VIP Magazin
24 Octombrie 2017
Print
Print
Print
Print
 Ediţia     |  2012   |  2011   |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005

Editorial

TOP VIP Editorial
Sergiu Gavriliţă
director
TOP VIP Editorial
Rodica Ciorănică
redactor-şef

TOP 50 cei mai influenţi la a 8-a ediţie

Iată că am ajuns şi la a opta ediţie a „Top 50 cei mai influenţi moldoveni” în versiunea „VIP magazin”. O ediţie pe care obişnuiţi să o aşteptaţi în fiecare an, o ediţie comentată şi relevantă, din care am putea construi cu suficientă exactitate tendinţele cursului Republicii Moldova.  

Cum s-a făcut. Vă amintim că „VIP magazin” împreună cu experţii pe care îi găsiţi în această ediţie au selectat o listă din 100 de oameni, care au fost supuşi votului pe internet. Redacţia a ajuns la versiunea finală a Top 50 luând în considerare rezultatele votingului, influenţa politică reală a politicienilor, puterea financiară a oamenilor de afaceri şi gradul de notorietate.

Top 10. Al patrulea an la rând, primul loc în top îl ocupă indiscutabil premierul Vlad Filat. Această performanţă a mai fost înregistrată doar de preşedintele Vladimir Voronin, care a ocupat locul I în ratingul celor mai influenţi din 2005 până în 2008. Dacă Voronin a fost favorizat de puterea pe care i-o oferea postul de preşedinte şi poziţia partidului său care nu a împărţit cu nimeni guvernarea, atunci Vlad Filat arată o evoluţie absolut firească şi lăudabilă – acum cinci ani, şi-a creat un partid care i-a adus într-un timp atât de scurt postul de prim-ministru şi o felie importantă din torta guvernării.

Interesant de remarcat că dacă acum cinci ani primele 10 locuri ale acestui top erau împărţite exclusiv de oamenii guvernării comuniste, astăzi aceste poziţii revin practic tuturor partidelor prezente în Parlamentul RM, inclusiv opoziţiei. PLDM este în top 10 cu Vlad Filat şi Iurie Leancă. PD – cu Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc, dacă ultimul nu s-ar fi retras din dorinţă proprie din topul nostru. PL – cu Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, iar opoziţia – cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, şi cel al socialiştilor, Igor Dodon. Să nu uităm că, după o absenţă obiectivă de trei ani, avem şi un preşedinte de ţară în top 10, asta pentru că Alianţa ne-a făcut cu preşedinte anul acesta. Mediul de afaceri este prezent prin familia mecenaţilor Stati, iar oamenii de cultură – prin Eugen Doga, ovaţionat în acest an la toate evenimentele culturale de rezonanţă.

Chiar dacă oamenii politici şi de afaceri sunt dominanţi în TOP 50, ca de fiecare dată, veţi regăsi aici şi moldoveni cu milioane de fani pe tot globul, directori de televiziuni ale căror producţii locale fac ratinguri de invidiat şi oameni de ştiinţă ale căror cercetări lasă urme în istorie.

Precizăm că această ediţie reprezintă viziunea proprie a revistei „VIP magazin” asupra influenţei, asumându-și, ca de fiecare dată, doza relativă de subiectivism caracteristică topurilor. Şi nu uitaţi că influenţa, ca şi puterea, ca şi banii, ca şi multe alte lucruri, este trecătoare. Ne auzim în 2013!

