VIP Magazin
11 Decembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Prezentatoare TV. The best
Iunie 2007, Nr. 38

Prezentatoare TV. The best

Comentează   |   Cuprins

Chiar dacă informaţia este elementul de bază care ne interesează într-un buletin de ştiri, cârcotaşii din noi nu ratează ocazia să comenteze orice  detaliu ce caracterizează prezentatoarele pentru care buletinul de ştiri nu este o simplă citire a textului de pe prompter pe durata unei jumătăţi de oră, ci o carte de vizită (deopotrivă a sa şi a televiziunii pe care o reprezintă), o modalitate de exprimare sau – de ce nu? – de etalare a unor calităţi. În ce măsură le reuşeşte, aflăm din părerile unui politician, unui publicist, a unei creatoare de modă şi a ziaristului de la „VIP magazin”, care spun ce le place sau nu la cele nouă prezentatoare selectate pentru „scanare” de către „VIP magazin”, aprecierea şi notarea protagonistelor făcându-se în baza a trei criterii: credibilitate, sex-appeal, prestaţie şi vestimentaţie. Aşadar, vom profita de ocazia să ne dăm cu părerea vizavi de cele care ne mângâie, mai mult sau mai puţin, ochii şi urechile.

Angela Gonţa 10

>> Victor Stepaniuc, politician 10
Credibilitate – 10
Sex-appeal – 10
Prestaţie şi vestimentaţie – 10

>> Constantin Cheianu, publicist 10
Are o libertate interioară şi o naturaleţe formidabile. Vorbeşte o română firească, nuanţată, cu o voce plină de feminitate. Nu citeşte, pur şi simplu, ci participă la ceea ce comunică. Are o frumuseţe care îţi lasă impresia de puritate şi candoare, suplimentate de un sex-appeal discret. A avut întotdeauna ţinutele cele mai stilate şi mai elegante dintre toate prezentatoarele de la noi, nu fără mici îndrăzneli, dar fără nici o stridenţă.

>> Valentina Vidraşcu, creatoare de modă 10
E lăudabilă seriozitatea şi atitudinea faţă de ceea ce face. De la debut, a evoluat enorm, pentru că la primele apariţii se îmbrăca nu tocmai… Acum, lucrurile s-au schimbat în bine. De regulă, vestimentaţia corespunde stilului său, cu mici excepţii. Nu ştiu dacă e vina ei, odată ce felul în care apare la tv depinde de stilistul postului.

>> Marcel Toma, redactor „VIP magazin” 10
A reuşit să se distanţeze de tipajul Corinei Dănilă sau al Andreei Esca şi să-şi creeze o imagine şi un nume proprii. Spre deosebire de cele două prezentatoare, Angela practică şi meseria sa de bază – cea de reporter, fapt pentru care o asigurăm de sincerul nostru respect.

Vera Terentiev 9,6

>> Victor Stepaniuc -

>> Constantin Cheianu 9
Este uimitoare metamorfoza pe care a suferit-o, pentru că acum vreo patru ani, pe când îi eram profesor la facultate, era o domnişoară cu o înfăţişare de duzină. Acum arată excelent, posedă o română cu „cel mai” bucureştean accent de la noi şi încearcă să-şi cultive un soi de distincţie, chit că una uşor artificială. Deocamdată, ştirile nu sunt pentru ea un material de viaţă, ci mai curând un text care trebuie citit frumos. Aici ar fi o problemă de credibilitate, dar cred că asta ţine doar de lipsa de experienţă.

>> Valentina Vidraşcu 10
Este o apariţie “românească” pe piaţa ştirilor. Parcă nici nu e de aici, ci de pe altundeva. Îmi imaginam că e venită de peste Prut. Şi acum mai cred că prezentatoarele de limbă română de la “TV 7” au fost şcolite la Bucureşti. Felul său de a prezenta ştirile atenuează oarecum unele lacune de vestimentaţie.

>> Marcel Toma 10
Să recunoaştem că nu toate prezentatoarele de la noi, indiferent de nivelul lor profesional, au norocul de a prinde un post cu audienţă. Vera are această şansă, pe care o fructifică din plin.

Svetlana Ceban 9

>> Victor Stepaniuc 10
Credibilitate – 10
Sex-appeal – 10
Prestaţie şi vestimentaţie – 10

>> Constantin Cheianu 9
E foarte atrăgătoare, delicată şi sexy, dar parcă şi puţin arogantă. Prezintă ştirile cu mult firesc, însă oarecum „distanţat”. Pentru ea, meseria de prezentatoare pare să fie mai curând una în care poţi etala tot ce ai mai bun, nu una în care le vorbeşti oamenilor despre dezastre şi tragedii. Ţinute ireproşabile, ce denotă bun-gust şi îi accentuează feminitatea.

