VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2012   |  2007-2008
Dragalina
Locul 18

Dragalina

Comentează

Cifra

9.500.000
de euro este cifra de afaceri
a companiei



Valentin Mihai

Director de vânzări

S-a născut la 25 iunie 1969 şi a absolvit Univeristatea de Stat „Ion Creangă”, apoi şi-a luat masterul în Istoria Urbanizării Europene la Universitatea din Stockholm. A lucrat anterior la câteva hoteluri din capitală, apoi în cadrul „Ascom Grup”. Funcţia actuală o deţine din 2009.

Deşi proiectul a fost lansat cu mai puţin de zece ani în urmă, complexul locativ „Dragalina” face concurenţă serioasă unor companii care activează în Chişinău de ani buni.

Încă unul din proiectele holdingului „Elita-5 Grup”, complexul locativ „Dragalina” este construit şi administrat de compania ICS „Exdezcom” SRL, fondată la 14 februarie 2003 cu doar doi angajaţi. Astăzi numărul acestora a ajuns la 30 de persoane. Complexul, situat în sectorul Botanica, cuprinde 18 blocuri, dintre care 10 date în exploatare şi 8 încă în construcţie. Apartamentele sunt cu 1, 2 sau 3 odăi, iar blocurile au şi parcări subterane cu 2 niveluri, spaţii comerciale şi oficii la parter.  

Istoria brandului
Brandul „Dragalina” a fost elaborat de managerii companiei şi lansat în 2005. Pentru aceasta, s-a efectuat o analiză a pieţei imobiliare, s-a elaborat un pronostic pentru următorii câţiva ani şi s-au determinat potenţialii cumpărători. Drept urmare, s-a constatat că majoritatea cumpărătorilor îşi câştigă banii peste hotarele ţării. De aceea, ca denumire, s-a ales un cuvânt în limba română, melodios şi cald, care să le amintească de meleagul natal şi limba maternă. Logoul este format din denumirea „Dragalina”, cuvintele „Complex locativ” şi imaginea unor blocuri noi deasupra sugerând imediat domeniul de activitate al companiei.

Promovare
În prima perioadă, brandul a fost promovat prin intermediul presei de profil: „Makler”, „Logos-Press”, „Bănci şi Finanţe”, „Afaceri Imobiliare”. Au urmat site-urile infomarket.md; allmoldova.com; kp.md. Acestea au fost completate cu alte metode – direct mailing, răspândirea flayerelor, publicitatea vizuală. Bugetul alocat promovării a rămas acelaşi până astăzi – 30.000 de euro anual.

Premii
„Dragalina” a participat la concursul „Marca Comercială a Anului” şi a luat medalia de aur la categoria „Profi” în 2009. Din 2006, compania participă la târgul imobiliar „Imobil Moldova”, desfăşurat anual la „Moldexpo”.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°