VIP Magazin
19 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Viaţa anterioară a vip-urilor
Septembrie 2006, Nr. 29

Viaţa anterioară a vip-urilor

Comentează   |   Cuprins

Adrian Ursu îi îngâna cântece de leagăn lui Ioan cel Groaznic
Aura - stră-străbunica lui Urechean?
Alchimiştii Snegur, Lucinschi şi Bush
Pavel Stratan – ofiţer britanic


Parcă îi cunoşti perfect de o viaţă: de pe „sticlă” sau din paginile ziarelor. Persoane publice – politicieni, interpreţi sau vedete de televiziune – sunt frumoşi, deştepţi şi succesul nu îi ocoleşte. Este o imagine pe care fiecare dintre ei se străduieşte să o afişeze, însă  ce fel de oameni sunt dincolo de camerele de luat vederi şi de microfoane?   

La urma urmei, ce au fost în altă viaţă, dacă e să dăm crezare teoriei conform căreia sufletul nu dispare nicăieri – el îşi schimbă doar substanţa fizică. Ne-am permis luxul de a ne aventura şi a dezvolta această teorie aplicând-o la personalităţile vieţii publice. După ce am studiat literatura de specialitate, am mers mai departe cu presupusul cât priveşte soarta şi ocupaţia lor în fosta viaţă, bineînţeles, cu o mare doză de umor şi fără nici o rea-intenţie. Şi pentru că nu fiecare suportă să afle că a fost o rozătoare sau o tufă de cânepă, ne vom referi doar la corpurile omeneşti pe care sufletele lor le-au „închiriat”. Astfel, unii vor conchide că nu s-au schimbat mai deloc în noua lor formă fizică umană, alţii se vor regăsi absolut altfel şi cu toţii se vor uita îndelung la cei din jur, căznindu-se să-şi amintească prin ce secol şi pe ce continent i-au mai văzut. Dacă cineva s-a întrebat de ce interpreta Aura realizează, pe durata ultimilor ani, emisiuni tv pe teme exclusiv culinare, răspunsul este foarte simplu – pentru că în ultima ei viaţă omenească a fost bucătăreasă şi asta într-un spaţiu şi într-un timp deosebit de importante pentru umanitate. Să fi fost Aura stră-străbunica lui Serafim Urechean, cel care a trăit, cică, tot în Israel, dar la două secole distanţă? Tot la capitolul strămoşi, faptul că Lidia Bejenaru, „bunica” celor de la „Zdob şi Zdub”, a fost un veritabil om de artă în viaţa anterioară, elimină întrebarea de ce anume ea a fost aleasa „zdubilor” pentru proiectul „Eurovision”, mai ales că a avut, pe atunci, aceleaşi calităţi morale ca şi solistul Roman Iagupov. Dansatoarea din Vestul Africii de la mijlocul secolului XVIII se răsuceşte la fel de bine şi în mileniul trei. Păcat că nu am găsit nici un indiciu dacă o făcea şi cu toba... Cât despre Roman, sursele vizate ne fac să credem că acesta ar fi fost coleg de şantier cu Sergiu Gavriliţă, redactor-şef la „VIP Magazin”, ambii constructori de case şi temple.

Pavel Stratan a făcut parte din corpul de ofiţeri al Armatei Regale Britanice la puţin timp după ce James Cook a debarcat în Australia, păpat, ulterior, de aborigeni. Mai trebuiesc alte dovezi ca să ştim de ce interpretul a inclus în primul său album piesa „Cucul”, cântată atât de lacrimogen?

Singura diferenţă dintre Adrian Ursu din viaţa de acum şi cea de atunci este că a fost femeie. Locul şi data naşterii ne duc la gândul că nu este exclus să-i fi compus cântece de leagăn ţarului Ioan cel Groaznic, pe care tot el, adică, ea, i le-a  îngânat la căpătâi. Nu ştim însă ce texte anume i-a scris Adrian micului ţar, odată ce, ajuns mare, acesta s-a apucat serios de campania „decapitări în masă”. Primii doi preşedinţi ai ţării, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, au avut, în viaţa anterioară, aceleaşi preocupări – preparare de otrăvuri, sau, mă rog, nişte ocupaţii similare chimiei „netradiţionale”. Au făcut-o în aceeaşi perioadă istorică, doar că pe continente diferite. Au mai avut un coleg de breaslă, pe preşedintele american George Bush, cel care, la câteva secole depărtare, cu siguranţă, a luat cunoştinţă de lucrările „mentorilor” săi. Lorena Bogza şi Dumitru Diacov au avut aceleaşi pasiuni pentru spionaj sau munca de detectiv, chiar dacă meseria lor era alta. Acum, dragi cititori, judecaţi  dacă şi în această viaţă li s-a păstrat pasiunea pentru spionaj şi, cel mai important, pentru cine lucrează fiecare.

