VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
 Ediţia     |  2012   |  2007-2008

Editorial

TOP VIP Editorial
Rodica Ciorănică
director "VIP magazin"
TOP VIP Editorial
Rodica Bileţchi
coordonator de ediţie

O zi fără branduri? Impossible mission

În adolescenţă, brandurile mi-au lăsat un sentiment confuz şi nervos de neîmplinire. Nu am avut niciodată puloverul unisex de marcă Boys, care m-ar fi făcut o fată la modă. Şi nici blugii Piramide sau Malvine, pe care colegele mele le primeau din Turcia, unde plecaseră la muncă primii moldoveni săturaţi de sărăcie. Brandurile au intrat în viaţa noastră cu mult înainte de ziua în care noi ne-am dat seama de existenţa fenomenului.

Dacă suntem mai slabi de fire, ni se întâmplă să permitem brandurilor de la televizor şi din revistele glossy să ne dirijeze viaţa, aproape la fel de bine ca şi agentul de circulaţie de la intersecţiile mari, atunci când se zăpăceşte până şi semaforul. Brandurile ne fac să exagerăm la capitolul cheltuieli, să uităm ce ne permite salariul şi să căutăm surse de venit suplimentare ca să ne ţinem în pas cu ele. În Moldova, ca „să fii om”, trebuie să conduci un BMW sau un Mercedes, de dorit două - decapotabil vara şi jeep iarna. Să mergi în clubul People, Flamingo sau, mai nou, Te Maki. Să te încalţi, dacă nu la Milano, atunci în buticurile de lux din Jumbo. Să te îmbraci, dacă nu la Paris, atunci la magazinele de branduri europene de pe bulevardele „mai fashionable” ale capitalei acestei ţări agrare. Cea mai mare parte a moldovenilor, din cauza buzunarului, dar şi din cauza ordinii inverse de valori şi priorităţi, trăiesc cu alte branduri. Sau şi cu alte branduri. Brandurile de toate zilele. Pe care le folosim indiferent de categoria socială din care provenim.

Astfel, clasamentul nu este unul de exclusivităţi, al produselor de elită. Din această ediţie veţi afla ce ştiu, cu ce sunt familiarizaţi şi, poate mai puţin, ce consumă cei mai mulţi dintre chişinăueni.

Dependenţi de branduri

Dimineaţa chişinăuenilor  începe cu o porţie de Nescaffe  sau Jacobs. În timpul cafelei de dimineaţă, ne sunăm de la telefoanele noastre Nokia sau Sonny Ericsson prietenii şi persoanele cu abonamente Moldcell sau Orange, cu care trebuie să ne vedem şi să discutăm afaceri. În drum spre birou, trecem pe la Lukoil să facem plinul, ascultăm postul de radio preferat, ne oprim la Felicia pentru remedii împotriva răcelii sau pentru o super-cremă anticearcăn de la Vichy…

Pe la amiază, intră agentul de vânzări de la Avon sau Oriflame şi ne mai ispiteşte cu ceva revoluţionar în cosmetice. Ceaiul de la ora cinci este unul Lipton, fireşte. După serviciu, trecem în fugă pe la Nr1, aruncăm în coş cea mai proaspătă franzelă de la Franzeluţa, cel mai gustos parizer de la Carmez, cea mai de încredere smântână de la Alba, un spumant roşu sau brut de la Cricova (ca să fie!) şi aceasta va fi gustarea grăbită de până la cina întârziată şi nerecomandată de dieteticieni.

Seara, moldovenii nu pot merge la culcare fără ştirile PRO TV şi nici fără o emisiune bună de la Prime şi Pervîi Kanal, văzute, preferabil, la un televizor Samsung sau LG.  Dacă ne sună un prieten, ieşim la o bere Chişinău, de regulă la Andy’s Pizza. Pentru că e lângă casă şi copiii n-au să ne tragă de mânecă, pentru că au unde se juca.

