VIP Magazin
13 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Silvia Radu

Silvia Radu

Comentează

Zodia: Peşti în anul Şobolanului

Studii: superioare

Starea civilă: căsătorită, doi copii

Pasiuni: lectura, schiul, surfingul

Preşedintele companiei „Gas Natural Fenosa Moldova”

Puţini ştiu că Silvia Radu, una dintre cele mai puternice şi influente moldovence, adoră plăcinţelele şi bucătăria noastră tradiţională,  că se gândeşte să facă surfing într-o zi  (speră să reuşească până va ajunge la 75 de ani) şi că întotdeauna şi-a dorit o familie cu mulţi copii, cel puţin şapte. Curând va aduce pe lume o surioară pentru Cătălina, care deja i-a pregătit o odăiţă de prinţesă.


1. Poate că e tare spus, dar cred că sectorul energetic a fost destinul meu. Aşa a fost „scris în stele”, chiar dacă eu la 20 de ani nu mă gândeam încă să fac carieră în acest domeniu. Angajarea mea într-o corporaţie internaţională a fost şi este evenimentul care mi-a determinat evoluţia pe plan profesional.

2. În clipa fericirii poţi să faci ceva sau să nu faci nimic, poţi să fii în preajma celor dragi sau să fii singur. Fericirea e un fel de stare pură a noastră. Fericirea, ca şi libertatea, ar fi starea firească a unui om, pe care uneori o pierdem din anumite motive şi pe care fiecare o caută undeva departe, ea, de fapt, ascunzându-se în cel mai tainic loc – inima fiecăruia.

3. Orice om are dreptul la intimitate şi nu cred că există oameni care nu au greşit niciodată. Fără a greşi, uneori, este greu să învăţăm. Şi mai sunt convinsă că nu este deloc comod să trăieşti într-o vitrină.

4. Uneori, în viaţă a nu face ceva e mult mai măreţ decât a face. Îndemnul de a face sau nu ceva, de obicei, este predefinit de convingerile mele personale.

5. Sunt momente când vrei să îţi schimbi viaţa şi reuşeşti. Şi sunt momente când viaţa te schimbă pe tine şi, de asemenea, reuşeşte. Am avut parte şi de una, şi de alta, fiind sigură că procesele încă nu s-au încheiat.

6. Conflictele sunt forţa motrice a evoluţiei. Orice conflict îţi oferă o oportunitate de a-ţi reevalua atitudinea, gândurile, acţiunile, reconfirmându-le sau schimbându-le. Conflictele aduc o dinamică necesară schimbărilor, important este să încercăm să canalizăm schimbările spre o evoluţie pozitivă.

7. Relaţia mea cu Dumnezeu este una foarte personală.

8. Dragostea e ca pasărea albastră, ea este veşnică, chiar dacă nu fiecare are parte de ea.

9. Sunt multe lucruri pe care bărbaţii nu le ştiu despre femei.  Câteodată am impresia că ei nu ştiu nimic, la fel cum nu ştiu nimic nici femeile despre bărbaţi.

10. Fiecare îşi purifică sufletul în felul său. Eu mă ocup de florile din grădină, pentru că ele au nevoie de îngrijire în fiecare zi.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°