VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Radio 7. Frecvenţa bunei dispoziţii
Septembrie 2007, Nr. 41

Radio 7. Frecvenţa bunei dispoziţii

Comentează   |   Cuprins

Odată ce în numărul trecut al revistei noastre am văzut cine sunt cei mai tari animatori radio din republică, continuăm tema pentru a-i desluşi pe „jucătorii” principali de pe piaţa de profil. Unul dintre posturile de radio de la noi cu cea mai mare „vechime în muncă” este „Radio 7” / „Radio Ecou”. Despre parcursul, dar şi despre perspectivele frecvenţei care a reuşit să „racoleze” un număr impunător de fani, vorbeşte nimeni altul decât directorul general „Radio 7”, Victor Cuperşlac.

Sunteţi un post de radio cu un format aparte…

S-o luăm de la capăt. În septembrie se vor împlini nouă ani de când „Radio 7” emite pe teritoriul Republicii Moldova, adică de când ne aflăm pe piaţa radio de la Chişinău. Postul nostru era orientat către segmentul „copt” al publicului, mai bine zis, către oameni care preferă muzica serioasă, adică stil retro, jaz şi clasică. Procesul căutării formatului, al conţinutului care ar plăcea unui cerc mai mare de ascultători a început chiar din momentul inaugurării postului nostru, pentru că radioul este un organism viu. Vorba e că nota pe care ai ales-o iniţial nu poate dura la nesfârşit, unde mai pui că şi societatea este în perpetuă schimbare. Dacă, în 1998, interesul auditoriului era dominat de o tentă nostalgică, gusturile s-au mai schimbat între timp – postul suferă modificări în paralel cu societatea, cu ascultătorii, care, indiscutabil, sunt o parte a echipei noastre şi fără de care existenţa noastră ar fi de neconceput.

Apropo, cine sunt aceştia?

Ştim cu siguranţă cine sunt ei: persoane cu vârsta de peste 25 de ani, cu nişte viziuni asupra vieţii destul de clare şi constante, cu o poziţie de viaţă activă şi orientare  proeuropeană – categoria premium-clas. Formatul postului, la care am ajuns în ultimii doi ani, este înţeles şi apreciat de către ascultătorul nostru. Difuzăm muzică europeană şi americană, latino şi, bineînţeles, creaţiile artiştilor moldoveni. Nu uităm nici de muzica clasică, care a fost şi rămâne unul dintre atuurile postului nostru de radio.

Emisia „Radio 7” a suferit cumva  schimbări capitale faţă de perioadă incipientă?

Astăzi, suntem post local sută la sută – emitem program propriu începând cu  luna februarie 2007. Altfel spus, nu retransmitem postul moscovit. Deşi „Радио 7 на семи холмах” ne este aproape ca idee, ne-ar displăcea să fim  confundaţi – suntem diferiţi ca urmare a procesului logic de căutare a propriului format, pentru că ne aflăm în ţări diferite şi avem un auditoriu diferit. Nu ne vine uşor, pentru că a-ţi concepe propria formă, la un nivel profesional înalt, e cu mult mai dificil decât a retransmite programul de la Moscova. Ne ajută competenţa demnă de toată admiraţia a colectivului nostru. Intenţionăm să dublăm numărul colaboratorilor, cât de curând.

Ce „tehnici de lucru” utilizează animatorii „Radio 7” pentru a ajunge mai lesne la inima ascultătorului?

Nu mizăm pe prezenţa „agresivă” a animatorului – nu este stilul nostru. Rostul acestuia este de a conferi emisiei un fundal viu, atractiv, de a crea pentru publicul ascultător o ambianţă de intimitate sufletească, plăcută şi relaxantă.

În toamnă veţi opera modificări în grila de emisie?

Da, neapărat. Vorbind despre schimbările în grilă, voi aminti că, din luna februarie, am pus pe post, cu multă prudenţă la început, emisiunea „7 zile” – o emisiune social-politică, prezentată de Lucia Culev, în care sunt luate în vizor  evenimentele ce se produc în societatea noastră, începând cu cele politice şi încheind cu cele culturale. Avem de gând să dăm amploare aspectului informativ al programului – suntem un post de radio informaţional-muzical, şi nu pur şi simplu un radio care transmite muzică timp de 24 de ore.

Adică, oferiţi ceva mai mult decât muzică şi ştiri?...

Fireşte, mai ales că sondajele demonstrează clar interesul ascultătorilor pentru emisiuni serioase, nu doar pentru segmentul distractiv al undei de radio. Apoi, în perioada mai-iunie, am realizat un proiect social în colaborare cu asociaţia „Credinţă” şi cu cea a  persoanelor infectate cu virusul HIV, la tema „SIDA în Moldova şi atitudinea oamenilor faţă de bolnavii cu HIV”. Să ştiţi că interesul ascultătorilor faţă de acest subiect a depăşit aşteptările noastre.

Asta a fost. Ce urmează?

Dorim să inaugurăm o emisiune cu o tematică economică, dar şi una care ar trata  subiectul integrării europene a ţării noastre. Emiţând într-un format similar cu cele occidentale, pot spune că segmentul audienţei nu se împarte pe criterii etnice, ci pe cele de mentalitate – suntem ascultaţi în egală măsură de către vorbitorii de  rusă şi de română. Avem şi alte idei foarte interesante şi originale, dar din motive lesne de înţeles, am să le trec cu tăcerea deocamdată. Promitem că ascultătorul nostru va fi plăcut surprins de schimbările intervenite în program, dar niciodată deziluzionat.  

Alte schimbări?

Avem de gând să ne dezicem de la câteva emisiuni lăsate ca moştenire din vechiul format. Vom renunţa spre exemplu, la orele dedicate muzicii instrumentale. Asta nu înseamnă că nu vom difuza asemenea muzică, ci plasarea acesteia în eter va fi efectuată nu în cadrul unei ore aparte. Piesele respective vor putea fi auzite pe întreaga durată de 24 de ore a emisiei.

Cu ai noştri „cântăreţi” cum vă împăcaţi?

Suntem deschişi în relaţia cu interpreţii noştri şi creaţia lor. Emitem 30 la sută muzică autohtonă în conformitate cu legislaţia în vigoare. Spre deosebire de alte posturi de radio, nu difuzăm piesele artiştilor noştri în schimbul anumitor sume de bani. O facem gratuit, dar punem accentul pe calitatea materialului pus pe post. În caz contrar, am fi nevoiţi să facem nişte compromisuri care ar afecta grav calitatea produsului nostru şi imaginea postului de radio. Bineînţeles că, înainte de toate, optăm pentru muzica autohtonă ce corespunde formatului nostru şi trebuie să recunoaştem că la acest capitol ne confruntăm cu o mare problemă. Pe piaţa noastră muzicală se resimte o criză a muzicii de calitate. Dacă am difuza, contra plată, nişte piese mai puţin reuşite, ascultătorul ar pierde interesul faţă de asemenea „produse” şi, evident, faţă de postul nostru. Noi, însă, nicidecum nu putem admite aşa ceva, deoarece „Radio 7” a fost, este şi va fi un personaj influent şi determinant al radiodifuzării moldave.  

Text: Marcel Toma
Foto: Andrei Mardare (Moldpres)


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău