiind nevoiţi să se rupă în două ca să câştige şi în alte părţi.

• • •

Mai puţină dragoste în interiorul formaţiei şi mai multă muncă de creaţie.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

paliubomu graieste moldoveneste cinta ceva interesant .... macar te rizii ...dar cind ascultii alte grupe de dor urechele
niku .dianu   -  
05 Decembrie 2010, 23:07
Sus ↑
Salutare!!!!!! poate cineva isi mai aduce aminte de prima formatie de hip hop MASTER DINAMIT incepusera 1993 au avut succes foarte mare pe atunci
Zbreankhy   -  
17 Ianuarie 2011, 13:58
Sus ↑
Buna Seara! Spuneti-mi va rog pe ce site/uri as putea gasi albumele Fostei formatii care se numea in anul 1999 Dublu Sens, Componenta: Viorel Tiganas, Vlad Costandoi, Cristina Josanu, Rodica Sendrea. Va multumesc pentru raspuns si va doresc la toti cei care intra pe acest site si isi dau cu parerea... multa sanatate!

Adresele va rog sa le scriti pe acest site!
Ion Barbaneagra   -  
11 Februarie 2011, 23:13
Sus ↑
P/u Zbreankhy scrie un mail pe adresa vlad@sensmusic.md
SM   -  
13 Martie 2011, 04:51
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+6°