VIP Magazin
22 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Stomatologia – „specialitatea casei” în familia Trifan
Martie 2008, Nr. 47

Stomatologia – „specialitatea casei” în familia Trifan

Comentează   |   Cuprins

Interviu cu dl Mihai Trifan, fondatorul Clinicii Stomatologice „Eurodent”, medic-stomatolog de categorie superioară

- Dle Trifan, reprezentaţi o familie de medici stomatologi…

- Într-adevăr, şi eu, şi Valentina, soţia mea, suntem medici stomatologi. Soţia este conferenţiar universitar la Catedra de stomatologie pediatrică a Universităţii de Medicină „Nicolae Testemiţeanu”, medic-ortodont, doctor în medicină.  Mai mult, ne-a urmat calea şi fiica Daniela, care este studentă la Facultatea de stomatologie, din cadrul aceleiaşi universităţi.

- Aţi avut vreodată regrete pentru că aţi ales această meserie pe cât de nobilă, pe atât de responsabilă?

- Deloc. Meseria aleasă îmi oferă o satisfacţie deosebită. Ce-i drept, gustul a venit mâncând…

- Adică?

- Înainte de a deveni student, n-aveam habar nici măcar unde se află clădirea centrală a institutului (pe atunci) de medicină. Am depus actele din a cincia oară – nu mă puteam nicidecum hotărî.

- Cum e să fii astăzi medic stomatolog?

- Ca şi alte profesii, este bună, dacă te dedici în totalitate. Stomatologia face parte din categoria profesiilor de risc.  Zilnic, medicii sunt supuşi stresurilor: nici o persoană nu merge la medicul stomatolog pur şi simplu – se adresează doar atunci când nu mai suportă durerea şi aşteaptă un ajutor profesionist. Cunoaştem cu toţii ce frică au pacienţii, în legătură cu vizita la stomatolog. Dar, ei trebuie să ştie că, datorită progresului tehnico-ştiinţifice în domeniul stomatologiei, produs în ultimii 10 ani pe piaţa autohtonă, avem posibilitatea de a dota clinica cu materiale de obturare, accesorii, anestezice de ultimă generaţie, materiale ce asigură vizita la dentist sută la sută fără durere. De fapt, cele mai mari investiţii le fac anume medicii din stomatologia privată.

- Care este dotarea clinicii Dvs.?

- Diagnoza corectă costă, dar greşeala medicului costă mai scump. Pentru ca medicul să facă cât mai puţine greşeli, are nevoie de utilaj modern, cunoştinţe profunde în domeniu şi dorinţa de a munci. De aceea, m-am străduit ca utilajul cu care este dotată clinica să fie nou, modern şi să corespundă celor mai sofisticate cerinţe profesionale, dar şi sanitare. Oricum, dotarea tehnică contează mult, dar mâinile medicului sunt şi vor rămâne pe primul loc în meseria noastră.

- Despre sine ce ne puteţi spune?

- Prea corect, prea autocritic. Mereu cred că ştiu prea puţine, am făcut prea puţine, tot timpul este loc de mai bine.

- Ce calităţi apreciaţi la colegii Dvs.?


- Profesionalismul şi corectitudinea faţă de pacient. Profesionalismul adevărat în stomatologie este o artă.

- Ce le-aţi dori pacienţilor Dvs.?

-  Vreau să le mulţumesc pentru că-mi sunt fideli. Din partea mea, mă voi strădui să nu-i dezamăgesc.

- Oricine poate aprecia interiorul stilat şi modern al clinicii „Eurodent”. Plus dotarea tehnică performantă şi un colectiv profesionist. Aveţi parte de toate…

- Acesta a fost un vis al meu, dar nu cred că mă voi opri aici.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

buna ziua ,eu sunt o fosta patienta a doamnei valentina ,dumneaei este o femeie de aur si un medic ecetional ,,eu am pus apareciul la dinti la dumneaei ,dar mau urmat in italia ,dumneaei mia scris tot si in engleza ,ceea ce a facut si cind am venid aici in italia miau facut complimenti ,as vrea sa spun ca doamna valentina e un medic perfect .
morari alina   -  
17 Decembrie 2012, 20:53
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău