VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Nina Bucătaru. Regizoarea propriei vieţi

Nina Bucătaru. Regizoarea propriei vieţi

Comentează

 

 








08.11.1950 — 08.09.1994

Există oameni pe care îi întâlnim pe drumul vieţii şi întâlnirea cu ei o considerăm un mare noroc. Ei sunt ca o sclipire, a cărei lumină te încălzeşte ani de-a rândul, ca nişte îngeri păzitori care te călăuzesc, ca o taină, pe care o păstrezi în adâncul inimii cu mare grijă.

Nina Bucătaru face parte din aceasta categorie de oameni: cu un suflet deosebit de încăpător, de o sensibilitate adâncă, cu voce duioasă şi spirit de artistă. Întotdeauna mă frapa capacitatea ei de a transforma totul în sărbătoare, de a face lucrurile din preajma-i să prindă viaţă, să cânte. Era inegalabilă în măiestria de a crea atmosferă. Mereu zâmbitoare, veselă, binevoitoare, te făcea să crezi că tristeţea, grijile, problemele lipsesc totalmente din viaţa ei.

Îi plăceau petrecerile şi era iscusită în a le organiza. Nu aştepta ocazii speciale pentru a-şi aduna prietenii, pentru că iubea viaţa şi oamenii aşa cum nimeni altul le putea iubi. Fiind prietenă a familiei, pe când locuiam în căminul televiziunii, ne devenise în scurt timp un suflet-geamăn. Îmi amintesc cum în zilele de duminică o suna pe mămica, spunându-i: „Irinuca, hai să facem repede nişte plăcinţele...Cum cu ce ocazie? Cu ocazia ....că este Duminică, ziua preferată a Domnului”. Toţi care au gustat vreodată plăcintele sau sarmalele făcute de mâinile ei, îmi vor da dreptate. Acel gust nu-l poţi uita vreodată.  Purta un respect deosebit pentru tradiţiile noastre, pentru tot ce-i românesc. Cred că de la ea am învăţat ce înseamnă catrinţă şi cu câtă demnitate poate fi purtată o ie. Avea un simţ deosebit de a combina armonios lucrurile – obiecte artizanale, prosopul românesc, candela şi icoana, tabloul cu chipul lui Eminescu, fotografii cu cei mai dragi şi scumpi inimii sale oameni –soţul Victor şi feciorul Sorin – creau un cămin în care totul emana dragoste. Îmbrăcată în ie naţională tivită cu aţă roşie, cu părul roşcat şi cârlionţat, doamna Bucătaru era stăpâna căminului pe care şi l-a creat după asemănarea sa – stilat, cu gust, deosebit.  O iubeau toţi copiii – şi cei din curtea casei în care locuiam şi cei care veneau în studio la Casa Radio pentru a participa la înregistrările emisiunilor regizate de Dumneaei. Tanti Niusea, aşa o numeam noi, copiii radioului, îşi iubea lucrul la nebunie. I se dăruia în totalitate. Putea sta ore în şir la pupitrul de regie pentru a înregistra propoziţie după propoziţie, cuvânt după cuvânt în lectura copiilor. Din punct de vedere tehnic, este mult mai repede şi mai simplu să iei crainici sau actori care să citească versuri cu voce de copil. Ea prefera să fie totul natural, sincer şi adevărat. Făcea emisiuni cu şi pentru copii, având o răbdare şi o tenacitate de invidiat. Pentru ea conta orice detaliu, orice pauză, orice intonaţie... Cu aceeaşi fervoare lucra asupra emisiunilor speciale (cu ocazia Mărţişorului, zilei de 8 martie şi alte sărbători), precum şi a celor zilnice ca “Salutul pionieresc” sau  „Licurici”. Ea însăşi monta şi selecta muzica de fond, pentru că ea era - REGIZOAREA.  

A avut în viaţa ei şi o „detenţie”. Voluntară. Timp de o lună a fost „captivă” la puşcăria de la Jilava de lângă Bucureşti unde, din fondurile radiodifuziunii române, a selectat muzică românească din toate timpurile. Şi dacă azi avem în fondul Radioului naţional cea mai frumoasă muzică românească i se datorează anume ei.

Regia, cred, a fost vocaţia ei. A regizat nu doar emisiuni radiofonice, şi-a regizat întreaga viaţă, chiar şi trecerea în nefiinţă. A citit pe ascuns diagnosticul necruţător din cartela medicală...  şi a compus propriul scenariu, conform căruia trebuia să se deruleze ultimul an din viaţă. Un asemenea scenariu îl putea urma doar un om puternic. Şi-a vizitat toate rudele, călătorind prin ţară şi România, şi-a luat rămas bun precum trebuie s-o facă un adevărat creştin, şi-a înregistrat pe bandă poeziile compuse, a dat indicaţii cu privire la organizarea ultimei sale „petreceri” de la care în nici un caz nu trebuiau să lipsească muzica veselă şi versurile lui Eminescu... Cineva spunea că Domnul îi ia la sine pe cei mai buni dintre noi. Acest gând mă linişteşte.

L-a avut tot timpul pe Dumnezeu în suflet şi în inimă. Înainte de a pleca în lumea celor drepţi, când a intrat în casă preotul, cu mare greutate, din ultimele răsputeri l-a rugat: Părinte Ciuntu, vă implor să vă rugaţi lui Dumnezeu să-mi ierte păcatele faţă de părinţi, socri, nănaşi, fini, prieteni şi apropiaţi, faţă de soţ şi fiu. Cu această ultimă rugă plecă către cel care o lua la el - Dumnezeu. Scriind aceste câteva crâmpeie, am dus o luptă interioară. Pentru că întreaga mea fiinţă se opunea să scriu la trecut, am ales imperfectul, fiindcă nu presupune o acţiune finalizată... Doamna NINA BUCĂTARU constituie un DAR care mi-a fost dat să-l întâlnesc. (rodica verbeniuc)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Niciodata nu o vom putea uita pe cea care a fost Nina Bucataru..... :(
Maria   -  
29 Februarie 2012, 19:56
Sus ↑
UN OM CU LITERA MARE....A PLECAR SUBIT...VESNICA FIE-I POMENIREA!!!
veronica   -  
13 Aprilie 2013, 21:00
Sus ↑
Dumnezeu să-i odhinească în pace şi pe Nina şi pe Victor.
ioana   -  
14 August 2013, 16:13
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău