VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Anul exodului din muzică
Noiembrie 2012, Nr. 102

Anul exodului din muzică

Comentează   |   Cuprins

Victoria Cuşnir
Jurnalist TV

Ca să analizăm evoluţia showbizului din ultimul an, probabil ar trebui să aruncăm o privire în anii când acesta lua naştere în Republica Moldova, când sistemul sovietic s-a prăbuşit, iar odată cu el, întregul ansamblu de administrare a muzicii şi artiştilor. Pentru că un sistem în acest domeniu a existat, o formă valabilă pentru industria muzicală strict coordonată şi direcţionată de stat.

Pe fundalul schimbărilor de atunci, s-au produs erupţii vulcanice ale emoţiilor. Din inerţie, o perioadă carul a mers înainte. În braţele libertăţii şi ale renaşterii naţionale, interpreţii, compozitorii, poeţii au provocat un adânc sentiment de mândrie naţională, sentimentul demnităţii. Artistul devenise calea şi lumina tuturor. Iar la capitolul creaţie totul era minunat. În timp, emoţiile au cedat, demnitatea a capitulat şi a pornit lupta grea pentru existenţă. Acest moment de cotitură i-a impus pe artişti să danseze tango pe muchie de cuţit. E uşor să ai principii când acestea nu sunt puse la bătaie. Mai greu e să le menţii atunci când trebuie să alegi între confort şi demnitate. Incursiunea asta merită a fi făcută, pentru că nici în acest an nu ne-am scuturat de repertoriul simplist şi chiar prostesc al interpreţilor noştri.

Mai târziu, în joc a intrat un alt element – muzica ce venea din afară, ritmurile, soundul, producţia în sine. Hollywoodul a corupt spiritul mioritic. Şi artiştii moldoveni au început a-şi croi piese după calapodul occidental. Dar diferenţa de viziune, simţire, cultură muzicală şi tradiţie şi-au spus cuvântul. Între muzica occidentală şi cea naţională e cerul şi pământul, oricât de mult ne-am dori să semănăm cu ei, n-am reuşit. Suntem din alt aluat. Pur şi simplu.  

Ce se întâmplă astăzi pe scena moldovenească? Scena moldovenească, în mare parte, tot la nuntă şi cumătrie s-a limitat. Banii tot acolo se fac. Deci, showbizul moldovenesc înseamnă automat nuntă şi cumătrie. În Occident sunt câţiva artişti care dictează trendul. În Moldova, la fel. Trendul e dictat de repertoriul cât mai potrivit pentru astfel de sindrofii. Pe unde mai pieptănat, pe unde mai de doi bani, dar, în general, repertoriul de acest gen ocupa cam 70 la sută din creaţia artiştilor basarabeni. Şi cu capul de pereţi nu poţi să te dai.

În ceea ce priveşte celelalte 30%, nici aici nu pare a fi totul limpede. Sigur în acestea au încăput artiştii care au reuşit să se impună cu un repertoriu demn de toată admiraţia, punând în valoare nu doar molozul autohton,  dar şi propria personalitate. E cazul lui Valentin Boghean, Marcel Ştefăneţ, Geta Burlacu, Alex Calancea. E admirabil albumul lui Ion Razza, la care acesta a lucrat alături de Alex Calancea, Sergiu Musteaţă şi alţii. Un alt album lansat în acest an, care, din păcate, nu a ajuns în mâna mea.

Repertoriu decent cântat în limba română nu avem mult. Din păcate. Or, din moment ce la noi mingea se aruncă cu viteză dintr-o poartă în alta, presupun că ar trebui oprit jocul şi analizate piesele şi apoi schimbate strategiile. Cei care doresc şi chiar se forţează să cânte se plâng că nu au un public suficient de elevat şi capabil să accepte muzica lor, iar publicul se plânge că muzica nu-i intră în suflet pe motiv că e cântată în engleză în mare parte. Iar omul nostru vrea să se regăsească în mesaj. Omul nu are timp să lase sapa din mâini ca să ia lecţii de engleză, iar artiştii care încearcă să-l modernizeze pe mioriticul basarabean nu cedează engleza în favoarea limbii române. Artistul rămâne absolut convins că doar cântând în engleză va sparge piaţa şi va ajunge să ia un Grammy sau să-şi găsească un loc în topurile internaţionale. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat.

În acest an niciun nume nou nu a rupt piaţa din afară. Dan Bălan a rămas să câştige poziţii pe piaţa din Est, Sasha Lopez excelează prin lume, Cătălin Josan mai ţine la picioare Italia şi acum îi gâdilă la urechi pe francezi, Natalia Barbu, după o pauză, a făcut acrobaţii pe piaţa românească, Zdubii îşi savurează celebritatea prin Germania şi spaţiul ex-sovietic. Şi Mishelle a zâmbit la fel de dulce oricui din topurile din afară. Pe plan comercial. Neapărat trebuie trecută în lista victorioşilor soprana Valentina Naforniţă, care a câştigat una dintre cele mai importante competiţii de muzică – BBC Singer Of The World.

Şi în acest an unii artişti şi-au încercat norocul peste hotare, şi în acest an mulţi n-au reuşit. Şi în acest an am primit cu multă căldură artişti de peste Prut, care au venit pe scena Palatului Naţional şi au cântat piesele noastre. De parcă artiştii basarabeni nu-s de luat în calcul. Basarabenii au dat un pumn de bani pe un bilet la concert, inclusiv la Fuego, care a devenit un fel de depozit al cântecelor din Basarabia şi, mai mult decât atât, a fost onorat cu titulatura de „Artist al poporului”. Cum altfel? Iar la concertele susţinute de artiştii locali, sala rămânea de multe ori neacoperită. Oare de ce erau prea ieftine biletele?

