VIP Magazin
18 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Ana Munteanu

Ana Munteanu

Comentează

Zodia: Vărsător în anul Taurului

Studii: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Starea civilă: necăsătorită

Pasiuni: arta plastică

Artist plastic, lector universitar la AMTAP

Cea mai fericită zi din viaţa Anei Munteanu a fost aceea în care reuşise să picteze imaginea pe care şi-o proiectase în minte. Se caracterizează ca fiind extrem de ambiţioasă şi crede că se află pe o cale sigură şi ascendentă, îndeosebi după participarea la concursul „Românii au talent”  care i-a deschis orizonturile de mult aşteptate. Poate să se lipsească foarte uşor de orice capricii feminine, precum sunt pantofii, rochiile sau bijuteriile, dar în niciun caz nu s-ar lăsa de artă.


1. Dimineaţa este timpul când toate incertitudinile de pe parcursul zilei ce a trecut devin clare, atunci înţeleg mai limpede poziţia mea faţă de lucrurile ce se întâmplă, iar toată ziua fac ce am de făcut.

2.  De fiecare dată când vorbesc cu o persoană, analizez proporţiile feţei şi ale corpului,  gesturile şi mimica pe care o face, cum cade lumina pe el şi cum se priveşte în anturajul în care stă. E un tic profesional.

3.  O femeie de succes trebuie să ştie foarte bine ce vrea, indiferent de domeniu. Şi, chiar dacă uneori acest drum e greu, trebuie să poată depăşi orice obstacol.

4. Am trăit perioade când aveam un model profesional, dar până la urmă am înţeles că fiecare îşi croieşte drumul în felul său şi nu e bine să încerci să repeţi istoria cuiva, pentru că nu există garanţii că poţi avea acelaşi succes.

5.  Probabil, unicul subiect pe care l-am evitat întotdeauna a fost Dumnezeu. Am o comunicare aparte cu El, pe care prefer să nu o afişez.

6.  În ultima perioadă, viaţa m-a învăţat că orice dorinţă se poate îndeplini, doar că modurile prin care obţinem ce ne dorim nu pot fi planificate de noi.

7.  Lucrul pe care lumea nu îl cunoaşte despre mine este că nu mă pot răzbuna, mult sufăr în interiorul meu.

8.  Femeia calcă peste un bărbat nu atunci când este prea liberă, ci atunci când i se pun restricţii. Femeia nu iubeşte rutina. Femeia are nevoie să ştie că există posibilitate de refugiu, chiar dacă totul este bine.

9.  Sufletul se poate purifica doar atunci când omul e sincer cu sine însuşi, când nu calcă peste propriile aspiraţii şi dorinţe.  

10.  Vrem noi sau nu, timpul trece. Nu cred că trebuie să fim stresaţi de trecerea timpului. Trebuie să ştim doar că trăim cu adevărat atunci când avem plăcere din activităţile pe care le facem. Oamenii îşi consumă timpul doar atunci când fac lucruri care nu îi definesc.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

SEI TU O NON SEI TU ??
THELENE   -  
03 Noiembrie 2015, 16:00
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°