VIP Magazin
22 Octombrie 2018
Print
Print
Print
Print
SUS! CÂT MAI SUS!
Noiembrie 2012, Nr. 102

SUS! CÂT MAI SUS!

Comentează   |   Cuprins

Alexandru Popovici
director, Compania „MediaForest Moldova”

Anul 2012 s-a remarcat prin tendinţa de autopropulsare a vedetelor moldoveneşti. Versurile „sus, cât mai sus”, interpretate de cântăreţul român Guess Who, se pare că s-au adeverit, pentru că  şi-au găsit implementare şi în RM. Astfel, în anul 2012, mai mulţi exponenţi ai galeriei vedetelor au încercat „din răsputeri” să se autopromoveze şi, în majoritatea cazurilor, au avut succes. Interpreta Karizma a dat tonul prin organizarea unui concert live, într-o manieră inedită, şi-a demonstrat capacitatea interpretativă, asigurându-şi

un loc în topul vedetelor din showbiz. Pasha Parfeny la Eurovision, Sasha Lopez în Asia şi America, Cătălin Josan în Europa, Dan Bălan în Rusia şi formaţia „Akord” cu Eugen Doga au fost vârfurile de atac în „meciul muzical anual”. Din dorinţa de a nu fi depăşite, de Karizma probabil, şi Natalia Barbu, dar şi Natalie Tomá şi-au exprimat aceleaşi intenţii.

Sfera televiziunii rămâne marcată de Nata Albot şi echipa sa, chiar dacă l-au eliminat inteligent din joc pe Sergiu Bezniţchi. Natalia Morari, Rita Ursalovschi şi Elena Robu-Popa au evoluat, lăsând-o în umbră pe promiţătoarea Mihaela Gherasim.

S-au evidenţiat în 2012 şi vedete din segmente nespecifice. Cel mai curios şi neaşteptat salt este cel al Doinei Cernavca, fondatoarea Clubului Nostru pentru femei, care a reuşit într-un an să aducă numeroase vedete „scumpe”, în special din România, fapt pentru care şi-a adunat un capital de imagine publică importantă. Un alt segment nespecific, dreptul de autor, a propulsat doi specialişti în domeniu – Viorica Nagacevschi şi Iurie Bădicu, fondatorii Oficiului Republican al Dreptului de Autor.

Tot la capitolul „segmente nespecifice” este şi popularitatea într-un cerc lărgit de tineri a interpretului Carla’s Dreams şi prestaţia reuşită a interpretei Dara la Eurovision, graţie producătoarei Ala Donţu. În acelaşi context, unul dintre cei mai buni 100 de DJ ai lumii este un moldovean. Aceste lucruri ne demonstrează încă o dată că vedetele au ambiţii şi puteri de a ajunge sus. Cât mai sus!

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°