VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2012   |  2011   |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
NICOLAE VÂLCU. De pază la hotare
Locul 49

NICOLAE VÂLCU. De pază la hotare

Comentează

Nicolae VÂLCU
director general al Serviciului Vamal

Vârstă: 55 de ani
Data şi locul naşterii: 10 aprilie 1950, s. Bursuc, r. Floreşti
Specialitate: economist
Studii: absolvent al Institutului Agrar

Influenţă politică - 2
Putere financiară - 2
Notorietate - 2

Total - 6 puncte

Este şeful Serviciului vamal, care aduce peste 60 la sută din veniturile la buget. Fluxurile de mărfuri ce trec prin vamă, în anul 2005 au depăşit nivelul de două miliarde de LEI.

I-a surprins pe mulţi când, după şapte ani de activitate într-o companie privată sută la sută cu  capital străin, a revenit la o funcţie de stat. În anul 2000 devine şef de direcţie la Curtea de Conturi. Pe poziţia de director general al Departamentului vamal a fost numit de preşedintele Voronin, după aproape cinci luni de vacanţă de funcţie. Predecesorul său Andrei Stratan a fost desemnat coordonator naţional al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Nicolae Vâlcu a avut, după absolvirea Institutului agricol în 1988, o carieră ca şi mulţi alţii din generaţia sa, însă după „perestroika gorbaciovistă”, din 1985 este promovat rapid de la şef de secţie economie a Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova la  instructor în secţia agricolă a Comitetului Central al PCUS, apoi în anii 1988-1992 consilier al Ambasadei Uniunii Sovietice, ulterior a Rusiei în România. În anii 1992-1993 este ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Rusia. Timp de un an a fost coleg cu viitorul lider de partid, preşedintele Parlamentului Dumitru Diacov, care în 1993 a fost consilier, şef al Departamentului politic al misiunii dip­lomatice moldoveneşti la Moscova. La mai puţin de un an după desemnarea  în funcţia de director al Departamentului vamal,  se părea că a pornit cu stângul. Este sancţionat de Guvern, deoarece nu a respectat termenele stabilite pentru punerea în aplicare a sistemului electronic de evidenţă a mărfurilor. Premierul Tarlev i-a reproşat că a adus prejudicii statului şi că va fi demis din funcţie în cazul în care va admite noi încălcări.  Nu a admis. Deşi, se pare, a acceptat cu greu noul sistem de securizare vamală a frontierei “ASYCUDA World”,  a cărui implementare a fost finalizată în 2005. Costul total al proiectului a fost de 9,69 milioane de dolari, din care 7,21 milioane fiind acordate de Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, structură a Băncii Mondiale.

În 2002, când a venit la Departamentul vamal, veniturile la bugetul de stat din activităţile vamale constituiau 2,2 miliarde de lei. Peste doi ani veniturile s-au dublat. Şeful statului îi conferă gradul de general-maior. Hotărât şi consecvent, întreprinde măsuri pentru combaterea corupţiei şi schimbarea opiniei publice privind coruperea vameşilor. A apreciat drept nefondate concluziile ce se conţineau în publicaţia “Diagnosticul mitei în afaceri” lansată de Transparency International, potrivit căreia vameşii sunt cei mai corupţi funcţionari.  

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău