VIP Magazin
20 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Lucia Porcescu

Lucia Porcescu

Comentează

Zodia: Balanţă în anul Câinelui

Studii: Facultatea de Litere, USM

Starea civilă: căsătorită, un copil

Pasiuni: gătitul, lectura

Filolog, proprietara Salonului „Beatrice”

De o sensibilitate aparte, poetă în suflet şi o romantică aşa cum nu mai găseşti în timpurile noastre, Lucia Porcescu, alături de soţul său, Roman, a reuşit să ne aducă în mod constant frumuseţea şi eleganţa prin intermediul salonului de rochii pentru mirese „Beatrice”.


1. Salonul „Beatrice” îşi are originea într-o cameră de cămin, cu câteva rochii de mireasă agăţate cochet pe o bară obosită. Minimalism în resurse, maximalism în imaginaţie. Pe parcursul a 22 de ani, l-am crescut ca pe un copil, cu răbdare şi devotament. Undeva, pe un strat subteran al inimii mele, o patiserie cu creaţii culinare şi artistice aşteaptă să-i fie soră...

2. Întâlnirea a două perechi de ochi de 19 ani, ai mei şi ai lui Roman, soţul meu, mi-a influenţat viaţa. Suntem un organism, iar cu el, prin el, alături de el, am dat naştere celui mai preţios bagaj de emoţii, experienţe şi realizări.

3. Sunt o femeie cu prea puţine mâini, într-un cerc cu prea multe gânduri, idei şi planuri.

4. Mă simt bine lângă oamenii cu suflet, oamenii transparenţi în cuvinte şi acţiuni, care pot naviga arta de a asculta, de a înţelege, de a comunica inteligent şi calm, cu toată sinceritatea inimii şi a ochilor.

5. Cea mai mare realizare a mea este copilul meu. Beatrice e suma tuturor legăturilor de energie, afecţiune, grijă, fericire şi împlinire infinită dintre inima mea şi a lui Roman. Ea e exemplul nostru, sufletul care ne colorează aripile, imaginaţia şi gândirea.

6. Mi se pare naturală şi sănătoasă dorinţa de a lăsa anumite experienţe şi trăiri personale să danseze sub un înveliş protector, departe de interpretările din exterior. În plus, forma superioară de „al meu” e menţinută doar prin practici emoţionale şi dezvăluiri mai rezervate.

7. În ultimul timp, am învăţat că fericirea are o capacitate devastatoare de a se transforma brusc în durere. Am învăţat că pierderile pot veni în lanţ, fără avertizare, fără răbdare sau înţelegere. Am învăţat, în cuvintele lui Winston Churchill, că „Dacă ai impresia că mergi prin infern... continuă să mergi”.

8. Sufletul omului e pur prin definiţie, pentru că el îmbrăţişează cel mai ascuns şi cald strat al naturii noastre. Capul şi gândurile însă au nevoie de claritate şi atenţionare, iar pentru obţinerea lor recomand somnul, introspecţia, lectura, comunicarea şi ceaiul de ierburi.

9. Am un model spiritual pe care viaţa îmi permite acum să-l port doar în inimă, tatăl meu. El mi-a predat, prin exemplu, arta căldurii, a liniştii, a înţelegerii şi a muncii.

10. Nu cred că aş putea găsi o definiţie contemporană a unui fapt măreţ, însă ştiu ce mă mişcă şi ce îmi conturează acţiunile. Dorinţa de a creşte, de a dezvolta noi insule de emoţii, noi experienţe.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°