VIP Magazin
15 Decembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Ostaşi ai frontului invizibil
Ianuarie 2008, Nr. 45-46

Ostaşi ai frontului invizibil

Comentează   |   Cuprins

Deşi sunt cunoscuţi, puţini oameni le ştiu numele – specificul meseriei şi soarta le-a hărăzit să-i cheme „frizerul lui acela” sau „bodyguardul lui celălalt”. Asta chiar dacă rolul lor în viaţa persoanelor publice, în spatele cărora se află, este imens - fără contribuţia lor nu se ştie cum ar fi fost cariera artiştilor sau a politicienilor aflaţi în văzul tuturor. Nu îi deranjează să ducă această povară, de care chiar sunt mândri. Deci, să-i cunoaştem pe aceşti ostaşi ai frontului invizibil…
TEXT: Marcel Toma. FOTO: Andrei Mardare


Frizerul lui Vladimir Voronin


Ruslan Ovseanic
stilist,
salonul „Cristis”


Este cel mai important client al său, dintre puţinii care îl pot determina să amâne orice programare – preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Consideră o onoare, dar şi o responsabilitate deosebită, faptul că primul om în stat îi încredinţează podoaba capilară. De fapt, imaginea sa şi, de ce nu, imaginea ţării…

La 31 de ani, Ruslan se poate mândri cu numeroase realizări în carieră. Frizer cu şcoală (cursuri de perfecţionare la Moscova şi Kiev, seminare internaţionale la Chişinău, cu participarea specialiştilor francezi şi germani), a avut şi are grijă de coafura a numeroşi oameni publici de la noi, dar şi de peste hotare (artişti, deputaţi, miniştri). Nu este primul, şi nici al doilea frizer al preşedintelui – colaborarea a început în momentul în care un coleg de-al său, coaforul Taisiei Voronin, i l-a recomandat acesteia. De atunci, pe parcursul ultimilor şase ani, merge la Preşedinţie odată în lună pentru a realiza frizura „prezidenţială” – clasica şi vechea „kanatkă”. Asta dacă o definim din punct de vedere strict teoretic, pentru că rigorile vremii îşi spun cuvântul şi în arta tunsorii – important e să-i placă clientului. Mai ales când clientul e şeful statului, care, spune Ruslan, nu se bagă în meseria lui, singurele solicitări ţinând doar de lungimea părului. Aici e o temă aparte: la începuturi, Vladimir Voronin era categoric împotriva tunsorilor scurte, dar timpul, răbdarea şi insistenţa specialistului au adus, treptat, la rezultatul scontat, astfel că ochiul atent al „observatorilor” poate vedea „evoluţia frizurii prezidenţiale” de şase ani încoace. Cei dornici să afle detalii pot dormi liniştiţi: preşedintele are părul aspru şi puternic, cu un singur vârtej – în zona frunţii.

Ruslan Ovseanic nu se ocupă de aranjarea zilnică a frizurii – preşedintele e om simplu şi mânuieşte de minune foenul şi pieptenele. E adevărat că, de multe ori, ziua tunsorii este fixată în ajunul unor evenimente importante pentru preşedinte şi ţară.

Intră la Preşedinţie cu mâinile în buzunare, deoarece lucrează într-un salon special, aprovizionat cu toate instrumentele şi accesoriile necesare. Nu cunoaştem care este răsplata pentru munca stilistului, dar spune că onorariul merită calificativul „prezidenţial” – preşedintele e om mărinimos. Vladimir Voronin mai este şi sociabil, la un banc răspunde cu două, nu face fiţe şi nici nu stă supărat. Tot timpul întreabă frizerul de sănătate şi de familie. Ruslan nu a apelat niciodată la prima persoană în stat pentru a-şi rezolva problemele – dimpotrivă, este întrebat permanent dacă are necesitate de ceva. Iar Ruslan are nevoie doar de informaţii din prima sursă. Şi ce sursă!

Dădaca lui Chiril Lucinschi

Raisa Vetrovii
pensionară


Este considerată membru al familiei Lucinschi. A câştigat încrederea şi serveşte familia şi în prezent, când este pensionară. A fost printre primele persoane pe care le ţine minte actualul om de afaceri Chiril Lucinschi, despre care ea spune că era un băiat foarte cuminte şi ascultător. La fel ca şi acum.

