VIP Magazin
13 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Top cărţi (Septembrie 2011)
Septembrie 2011, Nr. 89

Top cărţi (Septembrie 2011)

Comentează   |   Cuprins

„Fantoma trecutului”
Autor: Jo Nesbø
Editura: RAO, 2009
Preţ: 161,12 lei

Roman distins cu trei premii, printre care Bookclub Prize pentru cel mai bun roman poliţist norvegian. Detectivul Harry Hole (erou al unei serii întregi de romane) se implică într-o investigaţie care-l duce cu 60 de ani înapoi, în perioada „neagră” a Norvegiei, când s-a colaborat cu Germania nazistă. Misiunea lui este de a afla cine şi de ce îi ucide, pe rând, pe soldaţii care au supravieţuit. Autorul, Jo Nesbø, este economist de profesie, pasionat de muzică (vocalist al trupei norvegiene de rock „Di Derre”) şi unul dintre cei mai de succes scriitori de thrillere din Norvegia.

„Copiii libertăţii”
Autor: Marc Levy
Editura: Trei, 2008
Preţ: 93,74 lei
În timpul ocupaţiei germane, în Franţa, doi fraţi evrei, despărţiţi de părinţi, se alătură mişcării de Rezistenţă. Este un roman autobiografic (despre tatăl şi unchiul autorului), foarte realist, dar scris la fel de simplu ca şi alte cărţi celebre de-ale lui Marc Levy, ca „În altă viaţă”, „Te voi revedea” sau „Unde eşti..?”.



„Oraşul borcanelor”
Autor: Arnaldur Indridason
Editura: Trei, 2010
Preţ: 140,42 lei
Un roman poliţist cu intrigă ramificată, prima parte a unui serial poliţist, format din zece romane cu detectivul Erlendur în rolul principal. Un palpitant thriller psihologic. Autorul Arnaldur Indridason, jurnalist şi critic de film din Islanda, este recunoscut ca cel mai popular autor islandez şi a luat două premii importante pentru cărţile din această serie.  


„Anestezie locală”
Autor: Günter Grass
Editura: Polirom, 2008
Preţ: 132,72 lei
Într-un cabinet stomatologic, realitatea şi fabulaţia devin dimensiuni ale aceleiaşi istorii. Profesorul de germană şi istorie E. Starusch analizează detaliile şi se întoarce obsesiv în trecut pentru a-şi „anestezia” durerile şi frustrările unei vieţi eşuate. Autorul german Günter Grass, în vârstă de 83 de ani, a luat premiul Nobel pentru literatură în 1999.

Andrei Cibotaru
Director Ştiri Prime TV

Fiecare gospodar moldovean care se respectă are acasă o garnitură de mobilă – „stencă”, mai pe înţelesul nostru. O parte stă bucşită cu veselă, iar alta – cu cărţi. La 31 august 1981, pe rafturile celor care „stimau” literatura erau multe cărţi. Mii şi mii de clone marca „Lumina”, „Literatura Artistică” sau „Ştiinţa”. La 31 august 2011, moda „stencilor” nu a apus. Iar bibliotecile personale – în mare parte – au rămas nealterate. Sau, dacă vreţi, neameliorate. Fiecare cu gospodăria sa. Trist e că şi în gospodăria noastră comună, în bibliotecile publice, cartea a rămas aceeaşi. Scrisă „ын кракалець некуноскуць” pentru noua generaţie. Date oficiale: 70% din fondul bibliotecar sunt scrieri în rusă şi numai 30% – în limba de stat, atenţie, inclusiv în chirilică! Vârsta medie a cărţii din biblioteca moldovenească este de 55 de ani. Cartea a ajuns la pensie. Nu m-ar lăsa inima să duc de acasă colecţia de clone literare. Las’ să stea frumos în „stencă”! Dar cu gospodăria comună ce facem? Numai public nu găseşti în biblioteca publică. În Japonia, un tip inventiv pe nume Koji Suzuki şi-a tipărit nuvela „Dă-i drumul” pe hârtie igienică, amplasată în WC-uri publice. A avut succes la public.

TOP cărţi:
1. „Solo la Underwood”, Serghei Dovlatov.
2. „Dă-i drumul”, Koji Suzuki.
3. „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă.


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°