„Specialist principal” în ale vieţii anterioare Marcel Toma

Adrian Ursu
fără gelozie


• Se zice că a fost femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Rusia în jurul anului 1500.
• Meseria lui a fost dramaturg, muzician sau poet.
• A fost un ateu, o persoană extrem de practică, materialistă şi fără preocupări spirituale.
• În viaţa aceasta, lecţia lui este una a credinţei. Trebuie să renunţe la gelozie, să nu fie posesiv şi să demonstreze că ştie să-şi stăpânească pasiunile.

Roman Iagupov
la fel ca boonika, doar că bărbat


• A fost bărbat în ultima lui viaţă.
• S-a născut în teritoriul Egiptului în jurul anului 700.
• Meseria sa a fost de constructor de case şi temple.
• A avut o groază de inamici. Acum,  acei care l-au vândut apelează la el.

Petru Lucinschi
vrăjitoarea materialistă


• A fost femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut pe teritoriul actualei Serbii în jurul anului 1225.
• Meseria sa a fost de chimist, alchimist sau preparator de otrăvuri.
• În fosta sa viaţă, practicismul şi materialismul nu-i lăsau loc pentru preocupări de natură spirituală.
• Acum, are de evitat scăpările din cealaltă viaţă, mai ales în ceea ce ţine de încrederea faţă de aproapele.

Vladimir Voronin
croitorul setos de adevăr


• Bărbat în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Alaska
în jurul anului 1550.
• Meseria sa a fost de croitor.
• Dreptatea şi înţelepciunea, aceste puncte de reper în fosta sa viaţă, i-au fost de ajutor atât lui, cât şi celor din preajmă.
• Se pare însă că a rămas ceva nerezolvat în relaţia cu persoana apropiată – prieten sau chiar partener de viaţă – alături de care trebuie să se afle şi în viaţa actuală.

Aura
tot la bucătărie


• A fost tot femeie în ultima ei viaţă.
• S-a născut pe teritoriul actual al Israelului în jurul anilor 1200.
• Meseria posibilă: bucătar.
• A profitat din plin de şansele pe care i le-a oferit viaţa, dar nu i-a prea păsat de alţii. Posibil să fi abandonat familia.
• Acum, misiunea ei este să înveţe, să termine ceea ce a început în viaţa anterioară. Trebuie să-şi dezvolte calităţile şi să înveţe să iasă în faţă, să se facă remarcată.

Mitropolitul Vladimir
mai presus de legile scrise de către oameni


• Se spune că a fost bărbat în ultima lui viaţă.
• S-a născut în nordul Chinei în jurul anului 1350.
• Meseria sa a fost de constructor de drumuri sau de bărci.
• A fost un tip revoluţionar. A inspirat schimbări în toate domeniile în care a activat, inclusiv în religie. S-ar putea să fi fost un lider.
• În viaţa actuală trebuie să creadă că există puteri mai presus de legile scrise de către oameni.

Dumitru Diacov
polonezul


• A fost bărbat în ultima sa viaţă.
• S-a născut pe teritoriul Poloniei în jurul anului 1375.
• Meseria sa a fost de circar sau spion.
• Atunci a fost o persoană cu o imensă energie, bun în planificare şi supervizare.
• Acum trebuie să îi ajute pe ceilalţi să avanseze. Mediul şi problemele poluării nu ar trebui să-l lase rece.

Andrei Porubin
oportunista


• Se pare că a fost femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Indonezia în jurul anului 1350.
• Meseria – judecător.
• A fost un orator înnăscut, un bun psiholog şi un negociator. A profitat din plin de bucuriile vieţii, dar nu i-a prea păsat de alţii.
• Acum are o karma de familie.

Iurie Roşca
artistul


• Nu-i exclus să fi fost femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut undeva în Iran în jurul anului 1875.
• A fost de meserie cartograf, astronom sau astrolog.
• Fire artistică prin excelenţă. A ştiut întotdeauna să preschimbe urâtul în frumos şi griul în culori strălucitoare.
• Acum, trebuie să îşi cultive sentimentul de fraternitate, să se ridice deasupra pasiunilor.

Marian Lupu
bucătarul boem


• Femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în nordul Canadei în jurul anului 1675.
• Meseria sa a fost de bucătar.
• Fire romantică şi boemă în viaţa anterioară. Cei din jur nu l-au prea înţeles. Nici nu a avut nevoie.
• Acum, lucrurile trebuie să ia o întorsătură radicală. Are mult de recuperat în domeniul comunicării şi trebuie să-şi cultive nişte calităţi pozitive de care în viaţa anterioară a cam uitat.

Dumitru Braghiş
filosoful ciudat


• A fost femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în nordul Australiei pe la 875.
• Meseria - filosof sau gânditor.
• Timid, interiorizat, o persoană liniştită. A fost dotat cu multe talente creative care nu au fost fructificate pe deplin.
• Cei care l-au cunoscut l-au considerat un ins ciudat.
• În viaţa aceasta trebuie să-şi dezvolte sentimentul de fraternitate şi să încerce să nu mai depindă atât de mult de bunurile materiale.