Închide
1 (anul 2011 – 1-2) Vlad  Filat. Primul Vlad Filat. Primul 2 (anul 2011 – 1-2) Marian Lupu. La înălţime. La propriu şi la figurat Marian Lupu. La înălţime. La propriu şi la figurat 3 (nou intrat) Nicolae Timofti. Preşedintele legilor scrise şi nescrise Nicolae Timofti. Preşedintele legilor scrise şi nescrise 4 (anul 2011– 8) Anatol şi Gabriel Stati. Aafaceri pe toate meridianele Anatol şi Gabriel Stati. Aafaceri pe toate meridianele 5 (anul 2011 – 3) Mihai Ghimpu. Liberalului îi stă bine cu libertatea Mihai Ghimpu. Liberalului îi stă bine cu libertatea 6 (anul 2011 – 9) Iurie Leancă. Cel mai moldovean paneuropean Iurie Leancă. Cel mai moldovean paneuropean 7 (anul 2011 – 5) Dorin Chirtoacă. Nu-i însurat, chestiunea ţine de privat Dorin Chirtoacă. Nu-i însurat, chestiunea ţine de privat 8 (anul 2006 – 32) Eugen Doga. Muzica ce pluteşte peste Chişinău Eugen Doga. Muzica ce pluteşte peste Chişinău 9 (anul 2011 – 6) Vladimir Voronin. Timpul liderului comunist Vladimir Voronin. Timpul liderului comunist 10 (anul 2011 – 7) Igor Dodon. Omul cu soluţii Igor Dodon. Omul cu soluţii 11 (anul 2010 – 19) Dan Bălan. Purtat pe braţe de o lume întreagă Dan Bălan. Purtat pe braţe de o lume întreagă 12 (anul 2011 – 30) Valeriu Zubco. Procurorul general Valeriu Zubco. Procurorul general 13 (anul 2011 – 14) Valeriu Streleţ. Neatins de bacilul sovietic Valeriu Streleţ. Neatins de bacilul sovietic 14 (anul 2011 – 13) Valeriu Lazăr. Mama mia, economia Valeriu Lazăr. Mama mia, economia 15 (anul 2011 – 19) Feyruz Isayev. Omul cuvântului Feyruz Isayev. Omul cuvântului 16 (anul 2011 – 12) Nicolae Ciornîi. Un milionar sentimental Nicolae Ciornîi. Un milionar sentimental 17 (anul 2011 – 17) Dorian Berdos. De 15 ani lideri pe piaţa farmaceutică Dorian Berdos. De 15 ani lideri pe piaţa farmaceutică 18 (nou intrat) Anatol Şalaru. Povară de ministru Anatol Şalaru. Povară de ministru 19 (anul 2011 – 27) Natalia Vrabie. Distinsa doamnă bancher Natalia Vrabie. Distinsa doamnă bancher 20 (anul 2011 – 24) Alexandru Pincevschii. La superlativ Alexandru Pincevschii. La superlativ 21 (anul 2011- 23) Victor Miculeţ. Vectorul schimbării Victor Miculeţ. Vectorul schimbării 22 (anul 2011 – 15) Chiril Lucinschi Demnitar muncitor cu nume sonor Chiril Lucinschi Demnitar muncitor cu nume sonor 23 (anul 2011 – 25) Silvia Radu. Lider, femeie, mamă Silvia Radu. Lider, femeie, mamă 24 (anul 2011 – 29) Natalia Politov-Cangaş. Performanţa de a fi întotdeauna prima Natalia Politov-Cangaş. Performanţa de a fi întotdeauna prima 25 (anul 2011 – 28) Liudmila Climoc. Lady orange Liudmila Climoc. Lady orange 26 (anul 2011 – 22) Alexandru Tănase. Preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tănase. Preşedintele Curţii Constituţionale 27 (nou intrat) Dorin Recean. Sânge proaspăt la MAI Dorin Recean. Sânge proaspăt la MAI 28 (nou intrat) Vugar Novruzov. Două patrii într-un suflet Vugar Novruzov. Două patrii într-un suflet 29 (anul 2010 – 36) Valeriu Pasat. Pune ştampila pe adevăr Valeriu Pasat. Pune ştampila pe adevăr 30 (anul 2011 – 34) Alexandru Gusev. Exemplul eficienţei manageriale Alexandru Gusev. Exemplul eficienţei manageriale 31 (anul 2011 – 35) Dorin  Drăguţanu. Stăpânul inelelor bancare Dorin Drăguţanu. Stăpânul inelelor bancare 32 (anul 2011 – 41) Oleg Efrim. Normalitatea înseamnă lege şi bun-simţ Oleg Efrim. Normalitatea înseamnă lege şi bun-simţ 33 (anul 2011 – 39) Vasile Chirtoca Omul care ştie să umple viaţa cu idei Vasile Chirtoca Omul care ştie să umple viaţa cu idei 34 (nou intrat) Mihai Poalelungi. Trăiască autoritatea judecătorească! Mihai Poalelungi. Trăiască autoritatea judecătorească! 35 (anul 2011 – 32) Marc Tkaciuk. Între geţi şi săgeţi Marc Tkaciuk. Între geţi şi săgeţi 36 (nou intrat) Victor Bostan. Vinificatorul cu ambiţii mari Victor Bostan. Vinificatorul cu ambiţii mari 37 (nou intrată) Emma Tăbârţă. Doamna de la banca naţională Emma Tăbârţă. Doamna de la banca naţională 38 (nou intrat) Victor Cibotaru. Abordări la nivel macro Victor Cibotaru. Abordări la nivel macro 39 (anul 2011 – 40) Vasile Chirică. Omul care şi-a construit afacerea ca pe propria casă Vasile Chirică. Omul care şi-a construit afacerea ca pe propria casă 40 Constantin Cuiumju. Managerul de succes Constantin Cuiumju. Managerul de succes 41 (anul 2011 – 42) Cătălin Giosan. 13, cifra norocoasă Cătălin Giosan. 13, cifra norocoasă 42 (anul 2011 – 33) Dumitru Diacov. Legea lui O(h)m – oameni să fim Dumitru Diacov. Legea lui O(h)m – oameni să fim 43 (nou intrat) Vasile Bumacov. Ministru nu doar în Moldova Vasile Bumacov. Ministru nu doar în Moldova 44 (anul 2006 – 34) Victor Ţurcan. Fondatorul Victor Ţurcan. Fondatorul 45 (anul 2010 – 45) Mircea Butnaru. Specialistul crizelor Mircea Butnaru. Specialistul crizelor 46 (anul 2011 – 11) Gheorghe Duca. Portret de savant Gheorghe Duca. Portret de savant 47 (anul 2011 – 38) Victor Şelin. De la o viaţă liniştită la urmărire penală Victor Şelin. De la o viaţă liniştită la urmărire penală 48 (anul 2011 – 49) Iurie Ciocan. Dacă e democraţie, ciocan să fie Iurie Ciocan. Dacă e democraţie, ciocan să fie 49 (anul 2011 – 46) Andrian Candu. O luptă continuă cu titanii Andrian Candu. O luptă continuă cu titanii 50 (nou intrat) Sergiu Sîrbu. Plictisit de atâta politică ineficientă Sergiu Sîrbu. Plictisit de atâta politică ineficientă
 10 straini in Moldova  
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°