VIP Magazin
23 Octombrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2012   |  2011   |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
Nata Albot. Muşchi pentru vise
Locul 0

Nata Albot. Muşchi pentru vise

Comentează

prezentatoare TV şi radio

Data, locul naşterii: 26 octombrie 1979, or. Chişinău
Profesia: prezentatoare TV şi radio
Semn zodiacal: Scorpion

Nu-i place să bată pasul pe loc, să se plafoneze şi să-şi tragă corsete cu şnururi de mătase. Mai bine o afacere colorată, un job captivant la TV, o ţinută, chiar dacă scurtă, în schimb comodă. Şi cu un accesoriu, aruncat lejer sau prins cu gust la reverul hainei. Întotdeauna ai impresia că o cunoşti pe Nata Albot de 100 de ani. Pentru că mereu ai ce discuta cu ea.

> Week-end-urile noastre sînt ca o lingură de miere aşteptată toată săptămîna. De vineri seara toţi copiii sînt primiţi cu mare bucurie de bunici. În rest, scenariile sînt diferite: de la cele mai modeste, cu lecturi în pat pînă înserează şi apoi o ieşire cu prietenii, pînă la ceva mai sofisticat. Poate fi o evadare în altă ţară, pe cîteva zile, pot fi plimbări sau cine la restaurant.
> Televiziunea este adrenalină. Televiziunea este un drog. Televiziunea este nirvana. Televiziunea este otravă. Şi aş da orice să mai fac asta încă vreo... 30 de ani.
> Visez să fac mult timp ce fac deja de mult timp... să nu mă opresc din drum. Să-mi doresc mai mult decît am. Să am muşchi pentru vise. Să mă pot bucura pentru succesele altora. Să-mi pese de cîinii vagabonzi fără o labă.
> Proiecte de genul „Fabrica de staruri” ne mai descuie la minte.
> Cea mai mare satisfacţie a mea este să văd o ţară nouă în fiecare an.
> Copiii mei seamănă cu tata. Uneori ei seamănă şi între ei. Nici unul dintre ei nu seamănă cu mine. Pe mine mă preocupă, însă, faptul să aibă minte şi să fie fericiţi.
> Dimineaţa începe cu Sonia. Dintre toţi copiii mei, de ea mi-i cel mai greu să mă despart. Nu-mi prea place că nu ne lasă să dormim dimineaţa, dar ador senzaţia că am un bebe în pat.
> Dragostea există. Este cel mai important sentiment din viaţă. Oare ce alt sentiment ar putea fi mai important?
> Primăvara pentru mine înseamnă luna mai. Dacă aş afla că există o ţară în care jumătate de an e luna mai şi altă jumătate e septembrie, m-aş interesa cum pot obţine o viză de reşedinţă acolo. Ador verdeaţa de mai, soarele de mai şi euforia în care intru.
> Muzica, odată injectată în inima mea, mi-a dat peste cap toată viaţa. Eu sînt, de fapt, o melomană înrăită. Şi asta nu are nici o legătură cu admiraţia mea pentru un anume artist. Eu, pur şi simplu, ador muzica.
> Localurile din Chişinău devin din ce în ce mai scumpe. Unele au rezistat timpului, dar mi-e frică că nu vor rezista crizei. În localurile mele preferate tot mai mult bate vîntul în ultima vreme. Cel puţin asta am remarcat eu.
> Bijuteriile sînt ca cireaşa de pe tort. Look-ul unei femei arată neinspirat şi neinteresant fără un chiţibuş, oricît de banal. Mi-e dragă să mă uit la bijuterii în vitrină, dar rareori îmi opresc privirea pe ceva care să-mi pară cu adevărat extraordinar. Încă mai aştept designerul care va crea bijuterii cu personalitate.
> Părul lung înseamnă femeie. Deşi mă mai bate cîte un gînd să mă fac nebună într-o zi şi să vin acasă cu 5 cm pe cap.
> Glamour este locul unde mă vei vedea foarte rar. În ultima vreme mergem tot mai rar la petreceri cu tentă high-class. Nouă ne plac blugii, preferabil fără sclipici şi marca brodată pe fund.  
> Flori de măr... am în fiecare primăvară în grădina mea şi de fiecare dată am o reacţie de parcă le-aş vedea prima dată în viaţă.
> Londra nu e ca Amsterdamul, dar e foarte verde. Londra a fost o escapadă scurtă şi plăcută, ca o iubire care a fost şi a trecut. Deocamdată, Amsterdamului îi rămîn fidelă. În curînd, mă voi muta cu toată familia pentru o lună de vacanţă prin acea zonă.
> Oamenii ar putea fi mai fericiţi, dar nu vor.


chestionar

1. Principala trăsătură: ştiu să aud.
2. Principalul defect: nu ştiu să ascult.
3. Ocupaţia preferată: să-mi inventez ocupaţii noi.
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? Starea pe care mi-o provoacă astfel de întrebări.
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Să nu mai vrea nimeni să mă facă fericită.
6. Ce urăsc cel mai mult? Să fiu muşcată de ţînţari.
7. Cea mai importantă reuşită: să încerc să fiu fericită acolo unde m-am născut.
8. Cel mai mare regret: că alţii îşi caută fericirea altundeva, decît unde s-au născut.
9. Cea mai mare teamă pe care o am: să am tot ce-mi doresc.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? Cu Salvador Dali.
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie: Stalin.
12. Culoarea preferată: alb.
13. Floarea preferată: frezia.
14. Parfumul preferat: „Lolita Lempicka”.
15. Maşina preferată: cea pe care o voi avea.
16. Brand de îmbrăcăminte preferat: „Massimo Dutti”.
17. Magazinul preferat: „Bamboo” şi „Flower Power”.
18. Băutura preferată: apa plată.
19. Scriitorul preferat: nici unul.
20. Eroii preferaţi din literatură: Winnie Pooh.
21. Cartea preferată: acum citesc Anna Gavalda „Pur şi simplu împreună”, acum cred că e preferata mea.
22. Muzica preferată: nu orice ce mă pune pe jar.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: „Legendele toamnei”.
24. Deviza: Totul e posibil… aproape totul.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°