VIP Magazin
22 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Auto. Decembrie 2006
Decembrie 2006, Nr. 32

Auto. Decembrie 2006

Comentează   |   Cuprins

Mercedes-Benz CL 500. În mişcare fără viteză

Ne-am gândit să mergem pe extreme prin prezentarea noii clase CL – capodopera Mercedes-Benz. Maşinile din această clasă au forme tipice pentru marca Mercedes-Benz: elegante de îţi taie respiraţia şi, în acelaşi timp, dinamice cum n-au mai fost până acum. Clasa CL se înscrie în tradiţia producătorului german de a nu fi niciodată pasiv. Caracteristic unui automobil-cupeu, designul captivant al clasei CL „face corp comun” cu şoseaua dispusă la o experienţă deosebită a şofatului – este în mişcare chiar şi fără viteză. Puternic şi economic, fără nici o contradicţie, modelul CL 500, al cărui sunet este redus la un şofat moderat, surprinde printr-un potenţial enorm de putere: este pus în valoare de un motor V8 cu 388 cai/putere, care accelerează viteza până la 100 km/h în doar 5,5 secunde.

CONSUM. Dacă sunteţi pregătit, moral şi financiar, pentru a intra în posesia acestei maşini, consumul de 18,1 litri la suta de kilometri (în mediul urban) nu trebuie să vă sperie. Dar CL 500 îşi manifestă calităţile cel mai bine în afara oraşului, unde consumă doar 8,5 l/100 km, permiţându-şi să atingă viteza maximă de aproximativ 250 km/h (nu spuneţi la nimeni, să nu afle cumva agenţii de circulaţie).

PREŢ. În dotarea standard: 102.616 €

DE CE CL 500. Este o maşină sport, la fel de individuală ca şi dvs. Concomitent, permite „o pilotare exasperată”, dar şi fără pericole, graţie eforturilor inginerilor care, decenii în şir, au fost şi rămân preocupaţi de securitatea clienţilor săi.

Mercedes-Benz B 200 CDI. Unul pentru toate preferinţele

Mobil dinamic, confortabil şi spaţios, pentru cei care nicidecum nu pot rezolva această dilemă: un autovehicul de familie sau unul sport. Avantajele diferitelor concepte de automobile sunt reunite într-o singură clasă: B. Compact Sport Tourer – o maşină premium, cu aspect sportiv, confort optim la conducere, spaţiu generos şi flexibilitate maximă. Tipic pentru clasa B: este atipică. Cei obişnuiţi cu formele clasice ale „merţanului” vor fi plăcut surprinşi de formele şi spaţiile pe care le oferă o maşină cu o lungime de numai 4,27 m. Trăsăturile definitorii sunt grila extrem de largă a radiatorului şi forma farurilor, de o estetică pură ce dă impresia de cabrio. B 200 CDI este un vehicul nu numai economic, dar şi ecologic – graţie catalizatorului suplimentar.

CONSUM.
Papă o nimica toată şi mai e pe motorină: între 7,2 şi 7,6 litri la 100 km în mediul urban (7,6 – 8,0 litri dotare cutie automată) şi între 4,6 şi 4,7 litri la sută în afara oraşului (6,0 – 6,3 cu dotare cutie automată). La un asemenea consum oferă 140 de „căluţi” şi o viteză maximă aproximativă de 200 km pe oră.

PREŢ. În dotare standard – 27.301 €

DE CE B 200 CDI. Clasa B vă face pulsul să crească şi, în acelaşi timp, să scadă la loc. Se referă la B 200 CDI, dar şi la toate modelele din această clasă. În această maşină vă simţiţi împlinit pentru că oferă toate condiţiile pentru un şofat energic şi, în acelaşi timp, liniştit şi confortabil.

BMW X3. Putere, abilitate şi inteligenţă

Cei care apreciază deciziile spontane au nevoie de un automobil care deţine calităţi diverse şi este un prieten sigur – o maşină care îşi manifestă toate virtuţile în orice timp şi pe orice drum, pe o serpentină sau în parcarea din faţa teatrului, rulând spre serviciu sau la odihnă. Soluţia este una simplă pentru cei dispuşi să exploreze căi necunoscute – BMW X3. Acesta oferă soluţii la fel de complexe cum este şi viaţa noastră. Singurul lucru de care nu este în stare noul model e de a rămâne neobservat. Atrăgător şi chiar irezistibil, noul model X3 excelează prin liniile sportive şi formele sale deosebite. Totodată, sistemul de tracţiune xDrive prognozează situaţiile şi asigură celui de la volan toate oportunităţile pentru un şofat fără de probleme.

CONSUM. Constructorii au găsit un consens între o maşină puternică şi una elegantă şi în această privinţă: în medie, până la 10,1 litri la suta de kilometri parcurşi.

PREŢ. De la 26.900 €

DE CE BMW X3. Oferă soluţii maxime conducătorilor auto şi necesită eforturi minime din partea acestora.

BMW Seria 7. O simbioză a spiritului sportiv şi a eleganţei

Cu cât este mai deosebit rezultatul, cu atât este mai mare bucuria pentru cei care îl obţin graţie noului BMW seria 7, despre care se poate vorbi doar la superlativ. Nu contează – vă aflaţi la volan sau sunteţi pasager – această maşină reprezintă „etalonul” simţului plăcerii de a te mişca. BMW seria 7 este în egală măsură delicat şi solid, ca exterior şi în salon, îmbinând puterea motorului cu eleganţa formelor. Designul exprimă o  simbioză perfectă a spiritului sportiv şi a eleganţei. Cartea de vizită şi o adevărată cultură a constructorilor bavarezi o constituie motoarele, indiferent dacă ne referim la sistemul V12 sau V8, cu fiecare kilometru parcurs, şoferul simte, concomitent, puterea şi siguranţa pe care i-o oferă „caii” de sub capotă. Confortul şi calităţile dinamice ale BMW seria 7 nu sunt calităţi contrare – ele se completează reciproc, permiţându-i proprietarului să trăiască la maxim plăcerea şofatului.

CONSUM. Consumul este direct proporţional cu cerinţele pe care le înaintăm maşinii şi calităţile pe care ea ni le oferă: în medie, până la 13,6 litri la suta de kilometri.

PREŢ. De la 54.455 €

DE CE BMW Seria 7. Cu certitudine, la volanul acestei maşini veţi ieşi în evidenţă. Veţi fi ţinta privirilor atât ale bărbaţilor, cât şi ale femeilor – doar că din motive diferite.


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău