VIP Magazin
21 Septembrie 2019
Print
Print
Print
Print
La Vânătoare
Septembrie 2005, Nr. 17

La Vânătoare

Comentează   |   Cuprins

La 1 august s-a dat startul unui nou sezon de vânătoare. Cei peste 12 mii de vânători şi vânătoriţe (la Societatea Vânătorilor şi Pescarilor au „aderat” şi patru doamne) şi-au perfectat permisele, şi-au curăţat armele, şi-au procurat cartuşe şi au pornit în aventura pe care codrii le-au pregătit-o un an de zile.   

Mustăcioşi, bancagii, cu cizme căptuşite şi cu sumane din câlţuri de oi – aşa ne sunt prezentaţi vânătorii în mai toate romanele universale. Dacă, pe timpuri, vânătoarea era un mod de a supravieţui, prada servind drept hrană pentru numeroasele familii, astăzi această îndeletnicire a devenit un hobby al celor mai celebri oameni. Politicieni de marcă, scriitori dornici de aventuri, miniştri cu portofolii în regulă, ingineri cu arme vechi şi, mai mult chiar, femei plictisite să tot fie vânate de bărbaţii indecişi, merg la vânat doar de dragul senzaţiei. Sau pentru trofee. Despre acestea, însă, ceva mai târziu.

Cum a apărut vânatul

Asociaţia vânătorească din Basarabia a luat fiinţă acum 130 de ani, iniţial conţinând formularea „vânătoarea corectă”.  Despre cultul vânatului aflăm  din mai multe opere istorice („Descrierea Moldovei”, „Letopiseţul Ţării Moldovei”), capitole întregi fiind dedicate vânătorilor domneşti. Potrivit acestor scrieri, este şi firesc , ca după o vânătoare domnească să se întindă şi un ospăţ de rangul sus-puselor persoane. Una din legendele devenite celebre, ni-l prezintă pe vânătorul Acteon, fiul lui Antonol (fiica regelui Cadmus din Teba), căruia îi plăcea să vâneze pe muntele Citheron. Arta vânătorii a deprins-o de la vestitul centaur Chiron. Odată, ajungând la un izvor, el o văzu pe zeiţa Diana (Artemis) cum se scălda goală, împreună cu nimfele. Pentru a-l pedepsi pe vânător pentru îndrăzneală, Diana, zeiţa vânatului, l-a trasformat în cerb, fiind pe loc sfârtecat de propriii săi câini de vânătoare. Artemis, fiică a lui Zeus şi a Letei, s-a născut pe insula Delos, fiind sora-geamănă a lui Apollo. Tatăl său a înzestrat-o cu un arc şi săgeţi, care nu greşesc ţinta, şi a făsut-o regina pădurilor.

Cum poţi deveni vânător

La 4 septembrie 2004, Societatea Vânătorilor şi Pescarilor a aderat la Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi de Conservare a Faunei Cinegetice a UE. Ca să devii vânător european, este nevoie să respecţi un regulament. Aşadar, pentru început trebuie să depuneţi o cerere într-un colectiv primar, cum ar fi primăria locală, însoţită de recomandare de la doi vânători cu stagiu. Ulterior, treceţi un control medical la psihiatru şi la narcolog, şi veniţi cu aceste certificate „în dinţi”. Certificatele se eliberează în trei centre speciale – la Chişinău, Bălţi şi Cahul. Mapa cu actele domniei voastre este discutată şi este acceptată sau refuzată, în funcţie de cât de bine „aţi ţintit”. Primul an, veţi fi acceptat doar în calitate de candidat în vânători, după care veţi susţine examenul „de admitere” în Societate. Examenul este un test cât se poate de complicat. Veţi fi verificat dacă nu cumva confundaţi vrabia cu soacra atunci când ţintiţi, veţi fi întrebat despre Codul Vânătorului şi despre legile cinegeticii. Şi asta nu e tot! Mai este nevoie să achitaţi taxa de 1400 de lei, să obţineţi permisiunea MAI şi să vă procuraţi una din cele câteva sute de feluri de armă de vânătoare.
Ce fel de arcaş fără săgeţi?

