VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Alexandru Bratan. Halterofilul care este altfel
Decembrie 2005, Nr. 20-21

Alexandru Bratan. Halterofilul care este altfel

Comentează   |   Cuprins

sportivul anului 2005

Decizia de a-l desemna pe halterofilul Alexandru Bratan printre laureaţii anului 2005 am luat-o înainte ca instituţiile abilitate să o facă.  Nu am făcut-o doar pentru că s-a întors de la Mondialele din Qatar cu două medalii de argint – una dintre puţinele performanţe reuşite în acest an de sportivii noştri la nivel de seniori. Alexandru nu este doar un sportiv de performanţă, ci iese din stereotipurile pe care societatea şi le creează vizavi de cei care îşi sacrifică cei mai frumoşi ani ai vieţii pentru o cauză nobilă. Are o poziţie, are principii, este altfel. Nu a ezitat să apară într-o postură inedită până acum – cea de model – în care s-a descurcat cât se poate de bine. Este VIP.

Data şi locul naşterii: 23 august 1977, Cahul
Înălţimea: 181 cm
Greutatea: 105 kg.
Disciplina sportivă: haltere
Antrenor: Ion Bratan,
Căpitan al Trupelor de Carabinieri, membru al Clubului Sportiv Dinamo Bursier al ELAT-ului
Palmares: multiplu campion naţional, deţinător al „bronzului” european la CE din Ucraina, 2004, „argintul” şi „bronzul” mic la CM din 2001, locul 6 la JO din 2000, locul 4 la JO din 2004, medaliat cu argint la Mondialele din 2005 din Qatar.
Starea familiară: căsătorit, doi copii

Are 28 de ani, dar parcă e de-o viaţă în sport. Către performanţa pe care a obţinut-o în carieră a mers greu, trecând prin multe dificultăţi şi muncind mult. N-o să intrăm în detalii: să spui că este sportiv în Republica Moldova e suficient. De la primele succese în plan internaţional la nivel de juniori a urmat o lungă secetă printre cei mari, deşi în competiţia internă nu avea concurenţă. Era tot timpul prin preajmă, dar nu pe podium. Apoi, după o cumpănă în carieră, au venit şi rezultatele de la europene şi mondiale, culminate cu succesul din Qatar. Nu putem uita de Jocurile Olimpice de la Atena, acolo unde s-a clasat cel mai bine dintre sportivii moldoveni – al patrulea. La Atena, s-a considerat nedreptăţit de arbitrii care nu au fixat recordul olimpic pe care îl avea ridicat în mâini. Mare i-a fost deziluzia când a văzut că doi dintre cei trei judecători i-au risipit visul vieţii – de a deveni campion olimpic. Ar fi fost prea frumos. A încheiat cu al cincilea rezultat. De multe ori Dumnezeu ne arată „cadoul” pentru ca apoi să ne punem pofta în cui. Probabil, a fost şi cazul lui Alexandru. Câteva zile mai târziu, însă, „Instanţa Supremă” s-a mai înduioşat în decizie şi, după suspendarea halterofilului maghiar din faţa sa, Bratan s-a văzut al patrulea în limitele categoriei de până la 105 kg. Este departe de gândul să se oprească aici. Nu a renunţat la „aurul” olimpic şi, în anul viitor, hotărâtor pentru calificarea la JO din 2008, intenţionează să îl abordeze la cel mai înalt nivel. Aceeaşi reţetă – multă muncă – ceea ce înseamnă 60-70 de tone de „fiare” ridicate zilnic la antrenamente atunci când se pregăteşte de două ori pe zi.

Suspendarea

A fost acea cumpănă în carieră, în care, recunoaşte, a căzut de fraier. Ar fi putut evita acel control anti-dopping pe care l-a susţinut la Chişinău înaintea campionatelor mondiale din 2002, dar s-a încredinţat unui „medic” care l-a asigurat că substanţele pe care le-a primit sportivul nu-i vor crea probleme la test. Crede că asemenea „evenimente” se produc şi se vor mai produce pentru că medicina sportivă în republică este la pământ şi nu se va ridica degrabă.  Pentru aceasta este nevoie de mulţi, dar mulţi bani atât pentru procurarea aparatajului costisitor, cât şi pentru pregătirea specialiştilor.

Au urmat doi ani care l-au marcat şi l-au pus la grea încercare: privarea de burse sportive, statutul de „oaie neagră” în ochii lumii, dar caracterul puternic a fost factorul principal care l-a ajutat să „ispăşească pedeapsa” şi să continue calea – altul ar fi renunţat la sigur. Mai mult ca atât, a folosit această pauză pentru a pune pe picioare propriile afaceri, a acordat mai multă atenţie familiei sale, iar faptul că tocmai atunci au apărut pe lume cele două fiice gemene este semnificativ. Cum tot păţitu-i priceput, a devenit mai prudent, se informează şi este la curent cu toate noutăţile medicinii sportive, pe care o consideră drept un factor dominant pentru a face performanţă în domeniu. Noi stăm departe de cei mari şi încercăm să concurăm „cu bicicletele într-o cursă de Formula 1”. Dacă ne iese uneori, asta doar pentru că suntem nebuni. În sensul pozitiv al cuvântului. Dar poate, şi la propriu...

Rebelul

Şi-a creat această reputaţie nu de viaţă bună. Nici nu se poate altfel când tot timpul trebuie să demonstrezi cuiva că în sărăcie nu se poate face performanţă, că e inadmisibil să primească pentru titlul de campion al Moldovei 300 de lei din partea Departamentului Tineret şi Sport (acum Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului), iar acordarea spaţiului locativ unui om care duce faima ţării în lume (nu prin vinuri ieftine şi fete la „producţie”) este o normalitate şi nu un efort irealizabil pentru stat. Crede că cei câţiva sportivi cu rezultate şi perspective pe care îi are ţara, merită burse şi prime mai mari decât cele prezente, dar şi o bursă prezidenţială, cum se întâmplă prin alte părţi.

În lipsa unei susţineri consistente din partea autorităţilor, omul care cheltuieşte zilnic pentru alimentare şi vitaminizare 200 de lei este nevoit să apeleze la ajutorul sponsorilor, printre care compania „Tirex Petrol” şi Centrul comercial „Elat”. Un rol aparte îl are tatăl, antrenorul şi sponsorul care a şi dus tot greul în cariera fiilor săi (mezinul familiei Bratan, Eugen, este şi el halterofil şi este aşteptat, la rândul său, să-i calce pe urmele fratelui mai mare).

Frumoasele şi „bestia”

Familist convins, Alexandru este copleşit de cele două fiice gemene – Eugenia şi Valeria – în vârstă de doi ani şi jumătate, care sunt şi cele mai înflăcărate fane ale tatălui său. Pe soţia Olesea a cunoscut-o la o tabără, s-au reîntâlnit ulterior şi după o prietenie de peste cinci ani au înfiinţat celula de bază a societăţii. În familie se regăseşte cel mai bine după programul infernal de pregătiri şi competiţii.

Marcel Toma

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Ma midresc!!!!!
Olesea   -  
19 Septembrie 2010, 18:37
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°