VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2013   |  2009   |  2006
Antonina Lucinschi. Cea care a fost… femeie

Antonina Lucinschi. Cea care a fost… femeie

Comentează

 

 








15.09.1940 — 16.09.2005



S-a născut la Groznîi. La douăzeci şi ceva de ani a devenit soţia lui Petru Lucinschi şi a venit în Moldova. A fost preşedinte al Fundaţiei “Brânduşele speranţei” şi preşedinte de onoare al Forului Organizaţiilor de Femei din Moldova.

De o inteligenţă înnăscută şi un rafinament feminin pe care şi l-ar dori orice femeie, Antonina Lucinschi a fost femeia care a dat strălucire soţului ei. Îmbrăcată după ultimele tendinţe în moda femeilor serioase, spunându-şi opinia exact acolo unde se cerea, făcând concesii cu la fel de multă delicateţe, această femeie era un model pentru cei care au cunoscut-o. În partea a doua a vieţii, s-a dedicat activităţilor sociale – a sprijinit copiii bolnavi, copiii talentaţi, familiile sărace şi, prin contrast, a dat start vieţii mondene a elitei Chişinăului.

„Antonina a fost un ideal pentru membrii familiei noastre, avea să-mi spună dl preşedinte Lucinschi la câteva luni după trecerea în nefiinţă a soţiei sale. Ar fi putut face o carieră impresionantă, dar a ales familia. Îmi amintesc că după naşterea primului nostru băiat, Sergiu, nu aveam unde să ne ducem şi am venit la mama, la Rădulenii-Vechi. Toate bucatele mamei le pregătea mai bine chiar decât surorile mele. Mai târziu, de câte ori treceam pe la Răduleni, primul lucru pe care îl făcea era să scoată preşurile afară, să facă ordine şi era foarte iubită pentru asta. Şi la noi în casă întotdeauna a fost o ordine de armată, fiecare obiect avea locul lui şi niciodată nu-l găseai în altă parte.” Faptul că copiii trebuie să cunoască în primul rând limba maternă, era o regulă  pentru Antonina Lucinschi, chiar dacă pe atunci asta nu era la modă. „E greu să vorbeşti când ai pierdut un om care nu făcea nimic demonstrativ, mai spune preşedintele Lucinschi. Antonina vorbea româna, dar după 11 ani trăiţi în afara Moldovei, i-a fost mai dificil să revină. Dar suferea enorm pentru tot ce se întâmpla în jurul ei.” Ultimii ei ani de viaţă au coincis cu expirarea mandatului de preşedinte al soţului său şi cu depistarea bolii care a terminat-o. Angiosarcomă, au diagnosticat medicii după nenumărate examene făcute în diferite colţuri ale lumii. Era primul caz pe care îl vedeau profesori notorii. Familia ei a dus-o peste tot ca să găsească salvarea. „Dar  ea trăia cu grijile obşteşti – cu Forul Femeilor, cu Casa Mărioarei. Ajunsesem să strig la oameni s-o lase în pace, ne spune Petru Lucinschi. Dar poate greşeam. Asta îi dădea sens vieţii, o ajuta să se simtă importantă, utilă.”

Când a înţeles că nu mai are scăpare şi-a dorit un singur lucru – să mai trăiască cinci ani. Şi Dumnezeu a auzit-o. A trăit exact atât, deşi medicii nu i-au dat mai mult de şapte luni. A fost de o bărbăţie nemaipomenită. Avea personal grijă de igiena ei, până în ultimele ore de viaţă. În ultimele luni îşi exprima mai greu gândurile, ceea ce pentru un intelectual este oribil. Cu două săptămâni înainte de ziua ei, soţul ei, care nu s-a mai despărţit de ea de când a căzut la pat,  i-a adus flori. S-a stins într-o noapte de vineri spre sâmbătă, când nu mai găseai pe nimeni nicăieri să vină, să pună umărul... L-am găsit pe dl preşedinte, încă îndurerat, la Moscova. „ Acum, după plecarea ei, aproape că nu pot sta la Chişinău, îmi mărturiseşte. Analizez totul, trec prin minte toţi anii pe care i-am trăit împreună. Schimb oraşele, oamenii, atmosfera, numai gândurile nu le pot schimba...” (rodica ciorănică)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°