Şi concerte frumoase şi bune s-au făcut. Dar să faci un concert la Palatal Naţional e un lux enorm — nu ai nicio şansă să scoţi din buzunar mai puţin de 20-25.000 de euro. Dacă ai pretenţii, atunci mai adaugi cel puţin 5000 de euro. Cred că sunt eroi artiştii care au susţinut concerte solo la Palat, dar… eroi am avut mult prea puţini. Toţi s-au orientat spre săli mici şi accesibile ca preţ.

Ca să trecem în revistă spectacolele anului 2012, e nevoie să le declarăm doar pe cele unde s-a cântat LIVE. Anul a început cu un show de chitară bas susţinut de Alex Calancea Band. La capitolul concerte solo, lista poate fi completată cu cel susţinut de Karizma la Teatrul de Operă şi Balet.  În acest an, şi Olia Tira s-a organizat în doi timpi şi trei mişcări pentru un concert la Palat. Ea s-a revanşat astfel după ţeapa luată la Eurovision. Lista ar continua cu câteva concerte tematice organizate de Cristy Rouge prin localuri cu scene convenţionale, pentru un public absolut restrâns. Dar merită a fi luate în calcul, deoarece s-a cântat live. Pe unde bine, pe unde rău, dar cel puţin au fost haioase, au avut viaţă şi AngryBand a anunţat despre existenţa sa.

Şi în acest an, Aura împreună cu Nona Marian au reuşit să organizeze artiştii la cântat live cu Alex Calancea în show-ul de muzică şi modă. Memorabile concertele de la Palatul Naţional şi din PMAN (partea live, că am avut şi câteva ore de playback) organizate de Primărie şi Guvern cu ocazia sărbătorilor naţionale. Chiar dacă s-a  trişat la capitolul sunet, faptul că s-a cântat pe viu a însemnat extrem de mult. Constat cu bucurie că în acest an am făcut prezenţă la câteva concerte în care s-a cântat live. O bifez ca pe o evoluţie.

Avem câteva evenimente care se pretează ca fiind glamouroase, care susţin viaţa mondenă şi boemă, avem şi evenimente culturale, inclusiv Festivalul Ethno Jazz, înscris deja în circuitul internaţional. Avem multe trupe. Bune. Dar la deschiderea Ethno Jazz a cântat un jazz band (Big Band) de la Tiraspol…

Un alt element care persistă nestingherit în muzica noastră e mesajul lamentabil. Doamne, cum ne reuşeşte nouă să cântăm cu atâta jale nu-i mai reuşeşte nimănui! Aşa ne place să provocăm milă de noi, sărmanii! Plângem că ai noştri pleacă, plângem că suntem săraci, plângem de dor de mamă, tată, frate, soră, cumnaţi şi lipsă de noroc. Vorba cântecului: Minte nu-i, noroc de unde? Ascultam zilele trecute un duet de peste Prut: Mircea Baniciu şi Keo, cântau despre dor. Dar atât de subtil, frumos şi elegant, că provocau fiori, nu jale. Vi-l recomand. Piesa se numeşte „Acasă”.

Şi în acest an muzica de consum a jubilat. Din păcate, mulţi artişti au uitat că scena e cu câţiva centimetri mai înaltă şi că publicului trebuie să-i aduci calitate şi să-l ridici la nivelul tău, dar nu să te oferi pe tavă într-o prostie. Ca să punem punct acestei teme, constatăm o dată în plus că lucrurile vor merge aşa atâta timp cât în acţiune nu va intra bunul-simţ al multor artişti care preferă un repertoriu lipsit de calitate, vor plăti la radio pentru promovare, mass-media va accepta incultura în emisie, iar organele de resort se vor preface că plouă.

Un alt lucru ce trebuie neapărat menţionat este exodul muzicienilor buni. Şi în 2012 din Moldova au plecat artişti buni. Mai trist e că au plecat aranjori, regizori de sunet sau producători muzicali buni. Astfel, am rămas în acest an fără Sergiu Musteaţă, care s-a stabilit în Bucureşti, şi fără Viorel Tigănaş. Iar Alex Calancea şi tot bandul vin pe acasă mai mult pentru a schimba hainele în valize…  

Chiar dacă lucrurile au evoluat mai ales la capitolul prestaţii live, chiar dacă s-au scris şi piese bune, chiar dacă am avut artişti care nu s-au lăsat ispitiţi de bani pentru a ceda din demnitate, lucrurile încă merg destul de prost. Şi perspectivele nu sunt atât de luminoase precum ne-ar plăcea să le vedem şi mai ales să le avem. Dar speranţa stă în cui. Se sufocă, n-a murit… deocamdată…

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Victoria Cușnir, un adevărat profesionist de marcă (și rarisim) în acest domeniu: competent, argumentat, subtil, inedit, accesibil, concis, inteligent, artistic, de perspectivă... O analiză amplă și academică a acestui domeniu, cum îi zicem noi acum, a showbizului basarabean, demnă de enciclopediile lumii, dacă vreți, un raport statistic profesionist, care poate lesne servi și ca un material didactic bine structurat la lecțiile de management artistic nu numai în aulele studențești sau tinerilor din acest domeniu, dar chiar ca un îndrumar și unor funcționari care administrează și gestionează acest domeniu. ... Bravo, Victoria. Ești bună și de Ministru în noul cabinet. ... :)... Foarte puțini știu, că această modestă Victoria Cușnir, are și o variantă video la acest material scris, la fel de inedit, profesionist și prețios pentru acel important Capitol al ”Istoriei Muzicii Ușoare din Basarabia”.
Nicolae Josan   -  
06 Aprilie 2013, 22:57
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+25°