VIP Magazin
20 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Top Cultură Vara 2015
Iulie 2015, Nr. 132-133

Top Cultură Vara 2015

Comentează   |   Cuprins

PROIECT CE SCOATE ÎN EUROPA… DIN EUROPA

 „Identitate Culturală-Patrimoniu European” e un proiect de amploare desfășurat cu sprijinul Guvernului României, coordonat de ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, președintele Asociaţiei Europene de Strategii Politice „Nicolae Costin” şi susţinut de un şir de instituţii şi parteneri. Proiectul are drept scop promovarea talentelor autohtone, ca parte a patrimoniului cultural al Europei. Doamna Gorea Costin spune că, în aceste momente de criză, e nevoie de o relansare, în context european, a sarcinilor cărora s-a consacrat „generaţia de aur” a anilor '90. Artiști consacraţi, dar şi tineri din Moldova care au reuşit, prin perseverenţă şi talent, să se afirme aici, dar şi dincolo de hotarele ţării, să devină europeni cu acte în regulă au susţinut pe întreg parcursul lunii iunie spectacole în diverse localităţi din republică. Între ei: Eugen Doga, Orchestra „Folclor”, „Alex Calancea Band”, Ştefan Petrache, Iurie Sadovnic, Cristofor Aldea Teodorovici, Cătălin Josan, Doina Sulac, Brio Sonores și atâţia alţii. Gala Laureaţilor proiectului „Identitate Culturală-Patrimoniu European” s-a produs în ziua celei de-a 25-a aniversări de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a Republicii Moldova (primul pas spre independenţă!), ca un omagiu adus celor care, prin conştiinţă de neam, responsabilitate pentru popor şi ţară, au reuşit la începutul anilor '90 saltul spre renaşterea naţională.

ÎN IE... DE SĂRBĂTORI...

iua iei, desfășurată sub egida Primei Doamne a Moldovei, Margareta Timofti, și a Ministerulului Culturii al RM, a ajuns la a patra ediţie. Pentru că ia a reușit să conserve în ea codul genetic al poporului nostru, într-o armonie de culori și simboluri adunate de milenii, organizatorii și-au propus să sape în profunzimea semnificaţiilor pe care le poartă de secole ia, desfășurând sărbătoarea pe compartimente: „Ia din cufăr” (cu vedete ale muzicii populare și iile lor); „Ia ambasador” (cu personalităţi din diplomaţie, business, cultură); „Ia oaspete” (etnia ucraineană din Moldova); „Ia pictată”, „Ia jurnalist”. Muzee și designeri de la noi și-au prezentat colecţiile lor. Farmec deosebit au dat sărbătorii designerul de la București Ioana Corduneanu, masterandul de la Cluj Sebastian Paic, prin colecţia sa din peste o mie de costume populare românești, și Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina (Gura Humorului). A menţinut atmosfera Orchestra „Busuioc Moldovenesc” și soliștii ei. Ia noastră populară este deja sărbătorită în 48 de ţări, în peste o sută de orașe, de către românii de pretutindeni.

25-de-ani-de-la-primul-pod-de-flori--proiectul-identitate-culturala---patrimoniu-european-a-ajuns-la-ungheni-1433764145.psd
IMG_1859%20eee.psd

VIOARA CARE NE DUCE FAIMA

 Ea este PRIMA violonistă care a reprezentat Republica Moldova la Concursul Internaţional „Ceaikovsky” de la Moscova şi, asemeni Mariei Bieşu acum 49 de ani, a câştigat medalia de bronz a acestei prestigoase competiţii. Are 26 de ani, este frumoasă, talentată și victorioasă – Alexandra Conunov-Dumortier, pe care specialiștii europeni o califică drept o violonistă de o rar întâlnită inteligenţă muzicală. S-a născut la Chișinău, a luat vioara în mâini la vârsta de doar șase ani (Liceul „Ciprian Porumbescu”, clasa profesoarei Galina Buinovschi) și nu s-a mai despărţit de ea. A studiat la Universitatea de Muzică, Teatru și Mass-Media din Hanovra și are la activ premii la competiţii de anvergură: Premiul II la Concursurile „Tibor Varga” (Elveţia – 2010) și „George Enescu” (România – 2011), Premiul I-Concursul „Josef Joachim” (Hanovra – 2012) etc. A cântat cu orchestre renumite din Austria, Germania, România etc. Alexandra mânuiește o vioară fabricată de Santo Serafino în 1735, care i-a fost pusă la dispoziţie de Fundaţia Germană. Împreună cu soţul Clement și fiul Gregoir, Alexandra e stabilită în Elveţia, dar la concursurile la care participă reprezintă Republica Moldova.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°