VIP Magazin
24 Octombrie 2017
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2012   |  2011   |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Natalia Vrabie. Distinsa doamnă bancher
Locul 19

Natalia Vrabie. Distinsa doamnă bancher

Comentează

Natalia VRABIE
Preşedintele BC „Moldova Agroindbank” S.A.

Vârstă: 66 de ani
Data şi locul naşterii: 10 septembrie 1946, s. Sineşti, r-l Ungheni
Studii: Facultatea de Economie, UTM
Stare civilă: căsătorită, doi copii
Merite: „Woman of the year 2000” acordat de American Biografical Institute (SUA), titlul „Omul Anului” (1998, 1999), medalia „Meritul Civic” (1996),  cavaler al „Ordinului Republicii” – distincţia supremă a statului(2001)

Pentru Natalia Vrabie succesul înseamnă profesionalism şi transparenţă. Cavaler al „Ordinului Republicii”, preşedintele Comitetului de conducere al BC „Moldova Agroindbank”, dânsa este o doamnă cu maniere distinse şi un bancher prin excelenţă.   

Acum un an, Natalia Vrabie a fost realeasă în unanimitate de către Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor BC „Moldova Agroindbank” S.A. în funcţia de preşedinte al Comitetului de conducere al BC „Moldova Agroindbank”. A fost un vot de principiu, care a confirmat talentul şi perspicacitatea primului bancher din Republica Moldova, fiind printre cei care au  pus bazele sistemului finaciar şi a adus mecanismul la perfecţiune. Natalia Vrabie este un manager desăvârşit, are strălucire în tot ceea ce face, are şarmul de a aduna în jurul său oameni de valoare, împreună cu care formează o echipă deosebit de eficientă. Succesele remarcabile înregistrate de „Moldova Agroindbank” se datorează faptului că în interiorul MAIB persistă o viziune comună asupra strategiei de dezvoltare şi există resurse intelectuale substanţiale. Trebuie să recunoaştem că aceasta este opera Nataliei Vrabie, iar MAIB este sensul vieţii ei.

În 2012 Natalia Vrabie a muncit cu aceeaşi dăruire ca şi în anii precedenţi. Poate chiar mai mult, pentru că rigorile timpului necesită eforturi mult mai mari. Crizele ne încearcă şi pe noi, iar provocările sunt la ordinea zilei. Cu toate acestea, MAIB este bancă lider pe piaţa autohtonă şi tratează acest fapt nu doar drept un motiv de bucurie, ci şi o oportunitate de a contribui la prosperarea societăţii. Astfel, potrivit unui recent rating al eficienţei bancare, BC „Moldova Agroindbank” S.A. îşi menţine ferm poziţia de lider al pieţei bancare din Republica Moldova. Despre munca şi capacitatea de gestiune a Nataliei Vrabie vorbesc doar faptele. Aşadar, să dăm curs faptelor.

Anul acesta, Agenţia de Rating şi Evaluare EVM Group (Estimator-VM) a plasat MAIB pe primul loc în clasamentul eficienţei băncilor comerciale în trimestrul al III-lea al anului curent, poziţie deţinută constant de Moldova Agroindbank.

Alt succes remarcabil este că BC „Moldova Agroindbank” S.A. a fost inclusă în topul celor 100 cele mai mari bănci din Europa de Sud-Est după totalul activelor din anul trecut, realizat de către agenţia internaţională SEE News cu sediul la Sofia. Având cele mai mari active în sistemul bancar din ţară, care depăşesc suma de 600 de milioane de euro, Moldova Agroindbank a fost plasată pe locul 88 din cele 100 cele mai mari bănci din regiunea Europei de Sud-Est. Acesta este cel mai bun rezultat obţinut de cele două bănci moldoveneşti incluse în clasamentul „SeeNews TOP 100 SEE Banks”, iar MAIB a depăşit cu 6 puncte în clasament cea de-a doua bancă, fapt care îi reconfirmă statutul de lider naţional incontestabil.

În 2012, BC „Moldova Agroindbank” S.A. a devenit membru al Asociaţiei Businessului European, organizaţie internaţională care are drept scop îmbunătăţirea mediului de afaceri şi al celui comercial, consolidarea integrării economice şi a parteneriatului între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

A urmat Premiul „Cea mai activă bancă a Programului de Facilitare a Comerţului (TFP) al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.” MAIB a reuşit să valorifice oportunităţile oferite în cadrul Programului privind sporirea capacităţilor de finanţare a comerţului, inclusiv prin aplicare de know-how, asumarea unor riscuri suplimentare, ceea ce a extins accesul şi fluxul resurselor financiare pentru companii, demonstrând importanţa majoră şi, într-un final, eficienţa acestui instrument al BERD.

Sub dirijarea dnei Nataliei Vrabie, banca acordă o mare atenţie activităţii de binefacere şi sponsorizare, prin oferirea suportului financiar instituţiilor de învăţământ, de ştiinţă, medicale, de cultură, sportive, organizaţiilor non-guvernamentale şi religioase, familiilor nevoiaşe şi  familiilor care au avut de suferit de pe urma calamităţilor naturale etc. „Moldova Agroindbank” a fost unul din primii agenţi economici care a contribuit la lansarea proiectului „Burse de Merit” pentru cei mai buni studenţi, fiind partener pe parcursul a 11 ani; „Burse de merit pentru tinerii din familii social vulnerabile şi dezavantajate”. A susţinut festivalurile „Invită Maria Bieşu” şi „Două Inimi Gemene”. Este sponsor şi partener al Comitetului Naţional Olimpic, al asociaţiei „Hospice Angelus Moldova”, al Fundaţiei de Binefacere pentru Copii „Clipa Siderală”. De mai mulţi ani banca este tutore al Şcolii-Internat pentru copiii rămaşi fără grija părintească din or. Făleşti, contribuind la reparaţia şi amenajarea sălilor de studii, atelierelor de meserii, construcţia cazangeriei, organizarea sărbătorilor de Crăciun, acordând celor mai buni absolvenţi burse pentru continuarea studiilor.

În pofida suprasolicitării în calitate de manager superior al celei mai mari instituţii financiar-bancare din Moldova, Natalia Vrabie rămâne o familistă convinsă pentru care armonia în familie este un lucru sacru din care se inspiră în viaţă şi în activitate.   

Natalia Vrabie este inclusă anual în topul celor mai influente personalităţi din businessul moldovenesc. În pofida acestui fapt, bancherul nu se consideră o persoană foarte populară, preferând să se dedice plenar, cu toate capacităţile, experienţa, autoritatea şi timpul său, activităţilor de dezvoltare continuă a „Moldova Agroindbank”. Puţină lume cunoaşte sufletul bancherului în care şi-au găsit adăpost cele mai nobile calităţi umane, printre care obiectivitatea, principialitatea, înţelepciunea şi înţelegerea, îngăduinţa şi generozitatea. Preferinţele sale personale, precum  pictura, literatura, florăritul, completează portretul personal al acestei distinse Doamne ‒ Natalia Vrabie. Prima Doamnă a băncii comerciale „Moldova Agroindbank”, preferă să nu-şi afişeze succesele obţinute, deoarece ele vorbesc de la sine. Iar marii bancheri înţelepţi mereu au preferat să muncească în tăcere decât să iasă la rampă. Pentru că banii preferă  liniştea.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°