Codul vânătorului

Un vânător adevărat trebuie, în primul rând, să cunoască Legea despre regnul animal şi să respecte toate condiţiile stipulate în act. Pe lângă faptul că, la sfârşitul fiecărei perioade vânătoreşti, este obligat să declare toate capetele vânate, trebuie să ştie exact care animale pot fi vânate şi care nu. Oricine dintre domniile voastre a avut ocazia să se afle în compania unor vânători profesionişti, cunoaşte bine că, în R. Moldova, se atestă trei categorii de vânat, în perioade diferite ale sezonului de vânătoare. În prima fază, se vânează păsările: hulubii, porumbeii, raţele şi gâştele sălbatice, fazanii etc.
A doua perioadă este destinată animalelor cu blană, din categoria cărora fac parte iepurii şi vulpile. Lupii, vânaţi cândva pentru blană şi pentru trofeu, au dispărut demult din pădurile noastre.

Şi, în sfârşit, vine era paricopitatelor. Şi aici, din nefericire pentru vânători şi din fericire pentru natură, în cerbi şi în căprioare, animale care fac parte din familia amintită, nu ai dreptul să tragi. În schimb, vânează mistreţi cât te ţine pofta. De regulă, mistreţii se vânează colectiv şi mai des pot fi găsiţi în pădurile din zona de nord a ţării, cele mai indicate în acest sens fiind raioanele Glodeni şi Floreşti. Locul ideal pentru vânătoarea de gâşte sălbatice este sudul ţării (Cahul, Taraclia, Ştefan-Vodă), iar ca să vezi cât de bună e carnea de raţă sălbatică, cel mai bine ar fi să cauţi prin pădurile din zona centrală.

Vânătoarea de pomană

Cu două-trei zile înainte de această „măsură”, vânătorii se duc la biserică la vecernie, ca să se închine Sfintei Vineri, ce care protejează animalele sălbatice, în varianta creştină a mitologiei noastre. Tot atunci se obţine acordul preotului de a veni, după vânătoare, să binecuvânteze şi să stropească cu aghiasmă vânatul. În ajunul „vânătoarei de pomană”, participanţii la acţiune ţin post, nu au voie să consume vin sau să se uite la femei, nici să pronunţe în glas vreo insultă ori înjurătură în adresa animalelor. După acţiune, arcaşii, cu capul descoperit, aduc un ultim omagiu pradei. Animalului vânat i se pune în gură tradiţionala crenguţă verde de stejar sau de brad. Apoi se face împărţirea, mai întâi fiind aleasă partea cea mai bună de pomană, fiind stropită cu vin şi cu bani.

Trofeele vânătoreşti

În viaţa vânătorului, trofeele de vânat sunt unice, principala condiţie fiind ca acestea să fie autentice. Data exactă a primelor colecţii de trofee nu se cunoaşte, dar expoziţii-concursuri erau organizate încă prin sec. XVIII. Valoarea trofeelor era apreciată de un juriu, care le categorisea prin metoda comparativă în: foarte bune, bune, medii şi mediocre. În întreaga lume, trofeul de vânat este expresia stării de fapt, a sănătăţii şi vigurozităţii faunei sălbatice, în ţările europene atestându-se tradiţii de veacuri privind prepararea, montarea şi evaluarea lor. Marii vânători au odăi speciale, în care îşi păstrează trofeele şi nu scapă nici un moment ca să se mai laude niţel.

