VIP Magazin
20 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Natalia Gărgăun

Natalia Gărgăun

Comentează

Zodia: Săgetător în anul Tigrului

Studii: ASEM

Starea civilă: căsătorită, un copil

Pasiuni: marea, vacanţele exotice

Manager salon „Orhideea”

Face parte din a doua generaţie ce stă la cârma salonului „Orhideea”, şi crescând într-o familie ce face business. De la o vârstă fragedă a învăţat că orice succes ia naştere din punctualitate şi bună organizare, din corectitudinea faţă de cei care te înconjoară şi din bunăvoinţa cu care îţi tratezi nu doar aproapele, ci orice om pe care îl întâlneşti în cale. Odată cu trecerea anilor, Natalia a perfecţionat aceste deprinderi şi depune tot efortul pentru a le transmite şi fiicei sale. Pe lângă activitatea sa de femeie de afaceri, a ales să facă jurnalism şi nu unul de studio, ci lucrul „pe teren”, descoperind noi subiecte de reportaj pentru postul de televiziune PRO TV.


1. Acum sunt sigură că eşti fericit numai atunci când există un echilibru în viaţa ta. Stabilitatea în tot este un factor important pentru fericirea deplină.

2. Familia mea e singura care ştie când am nevoie de ajutor şi susţinere, dar şi când trebuie să fiu lăsată singură.

3. Nu sunt dependentă de ceva anume,  pot să mă lipsesc de orice, însă nu pot trăi fără familia mea nicio zi.

4. Orice succes are nevoie de foarte multă muncă, fie că eşti bună la serviciu, la călărit,  la gătit sau prin felul cum arăţi. În tot ce faci, trebuie să fii devotată şi convinsă, dar, nu în ultimul rând, trebuie să-ţi placă ceea ce faci.

5. Am avut marele noroc să am o mămică perfectă. Am admirat-o mereu pentru capacitatea ei de a conduce şi felul cum gândeşte. Mereu m-a  susţinut şi mi-a fost alături în toate începuturile mele. Este un exemplu viu de femeie care a reuşit foarte multe pe cont propriu.

6. Relaţia mea cu Dumnezeu a fost dintotdeauna una specială. Niciodată nu mi-a plăcut să exteriorizez trăirile şi simţurile, însă undeva într-un colţişor al inimii mereu  mă rugam. La biserică nu merg atât de des, însă, de câte ori pot, o fac cu inima deschisă.

7. Între un bărbat şi o femeie dragostea poate dura atât cât şi-o doresc ei. Totul depinde de fiecare în parte, dacă depui efort de a-ţi păstra flacăra iubirii, atunci cu siguranţă poţi zice că dragostea e veşnică şi nu se măsoară în ani.

8. Am învăţat foarte multe în timp. Să ascult pe cei din jur, să fiu mai organizată, să apreciez lucrurile mărunte, să mă bucur de fiecare clipă liberă pe care o am.


9. Nu pot să zic că mă tem de ceva, doar că nu-mi iese din minte gândul ce va face fetiţa mea atunci când noi, părinţii ei, nu vom mai fi.

10. Când mă trezesc dimineaţa cu stângul, cei din jurul meu află imediat. Nu sunt foarte amabilă în prima oră a dimineţii.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°