Dan Bălan
adevărul mai presus de toate


• Femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Africa de Nord în jurul anului 525.
• Meseria sa a fost de preot.
• Luptător înverşunat pentru dreptate, a ştiut să-i ajute şi pe cei din jur.
• În viaţa actuală trebuie să facă acelaşi lucru – să-i protejeze pe cei neajutoraţi, să ofere mai mult decât să primească.

Angela Gonţa
geologul curios


• Tot femeie în ultima ei viaţă.
• Experţii susţin că s-a născut undeva prin vestul Australiei pe la 1150.
• De meserie a fost geolog.
• O persoană foarte curioasă din fire. I-a plăcut să pătrundă în esenţa lucrurilor.
• Avea talent pentru dramă şi har actoricesc. A avut prieteni devotaţi, câţiva dintre aceştia fiindu-i şi acum alături.
• În viaţa actuală trebuie să înveţe lecţia credinţei.

Serafim Urechean
negustoarea din Israel


• Femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Israel în jurul anului 1400.
• A fost negustor de stofe.
• S-a descurcat de minune în domeniul psihologiei şi a fost versat în arta negocierii. Cei din jur au contat puţin pentru el.
• În viaţa actuală trebuie să-şi dezvolte calităţile pozitive de care nu duce lipsă deloc.

Lorena Bogza
meşteşugar


• A fost femeie în ultima ei viaţă.
• S-a născut în Siberia aproximativ în anul 1400.
• Meseria – meştesugar.
• I-a plăcut foarte mult să călătorească şi să investigheze. În paralel, s-ar putea să fi fost detectiv sau spion.
• Şi în viaţa aceasta manifestă o mare curiozitate faţă de necunoscut. Caută ajutorul unei persoane pe care a cunoscut-o în viaţa anterioară.

Mircea Snegur
caritatea mai presus de toate


• Se presupune că a fost femeie în ultima sa viaţă.
• S-a născut în America de Sud în jurul anului 1225.
• Meseria sa a fost de chimist, alchimist sau preparator de otrăvuri.
• Ar fi fost o persoană cu multă influenţă.
• Acum, i se recomandă implicare în activităţi sociale, căci adevărata bogăţie a unui om este sufletul său.

George Bush
alchimistul din Patagonia


• Cică a fost tot bărbat în ultima lui viaţă.
• S-a născut în sudul Americii Latine în jurul anului 1550.
• Meseriile posibile - chimist, alchimist sau preparator de otrăvuri.
• Se presupune că a fost şi cămătar sau o persoană cu multă influenţă.
• Acum ar trebui să afle care sunt talentele sale şi să încerce să le dezvolte, să înveţe să-şi canalizeze energia către un scop concret, să evite împrăştierea şi consumul energetic exagerat.

Pavel Stratan
maiorul creativ


• Tot bărbat în ultima lui viaţă.
• S-a născut în estul Australiei în jurul anului 1775.
• Meseria sa a fost de şef, maior sau căpitan.
• Persoană liniştită, timidă, interiorizată, a fost dotat cu multe talente rămase atunci la faza de “embrion”: în această viaţă le va pune în valoare pe toate. Cei care l-au cunoscut l-au considerat un tip bizar.

Sergiu Gavriliţă
fire directă


• Se presupune că a fost bărbat în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Egipt în jurul anului 700.
• A fost constructor.
• Fire directă în fosta lui existenţă, fără prea multă diplomaţie, de aici şi numărul mare de duşmani pe care şi i-a făcut.
• Acum trebuie să profite de oportunităţile pe care le-a ratat în viaţa anterioară.

Lidia Bejenaru
(boonika) - respectată, nu şi iubită

• Femeie în ultima ei viaţă.
• S-a născut în vestul Africii în jurul anului 1725.
• Meseria – dansator .
• A fost o persoană sinceră, poate cam lipsită de spirit diplomatic, fapt care i-a adus foarte mulţi duşmani. A fost respectată, nu şi iubită. Se prea poate să fi fost victima unor trădări.
• În viaţa actuală trebuie să ştie a combate violenţa în toate formele sale şi să-i îndemne şi pe alţii să facă la fel.

Vasile Tarlev
nu uitaţi de cei mai trişti ca noi


• Femeie în ultima lui viaţă.
• S-a născut în Portugalia la 1750.
• Meseria – pantofar sau croitor.
• O persoană foarte curioasă din fire, dotată şi din punct de vedere artistic. A avut prieteni devotaţi pe care i-a păstrat şi în viaţa actuală.
• Acum, singurul lucru asupra căruia trebuie să-şi concentreze eforturile este ajutorarea celor nefericiţi.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+13°