La vânătoare cu preşedintele ţării

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, este şi preşedintele de onoare al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor. Având un stagiu de vânător de 30 de ani şi fiind un arcaş foarte dur la respectarea regulilor, el are echipa sa cu care merge să ţintească. Graţie lui, a devenit vânător şi premierul Vasile Tarlev. De cele mai dese ori, el merge însoţit de consilieri, iar în calitate de oaspeţi îi are pe reprezentanţii misiunilor diplomatice la Chişinău. Aceste „mici deserturi prezidenţiale” sunt, mai degrabă, un fel de întâlniri neoficiale, departe de presă şi de ochii lumii, în timpul căreia se discută în voie nu doar despre politică. Acolo, la vânătoare, preşedintele are dreptul să facă orice, pentru că vânătorii sunt oameni liberi.

Vânători-VIP
Vladimir Voronin, preşedintele ţării şi preşedintele de onoare al vânătorilor şi pescarilor – 30 de ani de vânătoare
Vasile Tarlev, şeful Cabinetului de miniştri – stagiu de 5 ani
Valerian Revenco, ministrul Sănătăţii – cu 35 de ani de arcaş „la activ”
Aureliu Busuioc, scriitor – 50 de ani de vânătoare, fiind unul dintre cei mai vârstnici vânători
Gheorghe Mustea, dirijor – un stagiu de peste 15 ani
Nicolae Andronic, politician, jurist,  vânător de mai bine de un sfert de veac
Serafim Urechean, preşedintele Fracţiunii Parlamentare „Alianţa Moldova Noastră”, membru de onoare al SVPM – 40 de ani de politică cinegetică
Mihai Volontir, artis emerit, membru de onoare al SVPM – mai bine de 40 de ani pe scena patimii vânatului
Artur Zgardan, directorul Companiei moldo-române „Baier” – 10 ani cu arma pe umăr
Valeriu Bodişteanu, preşedintele Uniunii Importatorilor de Petrol – vânător de mai bine de 20 de ani
Veaceslav Untilă, deputat în Parlament pe lista AMN – vânător de peste un sfert de veac


Oleg Ciocoi, preşedintele Consiliului  republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor:

Sunt vânător de mai bine de 25 de ani, deşi, dacă îmi amintesc mai bine, prima dată am mers la vânătoare pe când aveam 10 ani. Împreună cu tatăl meu, care a fost un arcaş destul de iscusit, dar, din cauza vârstei, a renunţat. Mă întrebaţi dacă vânătorii spun gogoaşe? Nu încape nici o îndoială! Vânătorii sunt cei mai mari mincinoşi.


Am o colecţie de trofee din mai multe piese – mistreţi, cocoşi de munte, fazani. Unele din ele se află la vilă, altele acasă. Conform tradiţiilor, care la noi s-au cam pierdut, vânătorii deţin odăi speciale pentru trofee. Nu aduc nimic acasă din ce vânez, dăruiesc prada unei familii vecine, care se descurcă greu. Merg la vânat cu o armă dăruită de tatăl meu, fabricată prin anii ’70, cu care am şi împuşcat toate trofeele, cu cinci amici de-ai mei, cu care merg de vreo 15 ani. Cred că ţara poate câştiga bani cu vânatul, în primul rând, cu promovarea unei legi privind turismul de vânătoare. Fiecare sezon de vânătoare este marcat şi prin prezenţa, în
R. Moldova, a unor oaspeţi de elită. Acum doi ani, au venit în vizită preşedintele vânătorilor din Nordul Italiei şi cel din Nordul Franţei şi ne-au dăruit o maşină pentru tir.

Nicolae Andronic, politician, jurist, membru al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor:

În R. Moldova, vânătoare nu există. De fapt, nu există tradiţii în ale vânatului. În România, fondul cinegetic e lăsat în seama vânătorilor şi pescarilor şi fiecare colectiv vânătoresc poartă responsabilitate pentru terenul oferit. În septembrie, vom avea dreptul să vânăm doar hulubi, mai târziu – păsările sălbatice, şi abia după aceasta animalele sălbatice cu blană. Există limite şi în ale vânatului, trebuie să ştii câte raţe sau mistreţi ai voie să vânezi. Merg la vânat cu nişte amici mai vechi, cu care am constituit o echipă şi care nu sunt şefi. Îmi amintesc, pe timpuri vânătoarea era organizată doar pentru reprezentanţii nomenclaturii, era mai degrabă un fel de colectare. Acum o concepem ca pe o competiţie dintre pradă şi vânător. Mi-am schimbat şi arma şi am acum un „Manhliher” şi un driling „Zauer”, cu trei ţevi, care se încarcă cu mâna. Mai am în colecţie o armă mare belgiană, care datează cu anul 1829. Mă strădui să respect regulile de vânătoare, care stipulează că nu ai dreptul să împuşti găinuşa la fazan şi nici căpriorul. Ştiu că şi dl Voronin este un vânător cu principii, dar n-am fost niciodată cu el la vânătoare.

