VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Patricia Ţăruş. Dependentă de kiss

Patricia Ţăruş. Dependentă de kiss

Comentează

director Kiss Fm Chişinău

Vârstă: 28 de ani
Data, locul naşterii: 19 februarie 1978, Bucureşti
Zodie: Să-mi spună astrologul! Peşte-Vărsător
Studii: Colegiul „Gh. Lazăr” (Bucureşti), Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării (USM), specializări: „Communication europeene” (Franţa), „Business English and Marketing” (România), „British Council” şi „Academia de Studii Economice”, „Radio management” (Bulgaria), „Deutsche Welle Akademie” şi „Media Development Center”
Stare civilă: căsătorită
Premii: „Postul de radio al anului 2005 în R. Moldova” obţinut de Kiss Fm la Festivalul Internaţional de Jurnalistică (Ucraina)
Pasiuni, hobby: călătorii, îi place să-şi redecoreze casa, puzzle, „şuete” în sânul familiei

Graţie eforturilor Patriciei Ţăruş, Radio Kiss Fm Chişinău a urcat în topul preferinţelor radioascultătorilor moldoveni. Un post de radio dinamic, cu multă energie, umor şi ironie fină, informaţii. Cu o directoare pe potrivă: frumoasă şi perfecţionistă.

E în criză cronică de timp. Este perfecţionistă şi, uneori, obstinentă pentru a realiza bine ce are de făcut – recunoaşte Patricia Ţăruş în interviul nostru. Are o fire sociabilă, perseverentă, e altruistă şi generoasă când trebuie. E un portret perfect pentru un manager. De când Patricia a acceptat postul de director al Postului de Radio Kiss Fm Chişinău, lucrurile au mers mult mai bine decât înainte. Schimbarea absolut radicală din viaţa ei a fost decizia de a veni în Moldova. Lucra la o agenţie de publicitate din Bucureşti şi a acceptat cu greu provocarea (sau şansa?) de a studia timp de un an la Chişinău. I-a plăcut, s-a angajat la Radio Contact Chişinău, apoi s-a căsătorit şi viaţa se pare a intrat în făgaşul ei normal...

„Nu-mi imaginez să fac ceva ce nu-mi place. Mă dedic total şi dau totul când sunt implicată într-un post care îmi dă satisfacţie. Nu accept jumătăţile de măsură atunci când este vorba de muncă.

Radioul, în sine, este extraordinar. Creează dependenţă! Kiss Fm, în particular, îmi „hrăneşte” toată dorinţa de dinamism şi pozitivism. În plus, funcţia pe care o deţin în prezent, combină perfect studiile pe care le am cu felul meu de a fi”.  

Respectă femeia de succes care fără să fie persoană publică este o mamă ideală. Admiră femeile care ştiu să facă afaceri. Le felicită pe femeile care sunt  soţii bune. Şi crede că toată admiraţia o merită zecile de femei implicate în cercetare, care depun tot sufletul în ceea ce fac, deşi remunerarea este absolut simbolică. „Succesul nu poate fi cuantificat, el se reduce la starea de implinire pe care o ai”. Pentru Patricia e important să nu aibă regrete şi să nu-i rănească pe cei din jur, să preţuiască fiecare moment al vieţii şi să găsească farmecul chiar şi în lucrurile mărunte. (rodica trofimov)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°