Cam astfel arată o zi cu branduri. Încercaţi să le excludeţi, să faceţi abstracţie de ele. Şi o să înţelegeţi că n-o să meargă.

Suntem dependenţi de ele. De mărcile numite mai sus şi de altele pe care le veţi descoperi în această ediţie de excepţie şi pionierat în Republica  Moldova, care este rezultatul muncii noastre de mai multe luni de zile. A fost greu şi interesant să dezgropăm poveşti de brand născute acum 60-80 de ani, când acest cuvânt nu exista încă în vocabularele celor care creau, fără să ştie, brandurile. Sigur că ne-am asumat şi nişte riscuri, pe care le-am împărţit cu Compania „Magenta Consulting”. Am riscat să punem punct unor relaţii cu unii clienţi pentru care a fost dureros să afle că brandul lor nu este încă lider pe piaţă. Aici mai amintesc încă o dată că topul nu ilustrează nivelul de vânzări sau de investiţii sau numărul de clienţi. Ci un lucru mult mai simplu – gradul în care brandul spune ceva consumatorilor. 

Un lucru care mi s-a părut uluitor este că în top 10 au intrat, pe lângă granzi ca Moldcell, Franzeluţa sau Carmez, companii private locale ca reţeaua de farmacii Felicia, reţeaua de electrocasnice Bomba sau reţeaua de supermarketuri Nr1. Acestea de la urmă, cu şapte ani de acasă aici, în Moldova, îndrăznesc (şi bravo lor!) să concureze cu branduri create de echipe întregi de marketologi şi experţi în ale pieţei şi comunicării, la promovarea cărora sunt alocate bugete de publicitate incomparabile cu un buget local…

De ce băncile sunt după Fidesco sau Viva

Am încercat să înţelegem de ce branduri ca Fidesco sau Viva au surclasat instituţii bancare ca „Moldova-Agroindvbank” sau „Victoriabank”. Şi am găsit răspunsul - produsele bancare sunt produse prestigioase, elitiste, ci nu sunt produse de larg consum. Şi nu avem cum să ne împotrivim ordinii din top. De asemenea, cunoaştem brandul Zorile aproape că odată cu laptele mamei, chiar dacă în dulap, probabil, n-o să găsim nici o pereche de pantofi cu acest brand. De aici am constatat că gradul de cunoaştere a unui brand nu se identifică şi cu lista noastră de shopping.

La fel, e foarte complicat să comparăm Zorile cu Cristina, primul având o prezenţă pe piaţă de  63 de ani, iar Cristina fiind o fabrică tânără şi curajoasă, care trăieşte abia al 12-lea an. Spre avantajul brandului mai tânăr e şi distanţa dintre Zorile şi Cristina, care se micşorează în viteză.

Aceeaşi poveste e şi cu companiile de asigurări. Asito, prima companie de asigurări din Moldova, a fost creată acum 17 ani, iar Moldasig, care vine pe poziţia secundă în categorie, în şase ani de prezenţă pe piaţă ajunge lider în domeniu după cota de piaţă. Este un rezultat lăudabil şi de speriat pentru concurenţii săi. Tinereţea nu o împiedică pe Moldasig să deţină cea mai mare cotă de piaţă - 30 la sută. 

Nu-mi rămâne decât să vă doresc lectură savuroasă. Veţi descoperi branduri care au devenit legendă şi altele noi care vor deveni. La baza fiecărei întreprinderi vechi de stat stă povestea unui om ingenios şi harnic, care, în perioadele interbelică sau postbelică, nu putea sta cu mâinile în sân şi pornea afaceri mici de încălţăminte, dulciuri sau de panificaţie. În timp, acestea urmau să se numească Zorile, Franzeluţa sau Bucuria.