Ion Păduraru, ex-ministrul Justiţiei:

“Deşi merg de mulţi ani la vânătoare, am devenit vânător oficial prin ‘96. Am două arme, nu dintre cele mai luxoase, dar mă descurc. Şi trofeele le am tot din cumpărat. Am încercat odată, dar n-am obţinut nimic. De obicei, merg la vânătoare cu amicii sau colegii de breaslă şi îmi place să vânez prin păduri, chiar dacă, de cele mai dese ori, împuşc iepuri. De ce se spun atâtea bancuri despre vânători? Pentru că la aer liber şi fantezia lucrează bine şi pentru că vânătorii sunt oameni foarte spirituali şi veseli. Mi s-au întâmplat mai multe cazuri haioase, unul dintre ele când, după o zi întreagă de căutat iepuri prin arături plouate, nu puteam să mai merg. Atât de tare mă dureau picioarele. O săptămână întreagă, după aceea, îmi ridicam picioarele cu mâinile şi urcam în maşină. Aş vrea să merg mai des la vânătoare, dar, din lipsă de timp, mă bucur de aceste momente doar uneori.  


Ileana RUSU

La Vânătoare

La 1 august s-a dat startul unui nou sezon de vânătoare. Cei peste 12 mii de vânători şi vânătoriţe (la Societatea Vânătorilor şi Pescarilor au „aderat” şi patru doamne) şi-au perfectat permisele, şi-au curăţat armele, şi-au procurat cartuşe şi au pornit în aventura pe care codrii le-au
pregătit-o un an de zile.   

Mustăcioşi, bancagii, cu cizme căptuşite şi cu sumane din câlţuri de oi – aşa ne sunt prezentaţi vânătorii în mai toate romanele universale. Dacă, pe timpuri, vânătoarea era un mod de a supravieţui, prada servind drept hrană pentru numeroasele familii, astăzi această îndeletnicire a devenit un hobby al celor mai celebri oameni. Politicieni de marcă, scriitori dornici de aventuri, miniştri cu portofolii în regulă, ingineri cu arme vechi şi, mai mult chiar, femei plictisite să tot fie vânate de bărbaţii indecişi, merg la vânat doar de dragul senzaţiei. Sau pentru trofee. Despre acestea, însă, ceva mai târziu.

Cum a apărut vânatul

Asociaţia vânătorească din Basarabia a luat fiinţă acum 130 de ani, iniţial conţinând formularea „vânătoarea corectă”.  Despre cultul vânatului aflăm  din mai multe opere istorice („Descrierea Moldovei”, „Letopiseţul Ţării Moldovei”), capitole întregi fiind dedicate vânătorilor domneşti. Potrivit acestor scrieri, este şi firesc , ca după o vânătoare domnească să se întindă şi un ospăţ de rangul sus-puselor persoane. Una din legendele devenite celebre, ni-l prezintă pe vânătorul Acteon, fiul lui Antonol (fiica regelui Cadmus din Teba), căruia îi plăcea să vâneze pe muntele Citheron. Arta vânătorii a deprins-o de la vestitul centaur Chiron. Odată, ajungând la un izvor, el o văzu pe zeiţa Diana (Artemis) cum se scălda goală, împreună cu nimfele. Pentru a-l pedepsi pe vânător pentru îndrăzneală, Diana, zeiţa vânatului, l-a trasformat în cerb, fiind pe loc sfârtecat de propriii săi câini de vânătoare. Artemis, fiică a lui Zeus şi a Letei, s-a născut pe insula Delos, fiind sora-geamănă a lui Apollo. Tatăl său a înzestrat-o cu un arc şi săgeţi, care nu greşesc ţinta, şi a făsut-o regina pădurilor.

