VIP Magazin
17 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Sergiu Nicolaescu. „Filmul meu bate orice”
Mai 2008, Nr. 49

Sergiu Nicolaescu. „Filmul meu bate orice”

Comentează   |   Cuprins

Celebrul regizor român, Sergiu Nicolăescu anunţă apariţia unui nou film din seria comisarului Moldovan, “Supravieţuitorul”. Astfel după „Cu mîinile curate” (1972), „Ultimul cartuş” (1973), „Un comisar acuză” (1974), „Revanşa” (1978), „Duelul” (1981),  “Supravieţuitorul” pare să devină unul dintre cele mai apreciate filme ale lui Nicolaescu, cu un buget de 1.800.000 RON. Surpriza peliculei o constituie Ileana Lazariuc în rolul celebrei Zarada (Zaraza), care cu jumătate de secol în urmă punea pe jar inimile junilor din Bucureşti.

Filmările au durat 41 de zile, cu participarea unei echipe de 84 de persoane, dintre care 45 actori. La o săptămînă după premieră, care a avut loc pe 11 aprilie, Sergiu Nicolăescu a acordat pentru „VIP magazin” un interviu în biroul lui de la Uniunea Artiştilor şi Realizatorilor de Film din cadrul
Centrului Naţional de Cinematografie.

Cum a fost primit “Supravie-ţuitorul”?
Am aşteptat cu nerăbdare, dar şi cu speranţă, să văd efectul. Adică am simţit că e un film care poate să aibă priză la public şi, într-adevăr, după trei zile mi s-a confirmat. Deja scoate cel puţin 50.000-60.000 de spectatori, ceea ce este foarte mult astăzi.
 
Aţi putea să faceţi un portret al publicului ideal pentru filmul “Supravieţuitorul”?
În primul rând, cei care sunt mai în vârstă, şi pe urmă tineretul. Cei mai în vârstă, pentru că revăd nişte perioade ale lor, iar tineretul, pentru că au luat cunoştinţă de filmele mele prin televiziune. Să ne fie clar, faţă de un film american de aventură, “Supravieţuitorul” e cu totul altceva. Vezi filme americane în fiecare zi, filme care sunt de mâna a treia, fără discuţie. Dar “Supravieţuitorul” este şi istorie, şi descriere, şi un personaj cunoscut de treizeci de ani, nu? Dar merge şi la publicul de astăzi, care e şocat de ceea ce vede şi de muzica pe care o găseşte încă frumoasă, mai exact – melodioasă şi sentimentală. Petre Mărgineanu este, de câteva filme încoace, compozitorul meu.

Dacă ar fi să găsiţi dumneavoastră un termen de comparaţie american pentru “Supravieţuitorul”, pentru că aţi adus vorba mai devreme de filmele americane, care ar fi acesta?
Nu e nici unul. Vreau să spun că “Supravieţuitorul” este, într-adevăr, original. Bate orice. E pur românesc, adică pur socialist. Asta e realitatea, e vorba de o ţară socialistă.

Aţi putea să mai povestiţi încă o dată pentru publicul din Republica Moldova cine este modelul pentru Comisarul Moldovan?
Tatăl mamei mele a fost şeful poliţiei într-un oraş. Unul din fraţii ei, din cei doi, se făcuse poliţist. Cel de-al doilea fusese comandantul diviziei „Tudor Vladimirescu”, care s-a format în Rusia. Se numea Nicolae Cambrea. Cu toate că Nicolae Cambrea era mare în perioada respectivă - venise cu armata sovietică – unchiul meu, Gheorghe Cambrea, comisarul, a avut de suferit. El a fost arestat pentru că la un moment dat, în 1939, la 1 mai, l-a arestat pe Constantin David. Constantin David era considerat un erou. Şi este un erou pentru că a fost omorât de legionari. Însă ceea ce nu se ştie astăzi, şi nu ştiau nici comuniştii atunci, este că el a fost informatorul poliţiei. Iar când îţi vine un informator şi-ţi zice: „Tovarăşe, Domnule Comisar, arestaţi-mă”, tu îl arestezi. În 1939, de 1 mai – o manifestaţie celebră – Constantin David a mai fost arestat de cinci ori, şi abia a cincia oară a fost împuşcat de legionari. Unchiul meu a fost arestat, el şi cei doi subcomisari. Au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare. Fratele lui Constantin David, care era directorul Comitetului Central, a făcut contestaţie la Partid. În Momentul acela a fost refăcut procesul şi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. A stat din 1950 până în 1965 în cele mai grele închisori, Gherla şi Făgăraş. Erau nişte închisori făcute special pentru fosta poliţie. Erau nişte închisori de lichidare.