>> Valentina Vidraşcu 7
Drăguţă, dar pare să nu exprime nimic prin ceea ce spune oamenilor. Pot să mă opresc de zappat telecomanda doar dacă mă atrage ceva la prezentatoare. Poate tocmai astfel se explică faptul că le cunosc bine.

>> Marcel Toma 10
Firească, atrăgătoare şi, uneori, visătoare. Te predispune, însă, să crezi că ar fi mai bună pentru un alt gen de televiziune. Ştirile par a fi pentru Svetlana un paravan îndărătul căruia îşi doseşte adevăratele aptitudini. Se prea poate că notele înalte se datorează mai curând nurilor săi decât aptitudinilor profesionale.

Lina Botnaru 8,9

>> Victor Stepaniuc 9,6
Credibilitate – 10
Sex-appeal – 9
Prestaţie şi vestimentaţie – 10

>> Constantin Cheianu 8
Se pare că naşterea unui copil i-a făcut bine, pentru că a devenit după asta mai sigură, mai descătuşată în faţa camerei de luat vederi. Şi mai atrăgătoare chiar! Este o prezentatoare care pare să nu dorească mai mult decât să fie o profesionistă: e sobră, gravă şi un pic rece. Felul în care prezintă ştirile este al omului care îşi îndeplineşte foarte conştiincios datoria şi, ca spectator, ai încredere în ceea ce transmite. La capitolul vestimentaţie pare să fie tributară stilului clasic: sobrietate şi acurateţe.

>> Valentina Vidraşcu 9
O admir pentru felul în care arată, revenind după naştere. În plus, acum se îmbrăcă mai reuşit, deşi ar mai fi de retuşat câte ceva. Dacă aş fi fost stilistul postului, i-aş alege altă vestimentaţie…

>> Marcel Toma 9
Pe bune, nu ştiu cum poţi fi fata lui Vasile Botnaru şi să nu fii un jurnalist versat – ştiţi unde sare surcica. Parcă nu i-ar strica, însă, ceva  dezinvoltură sau un strop de cochetărie în privire. Nu ştim dacă merge pe bicicletă ca taică-său…

Nadejda Verbiţchi 8,75

>> Victor Stepaniuc 9
Credibilitate – 9
Sex-appeal – 9
Prestaţie şi vestimentaţie – 9

>> Constantin Cheianu 8
Pe când lucra la „Pervîi canal v Moldove”, era excelentă ca prezentatoare, foarte frumoasă şi, mai ales, sexy. Nu a pierdut între timp nimic din toate astea, dar acum, de când e la “TV 7”, nu îmi mai pare tot atât de ambiţioasă. Nu e agitată sau încordată, are un chip luminos şi prezintă ştirile calm, cu seninătate, ceea ce are un efect, aş zice, terapeutic. De parcă ar zice: „Oameni buni, acum o să vă citesc o ştire teribilă, dar nu dramatizaţi, căci viaţa oricum e frumoasă.” Ţinute elegante, alese cu gust.

>> Valentina Vidraşcu 9
E bună, nu încape îndoială. Cred că, în cazul ei, îşi spune cuvântul şi experienţa… E cu stofă în tot ceea ce face.

>> Marcel Toma 9
Competenţă, indiscutabil. Ar fi ceva de comparat între evoluţia sa la cele două canale tv, dar mai bine s-o facă altcineva…

Victoria Filip 8,2

>> Victor Stepaniuc 9
Credibilitate – 9
Sex-appeal – 9
Prestaţie şi vestimentaţie – 9

>> Constantin Cheianu 8
E atrăgătoare, feminină, e posesoarea unui zâmbet seducător, de care – bravo! – nu face abuz. Nu-i lipsită de caracter. Are o voce caldă, feminină, vorbeşte o română bună, firească, chiar dacă nu e „ca la Bucureşti”. Uneori, însă, nu-şi poate ascunde oboseala, plictiseala sau poate iritarea şi atunci prezintă ştirile cu blazare, fără nerv. Ţinute „eclectice”, dictate, pesemne, de starea de spirit (sau, poate, de posibilităţi).