Cum poţi deveni vânător

La 4 septembrie 2004, Societatea Vânătorilor şi Pescarilor a aderat la Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi de Conservare a Faunei Cinegetice a UE. Ca să devii vânător european, este nevoie să respecţi un regulament. Aşadar, pentru început trebuie să depuneţi o cerere într-un colectiv primar, cum ar fi primăria locală, însoţită de recomandare de la doi vânători cu stagiu. Ulterior, treceţi un control medical la psihiatru şi la narcolog, şi veniţi cu aceste certificate „în dinţi”. Certificatele se eliberează în trei centre speciale – la Chişinău, Bălţi şi Cahul. Mapa cu actele domniei voastre este discutată şi este acceptată sau refuzată, în funcţie de cât de bine „aţi ţintit”. Primul an, veţi fi acceptat doar în calitate de candidat în vânători, după care veţi susţine examenul „de admitere” în Societate. Examenul este un test cât se poate de complicat. Veţi fi verificat dacă nu cumva confundaţi vrabia cu soacra atunci când ţintiţi, veţi fi întrebat despre Codul Vânătorului şi despre legile cinegeticii. Şi asta nu e tot! Mai este nevoie să achitaţi taxa de 1400 de lei, să obţineţi permisiunea MAI şi
să vă procuraţi una din cele câteva sute de feluri de armă de vânătoare.
Ce fel de arcaş fără săgeţi?

Codul vânătorului

Un vânător adevărat trebuie, în primul rând, să cunoască Legea despre regnul animal şi să respecte toate condiţiile stipulate în act. Pe lângă faptul că, la sfârşitul fiecărei perioade vânătoreşti, este obligat să declare toate capetele vânate, trebuie să ştie exact care animale pot fi vânate şi care nu. Oricine dintre domniile voastre a avut ocazia să se afle în compania unor vânători profesionişti, cunoaşte bine că, în R. Moldova, se atestă trei categorii de vânat, în perioade diferite ale sezonului de vânătoare. În prima fază, se vânează păsările: hulubii, porumbeii, raţele şi gâştele sălbatice, fazanii etc.
A doua perioadă este destinată animalelor cu blană, din categoria cărora fac parte iepurii şi vulpile. Lupii, vânaţi cândva pentru blană şi pentru trofeu, au dispărut demult din pădurile noastre.
Şi, în sfârşit, vine era paricopitatelor. Şi aici, din nefericire pentru vânători şi din fericire pentru natură, în cerbi şi în căprioare, animale care fac parte din familia amintită, nu ai dreptul să tragi. În schimb, vânează mistreţi cât te ţine pofta. De regulă, mistreţii se vânează colectiv şi mai des pot fi găsiţi în pădurile din zona de nord a ţării, cele mai indicate în acest sens fiind raioanele Glodeni şi Floreşti. Locul ideal pentru vânătoarea de gâşte sălbatice este sudul ţării (Cahul, Taraclia, Ştefan-Vodă), iar ca să vezi cât de bună e carnea de raţă sălbatică, cel mai bine ar fi să cauţi prin pădurile din zona centrală.

