VIP Magazin
24 Octombrie 2017
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2012   |  2011   |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Silvia Radu. Lider, femeie, mamă
Locul 23

Silvia Radu. Lider, femeie, mamă

Comentează

Silvia Radu
Preşedinte „Gas Natural Fenosa” în Moldova

Vârstă: 40 de ani
Data şi locul naşterii: 27 februarie 1972, or. Hânceşti
Studii: Universitatea de Stat din Moldova, licenţiată în filologie spaniolă, Academia de Administrare Publică de pe lângă Guvern din R. Moldova, Referent în relaţii internaţionale, studii postuniversitare, Universitatea de Stat din Moldova, licenţiată în jurisprudenţă, drept, IESE, Universitatea din Navarra, Program de Management avansat
Stare civilă: căsătorită, doi copii

Deşi nu are concurenţi în Moldova, compania condusă de Silvia Radu activează într-o piaţă deloc simplă – strict reglementată, măcinată de sensibilităţi politice şi cu furnizori deseori greu de convins.

Silvia Radu a preluat încă pe atunci RED UNION FENOSA, într-o perioadă când relaţia cu autorităţile trecea printr-o nouă etapă de tensiuni. Fiind prima experienţă în Moldova de privatizare a unei întreprinderi atât de mari din zona utilităţilor publice, atât consumatorii, cât şi autorităţile au tratat investitorul spaniol cu o doză de neîncredere încă de la început. Or, primul lucru care trebuia făcut pentru câştigarea încrederii a fost unul foarte simplu – să fie asigurată livrarea neîntreruptă a energiei electrice. Apoi au urmat combaterea furturilor, reducerea pierderilor, modernizarea reţelelor etc. Pentru a-şi asigura imunitatea în raport cu autorităţile revizioniste, a fost nevoie să-şi asigure protecţia BERD, prin vânzarea către această bancă a unei părţi din acţiuni.

Au urmat introducerea noilor tehnologii în relaţia cu clienţii, a unei comunicări deschise şi dinamice cu jurnaliştii, acţiuni de responsabilitate socială. În paralel, compania şi-a asumat un rol activ de promovare a culturii spaniole, acordând burse de studii, finanţând universităţi, biblioteci şi concerte. Profitând de orizonturile deschise de cultura umanistă, Silvia Radu a continuat cu studii în domeniul gestiunii sectorului de distribuţie a energiei electrice, iar mai târziu a început gestiunea afacerilor la Universitatea Corporativă Union Fenosa din Madrid şi, respectiv, la Universitatea Navarra. Cel mai bine Silvia Radu se pricepe să negocieze şi să găsească o soluţie pentru probleme. „Această  abilitate s-a dezvoltat pe parcursul anilor, din situaţiile pe care am avut să le trăiesc pe parcursul carierei mele, precum şi din activitatea noastră de zi cu zi în deservirea celor peste 834 de mii de consumatori pe care îi avem”.

Activitatea Silviei Radu nu se limitează deloc la necesităţile companiei. Este mamă a doi copii, preşedinte a Asociaţiei Businessului European din Moldova, care-şi propune să îmbunătăţească mediul de afaceri din Moldova şi să promoveze oportunităţi de afaceri.
După un şir de directori străini care au avut scopul să stabilească compania şi să implementeze know-how-ul spaniol, Silvia Radu a fost printre primele femei din Moldova care au preluat o investiţie străină majoră. Pe fotoliul de şef nu există inscripţia „bărbat” sau „femeie”, spune Silvia Radu. Acest fotoliu presupune un anumit nivel de profesionalism şi calităţi de lider, or aceste lucruri nu depind de gen. Cu un rulaj anual de patru miliarde de lei, compania condusă de Silvia Radu a reuşit să aloce în total 2,6 miliarde de lei pentru investiţii în reţele şi tehnologii, adică peste 211 de milioane de dolari. Şi asta în condiţiile privatizării celor trei reţele de distribuţie contra sumei de 26 de milioane de dolari. Printre noutăţi sunt plăţile programate, expedierea facturii prin e-mail, calculatoarele electronice pentru consumatori şi, nu în ultimul rând, lansarea unui amplu program de eficienţă energetică.

Surprinzător, dar furnizorul de energie electrică îşi învaţă consumatorii să utilizeze mai puţină energie. De ce? Pentru că, pe termen lung, de protecţia mediului va depinde dacă va avea cui oferi servicii sau nu. Astfel, din 2009 Gas Natural Fenosa oferă pe versoul facturilor sfaturi utile pentru consumatori, a pus la dispoziţia acestora calculatoare de eficienţă energetică, organizează cursuri pentru studenţi şi copii, iar pentru anul curent şi-a propus să lanseze serviciile de audit energetic şi produse de gestionare energetică. Alte investiţii Gas Natural Fenosa ţin de telemetrie, adică instalarea legăturii de manevrare a instalaţiilor prin fibră optică, lucru care permite intervenţii online, fără necesitatea deplasării montorilor la faţa locului.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°