Astea fiind spuse, ajungem la concluzia că un brand este aproape tot ce ne înconjoară. Mărfuri, servicii, tehnologii. Oameni, emisiuni, culturi. În cazul Moldovei, formaţia Noroc a fost un brand. Şi Zorile. Şi Cricova. Şi Nicolae Sulac. Un brand poate fi orice se consumă – muzică, produse, distracţii, stil de viaţă.  Brandurile sunt rezultatele publicităţii. Brandul este purtătorul unor idei, imagini, nivel de viaţă, valori.  Astfel, este imposibil să trăieşti într-o societate şi să încerci să te detaşezi de gusturile şi preferinţele ei. Vedeţi şi dumneavoastră.

Închide

Branduri Măsurate în popularitate

Am urmărit întotdeauna foarte atent topurile celor mai populare branduri, sau celor mai scumpe, celor mai bine vândute, celor în care s-au investit cei mai mulţi bani, celor cu cea mai mare cifră de afacere etc., realizate de reviste economice cu renume de peste hotarele Republicii Moldova. Nu am avut nici o îndoială că o să regăsim de fiecare dată în aceste liste  „giganţii” Coca-Cola, Nokia, Microsoft, Sony, Mercedes… Am citit pe nerăsuflate poveştile acestor branduri şi am descoperit miraţi că cea mai renumită băutură (Coca-Cola) s-a născut din căutarea unui medicament pentru dureri de cap sau că cel care „a pus în buzunarele a milioane de oameni” telefoane mobile Nokia şi-a început de fapt afacerea de la hârtia igienică.

Şi dacă tot vorbim atât de mult în ultimii ani de branduri şi nu putem trăi nici măcar o zi fără o duzină de produse „de marcă”, ne-am propus să descoperim preferinţele moldovenilor şi să le oferim poveştile brandurilor îndrăgite. Între teama de a fi criticaţi pentru pionierat şi între curiozitate, a prevalat cea din urmă. Am fost din capul locului conştienţi de faptul că nu vom putea afla mai nimic despre cele mai scumpe branduri din Moldova sau despre banii investiţi în acestea, de aceea ne-am propus să le măsurăm în popularitate.

Sondajul realizat în Chişinău, care a avut ca principal scop identificarea brandurilor care ocupă un loc important în mintea consumatorului moldovean, ne-a confirmat prezenţa mai multor branduri moldoveneşti cu tradiţie, care nu aveau cum să nu figureze printre primele zece. Unii le-au votat din nostalgie, alţii doar pentru că le cunosc (deşi nu consumă produsele acestora), iar ceilalţi pentru că le consideră cu adevărat branduri care fac imagine ţării. În topul brandurilor străine, moldovenii au optat, la fel ca şi peste hotare, pentru cele mai renumite şi sonore. Multe dintre ele nu fac parte din viaţa unora care le-au votat, dar cine nu a auzit, de exemplu, de BMW şi cine nu visează la o bijuterie pe patru roţi?

Lider printre preferinţele moldovenilor, atât la capitolul branduri autohtone, cât şi la cel ce ţine de branduri străine, a devenit telefonia mobilă. Moldovenii nu-şi mai imaginează ziua fără semnal neîntrerupt. Doi operatori de telefonie mobilă cu notorietate deschid cele două topuri. Din top nu putea lipsi, evident, piaţa de retail, care are deja „propriii copii celebri”.  Prezenţele obişnuite în viaţa moldovenilor: maşina, internetul, mediile de informare şi-au ocupat locurile corespunzătoare în top. Clasamentul este „inundat” de bănci, companii de asigurări, hoteluri etc. Am fost placut surprinşi că şi moldovenii încep să facă afaceri de familie care generează branduri, ori că localurile de distracţii nocturne pot contura şi ele relieful unui brand.

Am găsit şi la noi poveşti interesante, în pofida faptului că unii figuranţi ai topului au refuzat să ne povestească istoriile lor. Unii dintre ei consideră că imaginea brandului lor este deja bătută în cuie, alţii se tem de un produs media care încă nu poate fi pipăit etc. Sperăm să rotungim istoriile lor în alte ediţii şi să vă oferim noi detalii interesante.