Vânătoarea de pomană

Cu două-trei zile înainte de această „măsură”, vânătorii se duc la biserică la vecernie, ca să se închine Sfintei Vineri, ce care protejează animalele sălbatice, în varianta creştină a mitologiei noastre. Tot atunci se obţine acordul preotului de a veni, după vânătoare, să binecuvânteze şi să stropească cu aghiasmă vânatul. În ajunul „vânătoarei de pomană”, participanţii la acţiune ţin post, nu au voie să consume vin sau să se uite la femei, nici să pronunţe în glas vreo insultă ori înjurătură în adresa animalelor. După acţiune, arcaşii, cu capul descoperit, aduc un ultim omagiu pradei. Animalului vânat i se pune în gură tradiţionala crenguţă verde de stejar sau de brad. Apoi se face împărţirea, mai întâi fiind aleasă partea cea mai bună de pomană, fiind stropită cu vin şi cu bani.

Trofeele vânătoreşti

În viaţa vânătorului, trofeele de vânat sunt unice, principala condiţie fiind ca acestea să fie autentice. Data exactă a primelor colecţii de trofee nu se cunoaşte, dar expoziţii-concursuri erau organizate încă prin sec. XVIII. Valoarea trofeelor era apreciată de un juriu, care le categorisea prin metoda comparativă în: foarte bune, bune, medii şi mediocre. În întreaga lume, trofeul de vânat este expresia stării de fapt, a sănătăţii şi vigurozităţii faunei sălbatice, în ţările europene atestându-se tradiţii de veacuri privind prepararea, montarea şi evaluarea lor. Marii vânători au odăi speciale, în care îşi păstrează trofeele şi nu scapă nici un moment ca să se mai laude niţel.

La vânătoare cu preşedintele ţării

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, este şi preşedintele de onoare al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor. Având un stagiu de vânător de 30 de ani şi fiind un arcaş foarte dur la respectarea regulilor, el are echipa sa cu care merge să ţintească. Graţie lui, a devenit vânător şi premierul Vasile Tarlev. De cele mai dese ori, el merge însoţit de consilieri, iar în calitate de oaspeţi îi are pe reprezentanţii misiunilor diplomatice la Chişinău. Aceste „mici deserturi prezidenţiale” sunt, mai degrabă, un fel de întâlniri neoficiale, departe de presă şi de ochii lumii, în timpul căreia se discută în voie nu doar despre politică. Acolo, la vânătoare, preşedintele are dreptul să facă orice, pentru că vânătorii sunt oameni liberi.

Vânători-VIP
Vladimir Voronin, preşedintele ţării şi preşedintele de onoare al vânătorilor şi pescarilor – 30 de ani de vânătoare
Vasile Tarlev, şeful Cabinetului de miniştri – stagiu de 5 ani
Valerian Revenco, ministrul Sănătăţii – cu 35 de ani de arcaş „la activ”
Aureliu Busuioc, scriitor – 50 de ani de vânătoare, fiind unul dintre cei mai vârstnici vânători
Gheorghe Mustea, dirijor – un stagiu de peste 15 ani
Nicolae Andronic, politician, jurist,  vânător de mai bine de un sfert de veac
Serafim Urechean, preşedintele Fracţiunii Parlamentare „Alianţa Moldova Noastră”, membru de onoare al SVPM – 40 de ani de politică cinegetică
Mihai Volontir, artis emerit, membru de onoare al SVPM – mai bine de 40 de ani pe scena patimii vânatului
Artur Zgardan, directorul Companiei moldo-române „Baier” – 10 ani cu arma pe umăr
Valeriu Bodişteanu, preşedintele Uniunii Importatorilor de Petrol – vânător de mai bine de 20 de ani
Veaceslav Untilă, deputat în Parlament pe lista AMN – vânător de peste un sfert de veac


Oleg Ciocoi,
preşedintele Consiliului  republican al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor:

