VIP Magazin
14 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Sergiu Sîrbu vs Dimitrie Cantemir
 Descarcă
Decembrie 2011, Nr. 92

Sergiu Sîrbu vs Dimitrie Cantemir

Comentează   |   Cuprins

Sergiu Sîrbu
Deputat PCRM


>> Dimitrie Cantemir a fost un mare cărturar, scriitor, filosof, cartograf, domnitor… Nu a fost un bun războinic pentru că nu avea cum, nu a făcut academii militare – era savant. S-a afirmat prin alianţa cu Petru I şi prin dorinţa de a scoate ţara de sub jugul otoman fără a o pune sub suzeranitatea rusească, fapt pe care îl apreciez. Aceasta e o calitate a unui adevărat patriot care a luptat pentru independenţa ţării sale. El şi-a iubit prea mult ţara, lucru văzut şi în „Descrierea Moldovei”…

>> Ar fi putut domni mult timp având sprijinul Porţii, petrecându-şi toată viaţa, practic, printre turci. Gestul său din 1711 este demn de tot respectul anume din acest considerent, merită apreciat curajul său.|

>> Niciodată nu m-am gândit să apar într-un manual de istorie. E şi prea devreme la ai mei 31 de ani, am încă multe de învăţat, mai ales că realizările spre binele ţării încă urmează. Dacă totuşi facem o paralelă ipotetică cu Dimitrie Cantemir, niciodată nu am avut vreo ambiţie să mă fac domnitor, preşedinte ori altfel de conducător. Vreau să fiu acolo unde modestele mele cunoştinţe sunt de folos societăţii, echipei.

>> Fără să vreau, am devenit o persoană publică atunci când am reprezentat partidul în diferite instanţe, erau probleme de interes public. Lucrez de aproape zece ani în echipa lui Vladimir Voronin, de când am trecut de pe băncile universitare în aparatul preşedintelui, unde s-a manifestat tehnocratul din mine, în domeniul dreptului. Acum am urcat, împreună cu echipa PCRM, pe baricadele parlamentului, pentru a depăşi această criză politică. În primul rând, apărăm legea supremă a ţării, Constituţia RM, pe care, în ultima vreme, fiecare o interpretează şi o fentează cum îi trăsneşte prin cap. Statistica spune că în ultimii doi ani, fiecare al treilea act legislativ adoptat în fond a fost declarat, ulterior, neconstituţional…

>> Avem mulţi jurişti
care se dau mari în ţară. Inclusiv în parlament. Chiar dacă cineva mă vede şi pe mine în această oală, eu niciodată nu m-am lăudat cu abilităţile mele profesionale. Am făcut două facultăţi, stagii în SUA, dar mai am mult de învăţat până să defilez cu titlul de cel mai tare jurist în Parlamentul RM. Sunt alţii care o fac foarte bine.

>> S-a făcut multă zarvă
în ultima vreme pe tema urmaşilor lui Vladimir Voronin la cârma PCRM. Adevărul e că unele zvonuri chiar erau întemeiate – unii se şi vedeau în acest post. Au şi părăsit formaţiunea noastră fără să înţeleagă că nu poţi deveni şeful partidului la doar un an de când ai intrat în el. Adevăraţii membri de partid nu şi-au pus acest scop, mai ales că liderul nostru, Vladimir Voronin, este plin de viaţă, de idei şi nici nu se pune problema plecării sale. Pe mine nu m-au vizitat, deocamdată, asemenea gânduri, deşi cineva s-a grăbit să mă pună pe lista urmaşilor, iar presa tot caută teme „interesante” – v-am zis că mai am de învăţat.

Dimitrie Cantemir
(26 octombrie 1673 - 21 august 1723)

Domn al Moldovei, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, om politic. S-a manifestat din plin mai ales prin tezaurul cultural şi ştiinţific al Moldovei şi Rusiei. Membru al Academiei din Berlin, este considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei. Opera sa bogată cuprinde lucrări de o importanţă majoră a vremii sale, printre care „Istoria ieroglifică” şi „Descrierea Moldovei”.

Prima dată a fost domnitor  în martie – aprilie 1693, dar Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Turcii l-au înscăunat la Iaşi în 1710, după care noul domn-cărturar a încheiat la Luţk  un tratat secret de alianţă cu Petru I, cărui s-a alăturat în războiul ruso-turc. După înfrângerea de la Stănileşti, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa, devenind consilier al ţarului.

Idee: Sergiu Gavriliţă.
Text:
Marcel Toma. Foto: www.fotoroom.md
Vestimentaţie: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”.
Machiaj artistic
: Tatiana Socolova

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°