VIP Magazin
24 Octombrie 2017
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2012   |  2011   |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Nicolae Timofti. Preşedintele legilor scrise şi nescrise
Locul 3

Nicolae Timofti. Preşedintele legilor scrise şi nescrise

Comentează

Timofti Nicolae
Preşedintele Republicii Moldova

Vârstă: 64 de ani
Data şi locul naşterii: 22 decembrie 1948, în s. Ciutuleşti, r-l Floreşti
Studii: Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova
Stare civilă: căsătorit, trei copii
Merite: deţine Ordinul „Gloria Muncii” şi titlul de „Om emerit”

An de glorie pentru Nicolae Timofti. Există o dată în calendar, una istorică şi salvatoare, 16 martie 2012, când  Nicolae Timofti a fost ales preşedinte al Republicii Moldova. Excelenţa Sa pentru prima dată a păşit pe covorul roşu şi a simţit greutatea colanului prezidenţial.

Aşadar, pe 16 martie, Alianţa pentru Integrare Europeană a reuşit să pună capăt unei crize politice de lungă durată. A fost ales preşedintele şi toate au intrat pe un făgaş constituţional, adică a dispărut pericolul anticipatelor. Au urmat zile şi chiar luni de acomodare. Nicolae Timofti s-a ţinut departe de politică şi foarte aproape de justiţie. Toată viaţa a muncit în calitate de magistrat, deci e un bun cunoscător de legi, scrise şi nescrise. La fel de bine cunoaşte firea omenească, mai puţin pe cei din politică. Într-un sfârşit, a aflat cine şi ce hram poartă. Unii l-au dezamăgit, alţii l-au înaripat. După 100 de zile de preşedinţie, Nicolae Timofti a contabilizat un debut oarecum reuşit. A fost greu, pentru că nu venea din spaţiul politic, nu avea partid în spinare şi nu-i suflau în ceafă oamenii de afaceri. Pe de altă parte, Timofti venea cu un atu personal de neatins – pregătirea profesională impecabilă.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în 2012 a efectuat mai multe vizite oficiale peste hotare şi pretutindeni unde a rostit mesaje a pledat pentru cauza ţării sale, în special a accentuat retragerea trupelor ruse din partea stângă a Nistrului. Şi la Stras-bourg, şi la Bucureşti, şi la ONU, Nicolae Timofti a avut o prezenţă destoinică, a demonstrat consecvenţă, dovadă a faptului că a fost asistat inteligent de către grupul său de consilieri.

Nicolae Timofti nu s-a limitat doar la acordarea medaliilor. Spre sfârşitul anului 2012, preşedintele Republicii Moldova a respins iniţiativa Rusiei de a deschide un consulat la Tiraspol, fapt care a trezit seismograful politic, atât la Moscova, cât şi la Chişinău. Deschiderea consulatului rusesc dincolo de Nistru devine subiect de principiu nu numai pentru Rogozin, dar şi pentru preşedintele Timofti. În această chestiune, mai mult decât diplomatică, poziţia şefului de stat este absolut identică cu cea a liberalului Mihai Ghimpu, deşi ambii se jură că nu fac parte din acelaşi partid. Oficial nu, neoficial – pe alocuri. În vederea consulatului, Nicolae Timofti ar putea avea dreptate, pentru că e vorba de suveranitate, de onoare şi demnitate. Mai ales că în toată socoteala consulară există un argument beton. Cândva, la Viena, noi ne-am angajat să respectăm o convenţie diplomatică. Iar acel document spune că nu pot fi deschise consulate în fiecare mahala.

La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele Nicolae Timofti s-a întâlnit cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, în cadrul celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, la New-York. De fapt, întâlnirea s-a redus la o fotografie de grup (preşedinţii şi soţiile lor), dar altfel nu avea cum să fie, dat fiind faptul că nu fost o vizită la Casa Albă. Protocolul a dictat doar atât.  

Nicolae Timofti n-a fost în vârful topurilor sociologice. Pe creasta sondajelor s-a aflat pe tot parcursul anului doar premierul Filat. Opoziţia nu oboseşte să-l ofenzeze pe Nicolae Timofti, cu şi fără ocazie. Preşedintele însă îi dezarmează prin bunătate, calm şi raţiune. Este preşedintele în jurul căruia nu roiesc scandalurile şi nu înfloresc diversiunile. Dar elita noastră, în special opoziţia, este obişnuită cu altceva, să fie mereu intrigă, să se joace în culise, să se lovească din spate şi toate acestea să se numească politică. 

În 2012, preşedintele Nicolae Timofti a convocat în câteva rânduri Consiliul Suprem de Securitate. CSM a examinat situaţia din domeniul criminalităţii din ţară, inclusiv eficienţa activităţilor de prevenire şi de combatere a fenomenului infracţional. În biroul preşedintelui au fost prezenţi toţi factorii de decizie: ministrul de interne, Dorin Recean,  procurorul general, Valeriu Zubco, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, cei de la SIS şi CAN. Toţi au prezentat rapoarte, numai că infracţionalitatea… vânt rece nu o trece. Preşedintele, potrivit textului constituţional, nu are pârghiile necesare pentru a tuna şi a fulgera.

Pe 30 august, preşedintele a promulgat un pachet de legi ce vizează reforma judecătorească. Le-a semnat pe toate, angro, numai că nu cu toată inima. În calitatea sa de preşedinte, a pus semnătura dintr-un profund sentiment de  responsabilitate. Cu toate acestea, mai ţine minte de unde a venit şi din care fântână a băut apă timp de mai multe decenii. Deschis şi sincer, preşedintele a spus că reducerea imunităţii judecătorilor ar putea lăsa loc pentru abuzuri şi presiuni asupra magistraţilor din partea unor grupuri interesate şi ar putea ştirbi din independenţa justiţiei. Totuşi, şeful statului a promulgat legea respectivă, pentru că pastila e amară, dar şi folositoare, iar procesul de reformare a sistemului judecătoresc trebuie dus până la capăt.

Nicolae Timofti susţine că este un preşedinte al tuturor cetăţenilor, dar recunoaşte că promovează politica Alianţei pentru Integrare Europeană. Exact ceea ce ne trebuia în actuala conjunctură.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°