Şi “Supravieţuitorul” începe la cât timp de la eliberarea comisarului?
În 1965 a ieşit din închisoare şi aici începe ficţiunea. Realitatea e că Gheorghe Cambrea a murit după trei ani. În film pleacă din ţară după eliberare, şi întrucât el învăţase acolo ce înseamnă ruleta rusească, a continuat-o în viaţa din Occident. În Occident se practica ruleta rusească, însă un tip de ruletă care era mai specială, adică încrucişată. Aceasta era o crimă în realitate, vă daţi seama, pentru că focul meu de revolver lovea capul aşa-zisului adversar. Dar acest tip de duel există. Se practică jocul ăsta. Sigur că e greu de găsit, de depistat. E un joc practicat, în special, în Asia, în Coreea nu ştiu care şi altele. Nişte ţări care oricum sunt suspecte, nişte ţări unde au loc nişte jocuri în care se omoară în mod sălbatic. Acolo moartea e un spectacol. Necesitatea sau nevoia te duce într-un astfel de concurs, din care e mică şansa de a scăpa.

Cum aţi elaborat scenariul? În film se vorbeşte în engleză şi în română, ba chiar şi în rusă un pic...
Da, mă rog, sunt nişte înjurături în rusă...

A fost scris mai întâi într-o limbă şi după aceea tradus în alta, sau cum?
Nu, sunt limbile pe care eu le cunosc, ca să zicem aşa. În rusă vorbeşte comandantul închisorii, acesta era un politruc sovietic românizat, un aventurier. Se pare că în închisoarea Făgăraş s-a practicat ruleta rusească. Oamenii care erau închişi erau destul de dezamăgiţi, unii erau închişi pe viaţă acolo şi ca să nu stea în pivniţă, ci la lumină, pentru o mâncare mai bună, îşi riscau viaţa.

Cum credeţi că ar fi primit “Supravieţuitorul” de publicul din Republica Moldova?
E un film de ficţiune şi cred că ar fi bine primit. E un film cu mult suspans, e perfect valabil. Eu l-am gândit pentru toată lumea. Şi în Occident ar merge, pentru că e un scenariu foarte original, e un scenariu tare.

Credeţi că va contribui cumva şi prezenţa actriţei Ileana Lazariuc pentru o mai bună popularitate în Moldova?
Da, fără îndoială. Ea e tot moldoveancă, iar noi suntem înrudiţi cu Moldova. Există această legătură firească. E o legătură de limbă şi de tradiţie, respectând situaţia care există în prezent.

Mărturisesc că aici ştiu foarte puţine lucruri, dar dumneavoastră aţi mai avut experienţe cu publicul de la Chişinău?
În perioada sovietică, filmele mele istorice care mergeau în Rusia, în Uniunea Sovietică, nu prea mergeau în Moldova, care era oarecum ocolită. Trebuia să respect o convenţie internaţională, dar faptul că suntem rude ne uneşte, nu? Vorbim aceeaşi limbă, avem aceeaşi istorie. Am vorbit în anumite momente de sovietici fie mai negativ, fie mai pozitiv, pentru că însuşi unchiul meu a venit cu armata sovietică, acelaşi unchi care a murit, fiind grav rănit la Debrecen în Ungaria. Sigur că sunt elemente de ficţiune, dar în filmele americane e mult mai multă ficţiune decât în filmul meu. Eu mă apropii de realitate.

Din punctul dumneavoastră de vedere, în Moldova există o cinematografie?
Dom’le, există. Există o cinematografie, cu regizori care s-au impus chiar în Uniunea Sovietică. Fără discuţie că există o cinematografie, dar în ultima vreme nu mai ştiu cum a mers. De exemplu, eu aş vrea să colaborez cu studioul din Moldova, pentru că are costume, are oameni, are specialişti. Pentru filmul pe care urmează să-l fac mă voi duce ori în Moldova, ori în Ucraina, pentru că noi nu mai putem să facem filme cu mulţi figuranţi, iar armata nu pot s-o iau decât din Moldova sau Ucraina.

