VIP Magazin
13 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Diana Manea

Diana Manea

Comentează

Zodia: Taur în anul Taurului

Studii: superioare

Starea civilă: singură

Pasiuni: lecturile, mersul pe jos

Şefa Secţiei neurologie a Centrului Naţional ŞtiinŢifico-Practic de Medicină Urgentă din Chişinău

În ultimii ani, a învăţat o mulţime de lecţii ce nu se predau la facultate. Printre acestea, că viaţa continuă, orice s-ar întâmpla. Că puteri nelimitate de a merge înainte ni se dau nu atunci când vrem să construim ceva din egoism, ci când facem ceva pentru alţii. Că trebuie să zâmbim chiar dacă viaţa e mult prea complicată… Diana Manea trăieşte clipa şi primeşte prezentul ca pe un dar, şi este un medic excelent pentru toţi pacienţii, inclusiv pentru cei veniţi din cele mai uitate de Dumnezeu sate.


1. Când oamenii mă doboară, Dumnezeu îmi dă mâna să mă ridic. La urma urmei, relaţia dintre mine şi El o cunoaştem  doar noi, sunt sigură doar de faptul că Dumnezeu le vede pe toate.

2. M-am născut într-o familie de medici care şi-au dedicat toată viaţa,  zi şi noapte, alinării suferinţelor umane. Asta am văzut  de mică şi asta am ştiut că voi face şi eu. Mi-am ales neurologia, domeniu care ţine de creierul uman şi care este o specialitate cu cele mai multe provocări. Cred că la fel de bine m-aş fi regăsit şi în diplomaţie, care mi-a plăcut dintotdeauna.  

3. Cu toţii vrem să fim fericiţi, dar nimeni nu ne poate face pe noi fericiţi. Fericirea e în fiecare din noi, nu depinde de ce ai şi cu cine eşti. Ea se află în fiecare detaliu al existenţei mele zilnice, trebuie doar să pot să o observ.

4. Este o iluzie să crezi că apariţia unei persoane sau schimbarea unei situaţii îţi va topi orice emoţie negativă şi vei primi fericirea veşnică.

5. Numele meu vine de la zeiţa vânătorii şi a naturii, Diana, aşa că eu sunt mai mult o fire ţintită, mereu în căutare. Iau satisfacţii din lucrurile sigure, obţinute prin muncă.  

6. Uneori, pentru o faptă mică, săvârşită poate din disperare sau neatenţie, trecem cu vederea o mulţime de fapte frumoase, dăruite şi făcute din suflet . De aceea, tot timpul am fost o fire loială şi gata să acord şi a doua, şi a treia şansă persoanei care conştientizează că a greşit.

7. Când am adus-o pe lume pe Andreea Rafaela, am fost o femeie împlinită. Şi astăzi, când îi simt îmbrăţişarea, sunt cea mai fericită, iar fiecare clipă trăită lângă ea mă alimentează  cu  ideile ei copilăreşti, multă energie şi ingeniozitate. Nu mi-aş închipui viaţa fără Andreea şi, desigur, fără munca mea.

8. Cel mai des, ne permitem să ne răsfrângem emoţiile asupra celor dragi, deoarece ei sunt cei cu care împărţim de toate, dar… e nevoie de multă răbdare ca să te abţii. Fiecare om e o personalitate care trebuie respectată.

9. Femeilor, spre deosebire de bărbaţi, le place să facă sacrificii pentru desăvârşirea unei relaţii. Femeia este ca un puzzle –
oricât de tare le-ar dezmembra viaţa, ele se  pot reclădi singure, dacă încă nu au găsit bărbatul potrivit să le „reasambleze” .

10. Cel mai bun doctor e cel ce poate preveni boala, de aceea tot timpul le recomand oamenilor să acorde mai mult timp activităţii fizice, alimentării raţionale, purificării sufletului şi odihnei.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Respect si multumire din pateaa mea pentru asa om cu suflet mare si un medic excelent
Aurora   -  
19 Decembrie 2015, 15:07
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°