VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Top 3 business. Mai 2008
Iunie 2008, Nr. 50

Top 3 business. Mai 2008

Comentează   |   Cuprins

de Alexandr Burdeinîi

Vitalie Bodea
directorul general al Companiei de Asigurări „MoldAsig”


pentru  performanţa de a dezvolta compania „de la zero”, apreciată înalt de către cel mai mare asigurător din Europa de Est

În luna mai, a fost făcută publică informaţia că cel mai mare asigurător din Moldova, Compania  „MoldAsig”, a fost achiziţionată de  către compania rusească “RossGosStrah”. Tranzacţia a fost efectuată prin majorarea capitalului social de 5 ori – de la 12 mil lei ($1,1 mil) la 60 mil lei ($5,8  mil).  Pentru a putea activa pe piaţa moldovenească, „RossGosStrah”, în conformitate cu strategia sa de activitate pe pieţele străine, a înregistrat în Cipru o filială, compania „Linekers”. Deşi activează doar de 5 ani şi ceva Compania „MoldAsig” a reuşit să devină cel mai mare asigurător din ţară. Desigur, aceasta are noroc de fondatori pe cinste, Banca de Economii, ÎS “Calea Ferată a Moldovei” şi ÎS “Poşta Moldovei”, dar, oricum, Compania a cucerit credibilitatea pe piaţă graţie eforturilor colectivului, selectat şi condus de către Vitalie Bodea. Astfel că venirea pe piaţa moldovenească a celui mai mare asigurător din Europa de Est, adică a „RossGosStrah”-ului, denotă nu doar un interes din partea respectivei companii faţă de piaţa autohtonă, dar mai înseamnă  şi o nouă etapă în dezvoltarea întregii pieţe financiare din Moldova. Investitorul intenţionează să creeze pe lîngă „MoldAsig”,  poate chiar în anul 2008,   un fond nestatal de pensii, o  companie de asigurări de viaţă şi o companie de leasing.

Victor Bostan
directorul general al Companiei „Vinăria Bostavan”


pentru că a cucerit credibilitate internaţională pentru întreaga viticultură autohtonă şi a atras în companie un investitor cu pondere şi un partener

Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) a alocat Companiei „Vinăria Bostavan” $10 mil. Dintre aceste mijloace,  $5 mln. sînt oferite sub formă de împrumut pe un termen de 7 ani, cu o perioadă de graţie de 3 ani şi la o dobîndă mai mică decît cea existentă pe piaţa din Moldova. Alte $5 mln. vor fi alocate în calitate de contribuţie în capitalul social al Companiei „Vinăria Bostavan” care se va majora cu aceeaşi sumă, iar în consecinţă, cota-parte a IFC în capitalul social va atinge 17 la sută. De notat că împrumutul oferit companiei „Vinăria Bostavan” este primul credit alocat pe parcursul a 10 ani sectorului vini-viticol moldovenesc. Acest  suport financiar a venit într-o perioadă deloc uşoară pentru Compania „Vinăria Bostavan”, afectată serios de embargoul impus de  Rusia în 2005.  Totodată, reprezentanţii IFC opinează că semnarea acestor acorduri de parteneriat va servi drept impuls şi pentru alţi investitori care vor dori să finanţeze sectorul vini-viticol din Moldova. Mijloacele urmează a fi utilizate pentru extinderea suprafeţelor plantaţiilor de viţă de vie pînă la  1,5 mii ha, precum şi pentru majorarea numărului de angajaţi, iar în perioada  2008-2009 compania, creată relativ recent - în  anul 2002,  intenţionează să lanseze producerea de vinuri spumoase.

Roman Podcorîtov
directorul general al Aeroportului Internaţional „Chişinău”


pentru promovarea imaginii Moldovei  peste hotare, prin dezvoltarea şi implementarea standardelor mondiale şi promovarea companiei pe care o conduce


La sfîrşitul lunii mai, la Moscova, Aeroportul Internaţional „Chişinău” a fost distins cu Cupa „Cel mai bun aeroport din statele CSI”. Acesta a fost apreciat drept cel mai bun la categoria „Aeroport ce se dezvoltă intensiv” între cele cu volumul de pasageri transportaţi pînă la 1 mil. de persoane per an. La concurs au luat parte structurile aeroportuare membre ale Asociaţiei „Aeroport”, cea mai mare şi prestigioasă din CSI. Aeroportul Internaţional „Chişinău” a fost înalt apreciat pentru următoarele performanţe: creşterea nivelului de deservire a pasagerilor; majorarea interesului companiilor avia pentru efectuarea zborurilor; asigurarea securităţii zborurilor; dezvoltarea bazei tehnico-materiale; activitatea aeroportului  pe parcursul ultimului an, precum şi pentru indicatorii financiari şi de producţie înregistraţi.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°