VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Tentaţii de primăvară
Martie 2014, Nr. 118

Tentaţii de primăvară

Comentează   |   Cuprins

Capriciile noului sezon bat la uşă şi ne şoptesc că primăvara anului 2014 va fi una plină de surprize plăcute. Acest început de primăvară readuce în atenţia stiliştilor importanţa strălucirii şi supleţei părului, bucurându-ne astfel privirile cu noile idei primăvăratice introduse în universul modei.



Printr-o serie de colecţii de înaltă măiestrie, unde este explorată feminitatea de tip nou, una fragilă şi romantică, dar şi dură în acelaşi timp, stiliştii dau startul unei noi epoci glamour, în care orice visătoare poate juca frumos rolul unei mirese cochete şi trendy. Opulenţa materialelor nobile, coafurile retro şi stilul elegant sunt atuurile acestei primăveri, în care abordarea feminină rămâne una dominantă.





Decada şaizecistă revine la viaţă printr-un stil bine pus la punct, cu un păr bine aranjat şi înnobilat cu detalii strălucitoare, ce vor oferi ţinutei o alură aristocratică. Stilul bufant, buclele sofisticate, valurile în cascadă şi cocurile ultrasofisticate vor accentua şi mai mult romantismul şi misterul feminin. Aceste lookuri pot căpăta un aer ludic, impresionant şi primăvăratic prin împodobirea părului cu câteva accesorii precum tiara ornată cu pietre preţioase, diadema sau bijuteriile din flori.





În materie de machiaj, cele patru tonuri – de la roz şi bej diafan până la trandafiriu şi vişiniu închis – cuprind spectrul esenţial al culorilor în tendinţe în acest sezon. Un machiaj fabulos al buzelor necesită neapărat şi un accent de roşu în nuanţa strugurilor negri, a renumitor soiuri de merlot şi burgund, dar şi cel al fructelor de pădure. Sunt nuanţe care deţin supremaţia modei pe multe podiumuri în această primăvară. În plus, ar fi bine să ştii că o imagine ultracochetă va întoarce toate, dar absolut toate privirile. 





Chişinău, str. Natalia Gheorghiu, 30. Tel.: 068 002 449
E-mail: andreicocieru@gmail.com

(Text: Daniela Caraiman. Hair-stylist: Andrei Cocieru.
Make-up: Irina Urumoglo. Fotografii: www.imagestudio.md.
Rochii: Salonul de mariaj „Apriori”.
Loc: Capitoles Park, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.)

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-1°