Despre ce o să fie următorul film?
“Trenul morţii”, aşa se numeşte. Este o aventură în Rusia, desfăşurată în momentul în care germanii pierd războiul şi fug împreună cu românii. Continuarea acestui eveniment de retragere este după momentul când armata română a luptat alături de armata sovietică împotriva nemţilor. Încă o dată, e un film de aventuri, nu face politică, nu face nimica. De obicei filmele mele fac politică, dar aici nu e vorba de politică, ci de pură aventură.

Aveţi deja şi o distribuţie?
Cam jumătate din roluri sunt făcute. Dar totul depinde de colaboratori.

Aţi putea să ne daţi şi nişte nume?
Nu, trebuie să vin în Moldova şi atunci, împreună cu studioul de acolo, o să aleg distribuţia. Mie mi-ar face plăcere să lucrăm, aşa cum trebuie să fie în Europa.

Când aţi fost ultima oară în Moldova?
Cred că acum vreo trei ani. M-am întâlnit şi cu Voronin şi chiar am stat de vorbă cu dânsul. Cunosc câţiva moldoveni. Chiar în Uniune la mine sunt înscrişi câţiva.

Cum se numesc aceşti moldoveni?
Ah, nu ştiu, nu am reţinut numele lor, dar sunt şi moldoveni. Eu primesc şi bulgari, pe toţi vecinii noştri.

Şi discuţia cu domnul Vladimir Voronin a fost una prietenească, intimă sau una care poate fi făcută publică?
Dom’le, trebuie să recunosc că a fost una prietenească. A fost prietenească pentru că eu respect ceea ce la un moment dat s-a stabilit, iar domnul Voronin e un tip deosebit.

Şi ne-aţi putea spune ce aţi vorbit?
Nu, nu pot să spun, dar, în orice caz, am avut puncte de vedere comune.

Ca să revenim la “Supravieţuitorul”, v-aţi gândit şi la premii?
Nu mă gîndesc la premii. Dumneata eşti altfel, eşti din generaţia tânără. Toată lumea pe premii... Eu nu mă gândesc la aşa ceva. Pe mine mă interesează publicul. Filmul îl fac aşa cum vreau eu şi nu cer ca publicul să înţeleagă tot. Şi nici nu înţelege tot. Da-i place, pentru că iubeşte frumosul, eu îi arăt trecutul, partea lui frumoasă şi partea lui urâtă, dar nu arăt mizeria prezentului, pe care o trăieşte publicul azi, şi asta se numeşte cinematografie. Există realism în orice artă, dar eu nu fac genul ăsta de filme. Nu am făcut până acuma, poate o să fac în viitor, nu ştiu. Eu n-am făcut decât trei filme de actualitate, două poliţiste şi unul într-o uzină. Dar n-am făcut nici o concesie nimănui, n-am fost un tip slugarnic, am respectat şi m-au respectat.

Ce anume din “Supravieţuitorul” poate seduce publicul?
Suspansul. E foarte mult suspans acolo. Jumătate din film o constituie împuşcarea dintre cei doi prieteni, care e mereu amânată şi amânată de întoarcerile în trecut. Povestea trecutului e subliniată şi de muzică, iar muzica dă bine la sentimentalism, e cel mai bine pentru o epocă, să o punctezi cu muzică. Atracţia filmului constă şi în surpriza finalului.

Şi cum e finalul?
Cum ai vrea dumneata să fie? Eu am lăsat finalul deschis. Trage fostul colonel şi, în acelaşi timp, trage şi comisarul. Şi aşa se termină. Mă întrebi cine a murit? Te întreb şi pe dumneata, cine ai vrea să moară? Să moară cutare? Aşa a fost.

Pe final de discuţie, aveţi de spus ceva publicului din Republica Moldova?
Vin la dumneavoastră cu cea mai mare plăcere, eventual chiar să dau “Supravieţuitorul” în premieră. Sunt convins că ar avea acelaşi succes oriunde în lume.  Pentru că e un subiect sensibil, are şi acţiune şi se adresează tuturor generaţiilor.

Text: Igor Mocanu FOTO: ANDREI AILENEI

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°