VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
De ce proştii sunt întotdeauna mai mulţi decât deştepţii
Septembrie 2011, Nr. 89

De ce proştii sunt întotdeauna mai mulţi decât deştepţii

Comentează   |   Cuprins

Andrei GHEORGHE. Jurnalist din România care şi-a făcut un nume în radio şi televiziune prin proiectele realizate la diverse trusturi media. Recunoscut pentru spiritul său combativ şi nonconformist. Publicul moldovean l-a urmărit în talk-show-ul „Salutare, naţiune!” pe PRIME TV.

Buna ziua, doamnelor şi domnilor!
Şi bine aţi venit în cadrul unui experiment declanşat de colaborarea mea cu voluptoasa revistă „VIP magazin”. Prin urmare, îmi sosesc în mailbox teme pe care eu apoi încerc să le descifrez alături de voi. Şi iată, ca un făcut, bling-bling, aveţi un mail. Şi mailboxul, odată deschis, ne aruncă pe ecran fundamentala întrebare: „De ce-s proştii mai mulţi decât deştepţii?”.

Pentru a răspunde, trebuie să apelăm la următoarea imagine: presupunând că avem de-a face cu o sferă, ba nu, mai bine cu o minge de rugby (că-i mai ovală şi mai ţuguiată), ne imaginăm că ea este împărţită în trei. O parte mai mititică, mai strălucitoare la un vârf – acolo unde cică se ascund deştepţii. O parte mai întunecoasă şi încruntată, la capătul celălalt. Acolo cică zace prostimea. Supărată şi zăludă, bombăne la nesfârşit. Dincolo, la lumină, deştepţii zboară ca arhanghelii şi chicotesc fericiţi. La mijloc – un maro aşa mai de culoare căcănie, incert, neclar, tulbure, confuz. E ţara mediocrităţii. Inertă, neparticipativă, plictisită. Dacă ar putea fi cool, ar fi cenuşie, dar fiind mediocră, tot căcăniul îi este rezervat. Şi acum gândiţi-vă: pentru ca mediocrii să devină deştepţi (observaţi „a deveni” în enunţ), trebuie să facă un efort. Adică să obosească. Adică să transpire, adică să facă ceva în viaţă, măcar o dată. Dar aşa ceva nu poate să-i fie dat. Şi între a face ceva şi a nu face nimic, oare ce credeţi că este natural, mai seducător pentru făptura umană şi mai ales pentru un cetăţean din Mediocrista? Prin urmare, proştii sunt mai mulţi ca deştepţii pentru că mediocrii sunt leneşi şi se prostesc. Matematică pură.

P.S. Off topic: Dacă e să fim cinstiţi, trebuie să punem şi noi întrebarea „Da cine-s deştepţii totuşi?” Cine sunt cei pe care în întreaga mulţime îi identificăm ca fiind deştepţi în afară de noi? Presupunem întotdeauna că suntem deştepţi din momentul în care punem întrebarea asta. Dar serios totuşi, care sunt deştepţii lumii noastre? Să fie oare politicianul strălucind în mantia puterii ori miliardarul bogat şi opulent (Opulence, I have it!)?

DJ-ul la platane sau graferul nihilist? Deştepţi sunt destui în jurul nostru şi-s multe moduri de inteligenţă, şi multe moduri de asemenea în care inteligenţa se exprimă. Cunosc sportivi adevărate genii cinetice, care sunt incapabili să mi-l explice pe Dostoievski, dar ştiu şi profesori uriaşi, adevăraţi mentori, care nu-s în stare nici morţi să arunce cu mingea la coş. Fiecăruia dintre ei, gloria, stima şi respectul după performanţa în domeniul său.

Dar cum rămâne cu cei speciali? Cu giganţii? Cu cei adevăraţi? Cu cei ale căror nume au rămas să răsune în istorie? Einstein, Mendeleev, Eminescu. Aceştia sunt puţini. Nouă nu ne rămâne decât să ne sucim gâtul privind în sus înspre ei, măcar şi din mândrie de a nu ne lăsa traşi în jos în lenea cea ademenitoare.

P.S. „Master, partea întunecată a puterii e mai puternică decât partea luminoasă?
Nu, Luke, dar e mai dulce.” („Războiul Stelelor”) 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Andrei Cheorghe im place foarte mult fiindca e destept si are un spirit de observatie pronuntat.
Valentina   -  
08 Octombrie 2011, 09:35
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°