VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Top business. Iulie-august 2013
August 2013, Nr. 110

Top business. Iulie-august 2013

Comentează   |   Cuprins

Cocktail MAIB
Tot ce s-a întâmplat în jurul MAIB în luna iunie nu este altceva decât un cocktail cu doze egale de lapte, miere şi gaz. Un vârtej în care au fost atraşi acţionari-cumpărători de bună-credinţă, dar şi cei care au preluat peste noapte pachete de acţiuni prin intermediul unor decizii dubioase. Cazul MAIB trebuie să devină o lecţie. În primul rând, pentru cei care, în acest teritoriu (numit de unele enciclopedii ţara Republica Moldova), asigură dreptul la proprietate şi justiţie imparţială, cel puţin. Dar până atunci, preşedintele MAIB şi-a dat demisia, BNM a adus lumină, vacanţă, mare, soare…

Harnici la (a)tras
Premierul invită investitorii la colaborare în cadrul unui dineu, creează consilii economice de pe lângă sine, iar Ministerul Economiei propune crearea unui parc industrial la Străşeni, care să ofere 800 de locuri noi de muncă, în urma investiţiilor de peste 27 de milioane de euro. Statul s-a întors cu faţa la oamenii de afaceri? Cel puţin cu una se pare că DA. Şi dacă dineul este un lucru bun pentru timp scurt, crearea unor zone economice speciale poate descentraliza afacerile în Moldova, contribuind şi la scoaterea satelor moldoveneşti din epoca de piatră.

Pe muchia coşmarului
Deblocarea crizei politice a deschis robinetul de împrumuturi şi granturi. Guvernul Japoniei va susţine cu 65 de milioane de euro agricultura şi sănătatea moldovenilor, iar Banca Europeană de Investiţii va susţine reparaţia drumurilor din Republica Moldova. BEI va acorda un împrumut de 150 de milioane de euro. Şi pe cât practica japonezilor de finanţare a agriculturii moldoveneşti este o poveste de succes, pe atât domeniul refacerii drumurilor este un coşmar, cel puţin, al conducătorilor auto. Banii pentru reparaţie se duc ca nisipul în apă, prin companii, cum se spune, afiliate unor demnitari, drumurile rămânând ca şi pe timpul strămoşilor noştri – de consistenţa nisipului.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°