Închide
1 MOLDCELL Telefonie mobilă pentru toţi Telefonie mobilă pentru toţi 2 FRANZELUŢA Pâine ca la mama acasă Pâine ca la mama acasă 3 BUCURIA Legenda dulce Legenda dulce 4 CRICOVA Rafinament şi tradiţie Rafinament şi tradiţie 5 CARMEZ Un „maestru” al salamurilor Un „maestru” al salamurilor 6 FELICIA Brand cu personalitate optimistă Brand cu personalitate optimistă 7 UNITE Succesul vine în culori dominante Succesul vine în culori dominante 8 ASITO Asigurare la pachet Asigurare la pachet 9 BOMBA Familia Mărcilor Internaţionale Familia Mărcilor Internaţionale 10 NR 1 Comerţul civilizat Comerţul civilizat 11 CHIŞINĂU Soluţii pentru prieteni Soluţii pentru prieteni 12 FIDESCO  Brandul care a adus schimbarea Brandul care a adus schimbarea 13 FARMACIA ORIENT Prietenul celor care ţin la propria sănătate Prietenul celor care ţin la propria sănătate 14 ZORILE Brand cu tocuri Brand cu tocuri 15 INCOMLAC Sută la sută natural Sută la sută natural 16 ALBA Lactate familiare Lactate familiare 17 VIVA Gustul copilăriei Gustul copilăriei 18 MAXIMUM Miza pe maximum Miza pe maximum 19 JUMBO Un brand pe 35 de mii de metri2 Un brand pe 35 de mii de metri2 20 MOLDOVA AGROINDBANK Când oamenii contează Când oamenii contează 21 GREEN HILLS „Colinele verzi” din capitală „Colinele verzi” din capitală 22 MOLDTELECOM Proprietarul a şase zerouri Proprietarul a şase zerouri 23 IONEL Costum cu prenume moldovenesc Costum cu prenume moldovenesc 24 CODREANCA Pe ritmuri de samba Pe ritmuri de samba 25 GURA CĂINARULUI Apa ce te încarcă cu energia naturii Apa ce te încarcă cu energia naturii 26 ALINA ELECTRONIC Brand cu nume de alint Brand cu nume de alint 27 MOLDASIG Fii sigur în alegere Fii sigur în alegere 28 VITANTA Reţeta originală Reţeta originală 29 SUN CITY Oraşul soarelui Oraşul soarelui 30 VIORICA COSMETIC Inspirat de natură Inspirat de natură 31 HOTEL CODRU „Codrul” din inima Chişinăului „Codrul” din inima Chişinăului 32 CRISTINA Pantofi pentru oameni puternici Pantofi pentru oameni puternici 33 NAŢIONAL Bătrânelul din piaţa Europei Bătrânelul din piaţa Europei 34 FARMACIA FAMILIEI Sănătate pentru toată familia Sănătate pentru toată familia 35 PEOPLE Brand stilat Brand stilat 36 STARNET Conectare la viitor Conectare la viitor 37 NEFIS Dulciuri pentru orice vis Dulciuri pentru orice vis 38 PERFECT Gust perfect Gust perfect 39 VICTORIABANK Prima victorie Prima victorie 40 LAPMOL Brand glazurat Brand glazurat 41 SUN INTERNET Internet pentru familie Internet pentru familie 42 CITY Inima Chişinăului nocturn Inima Chişinăului nocturn 43 BANCA DE ECONOMII Prima bancă din Moldova Prima bancă din Moldova 44 MOBIASBANCĂ O putere în roşu şi negru O putere în roşu şi negru 45 1422 Branding în viteză Branding în viteză 46 ANDY’S PIZZA Filozofia succesului Filozofia succesului 47 „GEMENII” Centrul comercial, „Gemenii” Centrul comercial, „Gemenii” 48 XENON Succes în zodia electrocasnicelor Succes în zodia electrocasnicelor 49 GRAND HALL Artă la raft Artă la raft 50 NIAGARA FITNESS CENTER Fii în formă! Fii în formă!
 Brănduri străine  
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+19°