Sunt vânător de mai bine de 25 de ani, deşi, dacă îmi amintesc mai bine, prima dată am mers la vânătoare pe când aveam 10 ani. Împreună cu tatăl meu, care a fost un arcaş destul de iscusit, dar, din cauza vârstei, a renunţat. Mă întrebaţi dacă vânătorii spun gogoaşe? Nu încape nici o îndoială! Vânătorii sunt cei mai mari mincinoşi.
Am o colecţie de trofee din mai multe piese – mistreţi, cocoşi de munte, fazani. Unele din ele se află la vilă, altele acasă. Conform tradiţiilor, care la noi s-au cam pierdut, vânătorii deţin odăi speciale pentru trofee. Nu aduc nimic acasă din ce vânez, dăruiesc prada unei familii vecine, care se descurcă greu. Merg la vânat cu o armă dăruită de tatăl meu, fabricată prin anii ’70, cu care am şi împuşcat toate trofeele, cu cinci amici de-ai mei, cu care merg de vreo 15 ani. Cred că ţara poate câştiga bani cu vânatul, în primul rând, cu promovarea unei legi privind turismul de vânătoare. Fiecare sezon de vânătoare este marcat şi prin prezenţa, în
R. Moldova, a unor oaspeţi de elită. Acum doi ani, au venit în vizită preşedintele vânătorilor din Nordul Italiei şi cel din Nordul Franţei şi ne-au dăruit o maşină pentru tir.

Nicolae Andronic, politician, jurist, membru al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor:

În R. Moldova, vânătoare nu există. De fapt, nu există tradiţii în ale vânatului. În România, fondul cinegetic e lăsat în seama vânătorilor şi pescarilor şi fiecare colectiv vânătoresc poartă responsabilitate pentru terenul oferit. În septembrie, vom avea dreptul să vânăm doar hulubi, mai târziu – păsările sălbatice, şi abia după aceasta animalele sălbatice cu blană. Există limite şi în ale vânatului, trebuie să ştii câte raţe sau mistreţi ai voie să vânezi. Merg la vânat cu nişte amici mai vechi, cu care am constituit o echipă şi care nu sunt şefi. Îmi amintesc, pe timpuri vânătoarea era organizată doar pentru reprezentanţii nomenclaturii, era mai degrabă un fel de colectare. Acum o concepem ca pe o competiţie dintre pradă şi vânător. Mi-am schimbat şi arma şi am acum un „Manhliher” şi un driling „Zauer”, cu trei ţevi, care se încarcă cu mâna. Mai am în colecţie o armă mare belgiană, care datează cu anul 1829. Mă strădui să respect regulile de vânătoare, care stipulează că nu ai dreptul să împuşti găinuşa la fazan şi nici căpriorul. Ştiu că şi dl Voronin este un vânător cu principii, dar n-am fost niciodată cu el la vânătoare.

Ion Păduraru, ex-ministrul Justiţiei:

“Deşi merg de mulţi ani la vânătoare, am devenit vânător oficial prin ‘96. Am două arme, nu dintre cele mai luxoase, dar mă descurc. Şi trofeele le am tot din cumpărat. Am încercat odată, dar n-am obţinut nimic. De obicei, merg la vânătoare cu amicii sau colegii de breaslă şi îmi place să vânez prin păduri, chiar dacă, de cele mai dese ori, împuşc iepuri. De ce se spun atâtea bancuri despre vânători? Pentru că la aer liber şi fantezia lucrează bine şi pentru că vânătorii sunt oameni foarte spirituali şi veseli. Mi s-au întâmplat mai multe cazuri haioase, unul dintre ele când, după o zi întreagă de căutat iepuri prin arături plouate, nu puteam să mai merg. Atât de tare mă dureau picioarele. O săptămână întreagă, după aceea, îmi ridicam picioarele cu mâinile şi urcam în maşină. Aş vrea să merg mai des la vânătoare, dar, din lipsă de timp, mă bucur de aceste momente doar uneori.  


Ileana RUSU
Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

pot sa shtiu shi eu cind e examenul vinatorilor???
MStr.   -  
17 Februarie 2013, 23:43
Sus ↑
Dimineata pe rcaore
Ion Ursu   -  
14 August 2014, 19:27
Sus ↑
toti vinatorii stiu cum sa vineze dar mai sunt si niste pidaraj care fut capu ca niste dalbaioji ca ei stiu sa vineze ca profesionistii
arrow   -  
19 Decembrie 2014, 13:52
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°