VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Ecaterina Malcoci. A fost odată ca-n poveşti…

Ecaterina Malcoci. A fost odată ca-n poveşti…

Comentează

 

 








25.06.1937-26.05.2002



Actriţă a Poporului din RSSM. Una din personalităţile emblematice ale teatrului “Luceafărul” chiar din momentul constituirii lui în 1960.

Îşi legase o broboadă pe cap, îşi puse ochelari  întunecaţi  şi, astfel deghizată, ieşise, coborând cu greu scările. Acum câteva zile, picioarele n-o mai purtau deloc, se târa în genunchi prin casă. I se părea că aerul proaspăt îi va face bine. Dar nu, nicăieri pe pământ nu-i mai poate fi bine!  Oamenii treceau pe alături, impasibili. Demult nu mai era publicul ei. Pe timpuri, când trecea pe stradă Ecaterina Malcoci, se făcea rumoare. O recunoştea toată lumea. Avea un vino-ncoace irezistibil, piele fină-fină, ochi adânci căprui. Chipu-i emana alură aristocratică. Fiecare apariţie a Ecaterinei Malcoci în scenă era tratată ca un eveniment. Actriţă marcată de geniu. Dacă se năştea într-o altă ţară, avea toate premisele să fi fost o vedetă de talie mondială. Din ziua constituirii sale în 1960, teatrul „Luceafărul” devenise o oază de gândire şi de expresie liberă. Spectacolele  luceferiştilor  bulversau viaţa culturală  controlata autoritar de oficialităţi. Seară de seară,  la „Luceafărul”, sala era arhiplina.  Prin gura tinerilor actori  perpetuau adevărurile rostite de diferiţi gânditori în diferite secole. Circuit închis-deschis.  Umanitatea-şi deplângea sclavii. Valorile lumii libere îşi făceau drum în Basarabia. Cortina de fier o puteai trage, ca pe nişte culise.

 ...Ecaterina Malcoci, precum şi alţii din echipă, nu-şi sesizase iniţial rostul. Fiică de colhoznici, mezină într-o familie numeroasă ce-şi ducea viaţa la Crocmaz, Ştefan-Vodă, elevă eminentă,  de teatru ştia din auzite. „Jucase” într-o poveste „montată” la şcoala din Olăneşti unde învăţa, şi atât. Vorbea ca la Crocmaz: „liungură” în loc de „lingură”, „pirojoc” în loc de „pateu”, „magâz” în loc de „beci”. Viitorul era incert. Visele fremătau însă, roiau ca stelele în jurul Luceafărului de asupra Nistrului  în nopţile limpezi de vară. „Cobori în jos, Luceafăr blând, alunecând pe-o rază...” Generaţia ei a fost lipsită de  Eminescu. Şi nu numai. Chemarea destinului se făcea însă tot mai auzită. „Uite ce scrie aici, - apăru în prag prietena ei Nina Doni, cu un ziar în mână, - la Chişinău, se anunţă un concurs de selectare a tinerilor actori...” Studiile la Moscova, la Şcoala Teatrală „B.Şciukin”,  au reanimat-o, i-au conferit sens vieţii. Toţi viitorii „luceferişti” aveau obârşie sătească, aceasta fiind condiţia comisiei moscovite.  Nu ştiau nimic de teatru. Aceasta era o altă condiţie: talent luat de la zero. Cuminţi, corecţi, temerari. Nimeni, în afară de Ion Ungureanu, cu doi ani mai în vârstă, şi de Ilie Todorov, nu ştiau o boabă ruseşte.

Când aveau examen la „economia politică”, basarabenii răspundeau româneşte, iar Ungureanu şi Todorov „traduceau”, dar de fapt, încercau să răspundă  corect în locul mai tinerilor lor colegi care habar n-aveau de un asemenea obiect. Iarna la Moscova a fost neasemuit de geroasă, cu -40 grade Celsius.  Ecaterina Malcoci venea la lecţii într-un sacou subţire, ciorapi de capron şi pantofi cu tocuri. Profesorii îşi puneau mâinile în cap: „Ai să îngheţi, fetiţă dragă!?!” Primul său palton, lung, de culoare albastră îl cumpărase în al doilea an de studii. Unul la fel îşi cumpărase şi prietena ei de copilărie, Nina Doni (Nina Doni e singura care a avut acces în casa Ecaterinei Malcoci până-n ultimele-i zile de viaţă). Mergeau alături, suple, zvelte, mândre, în paltoane lungi albastre prin Moscova şi toată lumea era a lor. Prima dragoste n-a întârziat să vină. Tânărul actor moscovit o urmase la Chişinău, dar pentru puţin timp, iar despărţirea n-o afectase. Relevanţa propriului talent, ca o dumerire. Aici, avea să descopere, că o „Ursulă” ca a ei din „Costumul de nuntă” de Ph.Boyer, nu mai văzuse nimeni. Nici o Luiză ca a ei din „Intrigă şi Iubire” de F.Schiller, nici o Adelă  din „Casa Bernardei Alba” de F.Garsia Lorca, nici o Viola din „A douăsprezecea noapte” de W.Shakespeare şi nici o Nina Zarecinaia din „Trei surori” de Cehov...

Şi cine, dacă nu marele actor Dumitru Caraciobanu să-i fi fost adevărata ei jumătate?! Dimitru Caraciobanu şi Ecaterina Malcoci erau poate că cel mai frumos, mai talentat şi mai adulat cuplu în ţară în perioada ceea. Când intrau, se lumina teatrul. Ei se scăldau în  iubirea colegilor şi a publicului. Nu aveau altă pasiune decât teatrul. Era mai mult decât o pasiune – patimă, delir. Ecaterina niciodată nu se lăsa pradă intrigilor. „Ei,  lasă, mamă, nu mai spune...” zicea ea când asista la o ceartă şi pleca. „Lasă, mamă...”, şoptea domol şi trist, văzându-l pe Dumitru Caraciobanu îmbrăţişând toţi copiii care-i ieşeau în cale...

Tot mai des, jumătatea plină a paharului li se părea că se deşartă. Glanda tiroidă o chinuia de mai mulţi ani. O intervenţie chirurgicala care se impunea risca să-i afecteze vocea. Fără scenă, viaţa-i nu ar mai fi avut nici un rost. Şi fără Dumitru?.. Ce-i cu Dumitru?..  Unde-i Dumitru?!!!.. „Cobori în jos, Luceafăr blând...” Singurătate glacială, până a ajunge la Lumină şi Pace, într-o zi de Paşte. (viorica cucereanu)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Nina Zarecinaia din "Trei surori"!? O eroare oribilă. "Garcia" nu "Garsia". Malcoci niciodată nu l-a iubit în asemenea măsură pe Caraciobanu. Idealizarea falsă poate genera greşeli grave în aprecierea acestui cuplu. Începutul e bun, detalii concludente. În rest, abilităţile de narator depăşesc cunoaşterea teatrului. Aşa n-o scoţi în capăt.
Pilat   -  
26 Februarie 2010, 08:56
Sus ↑
Articol foarte interesant dar asi dori sa continuati a scrie si despre piretena Ecaterinei Malcoci, Nina Doni.
Iulia   -  
25 Ianuarie 2011, 09:37
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău