VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Natalia Cheptene. Blonda provocatoare

Natalia Cheptene. Blonda provocatoare

Comentează

prezentator, editor PRO TV Chişinău

Vârstă: 26 de ani
Data, locul naşterii: 26 iunie 1979, Chişinău
Zodie: Rac
Studii: Facultatea de Limbi Moderne, USM
Stare civilă: căsătorită

În 2005 i-a fost acordat premiul pentru eleganţă în profesie. A fost o confirmare nu doar a imaginii ei stilate, dar şi a faptului că Natalia Cheptene a prezentat ani de zile jurnalul de limbă rusă de la PRO TV Chişinău. De câteva luni o vedem în altă ipostază – cea de prezentatoare a emisiunii despre cele mai curioase subiecte ce interesează femeile şi nu numai, „O svoiom, o jenskom”.

A fost incendiară la propriu şi figurat şi au trebuit multe căldări (şi reviste) să stingă incendiul curiozităţii faţă de pictorialul ei din „VIP magazin”. Natalia Cheptene ş-a dezbrăcat de complexe, stârnind bârfe, uimire, invidie. Bărbaţii au spus că este pur şi simplu ravisantă, iar doamnele au oftat cu tristeţe. Au fost multe şedinţe foto în viaţa ei, inclusiv coperţi de revistă, dar de data asta s-a hotărât să se depăşească pe sine însăşi şi să iasă din obişnuitul format A-4. Totul a coincis cu căsătoria ei şi cu lansarea noii emisiuni. Orice întâmplare din viaţă o  vede cum nu se poate de firesc – orice eveniment, chiar şi cel mai mărunt, poate schimba viaţa unui om. „Cine ştie cum ar fi fost dacă nu aş fi făcut facultatea, dacă n-aş fi trecut concursul pentru postul de prezentatoare TV, dacă nu era să particip cu 20 de lei la pariul pe care l-au făcut chiar acum colegii mei din redacţie, urmărind  tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2008. Viaţa trebuie privită cu optimism şi să poţi lua de la ea maximum posibil”, mărturiseşte vedeta PRO. Acum, una dintre aceste poze glamour se află pe biroul soţului ei, care la început nici n-a vrut să audă de aşa ceva.

Îi lipseşte jurnalul de limbă rusă şi uneori o apucă nostalgia, având în vedere faptul că a lucrat şase ani la ştiri şi i-a fost destul de greu să se rupă şi să se „mute” la divertisment. Dacă ar fi voia ei, ar face şi una şi alta. „Acum însă am prins gustul emisiunilor şi al talk-show-urilor. Am învăţat să comunic foarte mult cu invitaţii mei, să abordez teme pe care nu m-am gândit vreodată că le pot discuta şi aflu atâtea lucruri noi”, spune Natalia despre emisiunea „O svoiom, o jenskom”. Nu este uşor să ţii pasul cu ea, căci Natalia acumulează tot mai multă energie pe măsură ce emisiunea ei tratează subiecte din cele mai incitante. „Am înţeles că lucrurile şi evenimentele ce se petrec în jurul meu pot fi abordate într-un mod pozitivist, nu doar în emisiune, ci şi în viaţă”.  „Cariera” este o noţiune prea abstractă pentru Natalia ca să însemne ceva, important este ca ceea de ce se apucă să-i reuşească şi să placă telespectatorilor.

Este foarte exigentă atât în meserie cât şi în viaţa de zi cu zi şi nu întotdeauna este dispusă să cedeze într-o confruntare. La capitolul siluetă, îşi permite să mănânce şi cartofi prăjiţi şi prăjiturile preferate. Numai că, în ultimele luni, a fost cuprinsă şi ea de valul global al dietelor şi se gândeşte să-şi cumpere un aparat de fitness. Acum visează la un automobil şi la o lună de concediu. Tot ce-i reuşeşte în viaţă se datorează  siguranţei sale. „Cel mai important e să nu te supraevaluezi, altfel rişti să te loveşti dureros”. (rodica trofimov)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Esti cea mai frumosa, ca un etalon al frumusetii pe care incerc sa-l urmez
nina   -  
15 Septembrie 2010, 16:46
Sus ↑
E UNICA SI NEREPETATA...O femee super...
valeriu   -  
03 Martie 2012, 19:17
Sus ↑
cred ca fiecare femee viseaza la frumusetea ta
diana   -  
27 Ianuarie 2013, 00:46
Sus ↑
natalia cheptene e frumoas?
spartacus   -  
05 Noiembrie 2014, 00:05
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°