>> Valentina Vidraşcu 7
Am unele rezerve faţă de prezentatoarele de la “NIT”. Victoria ar trebui să aibă mai multă grijă de înfăţişarea sa şi să ştie că unghiile mari nu mai  sunt la modă. Am văzut-o şi în revista voastră – cu asemenea manichiură nu poţi face ştiri.

>> Marcel Toma 9
La experienţa sa şi la imaginea companiei pentru care munceşte, este foarte dificil să nu i se urce gloria la cap. Spre onoarea ei, Victoria nu a uitat, încă, de „muritorii de rând”. Deocamdată…

Rita Ursalovschi 7,8

>> Victor Stepaniuc 9,3
Credibilitate – 10
Sex-appeal – 9
Prestaţie şi vestimentaţie – 9

>> Constantin Cheianu 6
E atrăgătoare, dar ar mai fi de lucrat la look-ul ei. Uneori, îşi permite să apară coafată neinspirat. Are o voce cam stridentă şi vorbeşte într-o manieră gravă şi precipitată, de parcă s-ar grăbi undeva. Nu prea ştie să nuanţeze lucrurile cu vocea: pentru ea totul e la fel de important. Nu transmite, pur şi simplu, ştirile, ci parcă ţi le-ar impune. Vorbeşte un fel de „moldovenească literară”, lată şi fără fluenţă. Ţinute „amestecate”, adică uneori poate fi elegantă, iar alteori – în nici un fel.

>> Valentina Vidraşcu 8
Pare mai profesionistă faţă de colegele de la postul public de televiziune. Poate ar mai creşte dacă şi la “Moldova-1” s-ar organiza vreo preselecţie pentru postul de prezentatori de ştiri, că de ales avem de unde.

>> Marcel Toma 8
Scrie cumva în vreun act legislativ că prezentatoarele postului public trebuie să fie foarte sobre, fără dram de vino-ncoace? Slavă Domnului, nu! Ne bucurăm că Rita a realizat importanţa imaginii şi a devenit, în ultimul timp, de nerecunoscut. Totuşi, mai este de lucru…

Margareta Răducanu 7,5

>> Victor Stepaniuc 9,3
Credibilitate – 10
Sex-appeal – 9
Prestaţie şi vestimentaţie – 9

>> Constantin Cheianu 6
O vreme, mă irita tonul metalic, răceala şi maniera oarecum „masculină” cu care prezenta ştirile, de parcă ar fi vorbit mereu despre anunţuri de război. Mai târziu, a renunţat la toate astea, nu a mai fost atât de glacială, a schimbat în bine ceva în look-ul ei, dar a căzut în altă extremă: a început să zâmbească mereu, uşor forţat. Are în continuare prea multe accente în discurs, de parcă totul ar fi important. Feminitatea nu e punctul ei forte. Îi este dragă meseria de prezentatoare, dar nu o face cu plăcere, ci ca un soldat la datorie.

>> Valentina Vidraşcu 6
Despre ea chiar nu poţi spune că este imaginea postului, însă o prezentatoare de ştiri trebuie să fie anume asta.

>> Marcel Toma 9
E foarte dificil să uiţi de postura cadrului didactic universitar pe durata ştirilor. Chiar dacă vorbim tot de auditoriu, cel care stă culcat seara pe canapea, obosit după o zi de muncă şi exasperat de nevastă, are alte aşteptări decât tineretul studios, dornic să vină mai degrabă seara distracţiilor…

Adela Baxan-Diaconu 7,2

>> Victor Stepaniuc 9
Credibilitate – 9
Sex-appeal – 9
Prestaţie şi vestimentaţie – 9

>> Constantin Cheianu 7
Are o română mai bună şi mai nuanţată decât colega ei, pune accentele la locul potrivit, nu-ţi impune nimic, vădeşte un calm interior şi ceva „matern” în felul ei de a fi. Totuşi, s-ar părea că e ceva stins pe chipul ei, fiindcă emană o anume răceală şi rigiditate şi parcă ar purta cu ea o tristeţe incurabilă. E mai curând maternă decât feminină. Uneori, îşi permite ţinute foarte bătătoare la ochi, în contrast cu felul ei neostentativ de a fi.

>> Valentina Vidraşcu 6
…Şefii de la “Moldova-1” au de mers prin ţară, sau, poate, mai bine, direct la Bucureşti, pentru a căuta pentru buletinele de ştiri moldovence de-ale noastre.

>> Marcel Toma 7
Nu prea ai ce comenta, doar că n-ar strica s-o vedem mai des „pe sticlă”. Aşa, riscăm s-o uităm la faţă…

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+6°