VIP Magazin
13 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Doina Aldea-Teodorovici. O viaţă ca un cântec

Doina Aldea-Teodorovici. O viaţă ca un cântec

Comentează

 

 








15.11.1958 — 30.10.1992

S-a născut la Chişinău, într-o familie de intelectuali. Un accident tragic, comis acum 14 ani, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, la kilometrul 49 al traseului Chişinău–Bucureşti, i-a răpus viaţa Artistei, care a plecat în lumea celor drepţi fără a ne spune ce s-a întâmplat în “noaptea marii beţii….”

Tristă, înaltă şi frumoasă, cu un licăr deosebit în ochi, ambiţioasă, hotărâtă – aşa şi-o aminteşte buna mamă. Când s-a îndrăgostit de Ion Aldea-Teodorovici, nu a mai vrut să audă nici o vorbă la adresa lui. Îl iubea şi gata. Apoi, a venit pe lume Cristi şi totul s-a schimbat, viaţa  a căpătat alt sens, dragostea lor a intrat în altă dimensiune. Era atât de puternică, atât de multă şi atât de sinceră! Când ieşea Doina în scenă, se luminau pereţii fumurii ai sălilor de cultură. Lumina cu chipul şi cu talentul său până şi gândurile adormite ale pseudopatrioţilor de atunci. De fapt, Doina a fost cea care ne-a deşteptat şi ne-a chemat la acea imensă luptă de regăsire a demnităţii naţionale. Ea a ştiut cum să ne unească şi să ne îngenuncheze în faţa bunului Dumnezeu, cerând dragoste şi putere. A făcut acest lucru prin cântecele care au sfărâmat malurile de Prut şi ne-au învăţat ce înseamnă suveranitate. Căuta o inimă simplă şi a găsit-o, fără să ştie că i-a fost hărăzit să se încălzească de veci la sânul celui care a fost născut pentru ea. Florile, care erau destinate mamei, Ei i-au fost aduse. Visele de Ea au fost pline şi cântecele pentru Ea au fost scrise…

Ei au fost fericiţi. Ion şi Doina. Fericiţi, pentru că ştiau că sunt admiraţi de popor. Au fost şi trişti. Trişti, pentru că uneori nu aveau pe masă nici o bucată de pâine. Supăraţi pentru noroiul invidiei şi cel al meschinelor interese politice, de gaşcă sau de partid, care i-a împroşcat pe o parte şi pe cealaltă a Prutului. “Am apărut pe scena profesionistă în 1981, dar foarte multă vreme am fost considerată un capriciu al lui Ion şi abia în 1989 am înţeles că lumea mă iubeşte şi pe mine. Am simţit necesitatea de a susţine aspiraţiile poporului meu. Şi am făcut ceea ce a fost în puterile mele”, se destăinuia Doina lui Anatol Caciuc într-un interviu din 3 iulie 1991. Spunea cineva că în sufletul fiecărui om se află, în miniatură, chipul poporului său. Doina a crezut dintotdeauna că poporul nostru a dat dovadă că este unul frumos, cult şi eroic. Şi-a iubit ţara cu toată fiinţa şi spunea că Artistul este cel prin intermediul căruia Dumnezeu vorbeşte cu omenirea.

Nu i-au plăcut niciodată păpuşile şi toată copilăria ei a citit. Prima carte a fost “Micul Prinţ”. S-a maturizat mult prea devreme, crescând într-un mediu de scriitori, actori şi artişti. “Eu sunt fotografia părinţilor mei. Tot ce văd ei în mine, şi bun, şi rău, e de la ei. Am discutat întotdeauna foarte sincer şi cu mama, şi cu tata. Singura condiţie era să fiu sinceră, să nu ascund nimic”, spunea Doina.

Când au plecat Doina şi Ion, am stat şi ne-am întrebat de ce ne-a luat-o Dumnezeu atât de tânără. Odată cu plecarea ei şi a lui Ion- vorbim despre ei, pentru că altfel nu se poate , s-au rupt strunele unei chitare, am pierdut o parte din noi…. Dumitru Matcovschi spunea: “Noi am pierdut, Basarabia a pierdut, Mărgioara, Ţara. Dăruiţii cu har nu se nasc în fiecare zi, nici în fiecare an. Mă cutremură vocea lor: catapeteasma cerului ca şi cum ar fi ruptă în două de un fulger… Braţ de braţ păşesc alături… le stă bine laolaltă, Ea frumoasă şi el tânăr, el înalt şi ea înaltă…” (ileana rusu)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

daa..........au fost niste artisti adevarati
Dumnezeu sa-i ierte
Ludmila Faurean   -  
16 Mai 2012, 21:26
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°