Cu Petru Lucinschi sunt consăteni, chiar rude, deşi mai depărtate. S-a născut în 1946, într-o familie nevoiaşă. La scurt timp i-a decedat mama. Când avea vreo 18 ani, s-a gândit să plece la Chişinău, la invitaţia lui Petru Lucinschi de a avea grijă de băiatul mai mare, Serioja, care era mic şi bolnăvicios. În aceste condiţii, mersul la grădiniţă era imposibil, aşa că a fost nevoie de serviciile unei dădace. Apoi a venit rândul lui Chiril să treacă „şcoala” doamnei Raisa, iar când copiii s-au făcut mari, şi-a văzut de viaţa ei, chiar dacă a mai stat o bună vreme împreună cu familia Lucinschi. Era menajeră, bucătăreasă -  le făcea pe toate. Avea odăiţa sa în apartament. Cu unele pauze, cauzate de plecarea familiei, a stat mereu în apropierea lor. A fost alături şi de doamna Antonina în cele mai grele clipe. Acum are grijă de Piotr Chirilovici, cum îi spune doamna Raisa şi până în prezent. Le ştie pe toate, ce şi unde se află în casă, poate mai bine decât stăpânul. „Are încredere, probabil, dacă de atâţia ani sunt cu ei”, spune doamna Raisa.

A muncit în casa lor chiar şi atunci când băieţii au crescut. Mai târziu, când şi-a făcut studiile la şcoala culinară şi a început să lucreze - tot la ei stătea. Când familia Lucinschi a plecat la Moscova, a lucrat bucătar la restaurantele „Moldova”, „Codru” (ospătăria nr. 35 pe atunci), iar apoi, timp de trei ani  - în Germania Democrată. Ulterior, şi-a întemeiat propria familie. Acum stă la casa ei şi vine la Lucinschi doar pe durata zilei de muncă. Oricum, legătura a rămas aceeaşi, mai ales că nu a avut parte de propriii copii. Când Petru Lucinschi s-a întors în Moldova, a revenit la ei, mai ales atunci când doamna Antonina avea nevoie de îngrijiri, datorită maladiei dificile de care suferea – era printre puţinele persoane pe care doamna le accepta alături.

Nu a fost singura dădacă a lui Chiril Lucinschi, dar în cea mai grea perioadă (de la naştere până la vârsta de trei ani) anume ea a avut grijă de actualul om de afaceri, care depăşeşte doi metri în înălţime. Despre micuţ îşi aminteşte că era cuminte, ascultător, altfel decât Serioja, care era zburdalnic şi vioi. Chiril stătea mai mult pe-acasă, nu prea iubea aventurile. Şi copiii lui sunt la fel. Pe ultimii dna Raisa nu i-a dădăcit. E conştientă că acum altele sunt cerinţele pentru dădaca modernă – mai energică, tânără, cu studii superioare, limbi străine vorbite şi înfăţişare de top model. Dar ea nu-L mânie pe Dumnezeu. Îşi face lucrul la fel de fidel şi minuţios.

Machieza Mariei Bieşu


Valentina Brâncoveanu-Colosenco
machieză,
Teatrul Naţional de Operă şi Balet


Este omul care, timp de 40 de ani, se află cel mai aproape de prima voce a Operei Naţionale – Maria Bieşu, pe care o respectă, o apreciază şi care îi este şi rudă apropiată. A fost şi rămâne fascinată de marea artistă, fiind fericită că a primit de la Dumnezeu darul să lucreze o viaţă întreagă alături de vedeta de talie mondială, de care se nasc una la o sută de ani.

Nu avea nici 16 ani când a venit la Operă să se angajeze – de pe băncile şcolii, direct în cabinele de machiaj ale marilor artişti. A avut de înfruntat un termen de încercare, care a durat foarte puţin, deoarece entuziasmul şi dorinţa de muncă erau imense. Muncea pe schimburi - două săptămâni la Operă şi două la Teatrul Dramatic „A. S. Puşkin”. În 1968 a fost numită machieza personală a Mariei Bieşu, post ocupat până atunci de Ludmila Babişina, actuala şefă a machiezelor de la Opera Naţională. De atunci, zi de zi, a însoţit-o în toate turneele şi i-a fost mereu alături, ulterior devenind şi rude – Maria Bieşu este naşa de botez a fiului şi a nepoţelei sale.

Primele zile de muncă au fost mai grele. Emoţiile şi teama au copleşit-o,  pentru că Maria Bieşu avea deja un nume şi un statut. Dar, cu fiecare zi trecută, acestea au fost înlocuite de plăcerea de a comunica şi a lucra cu un om şi un artist deosebit, de o responsabilitate enormă, chiar şi atunci când nu mai avea nimic de demonstrat. „Când Maria Bieşu cântă în Teatru, spune dna Valentina, e mare sărbătoare: toţi se străduiesc să-şi demonstreze calităţile cât mai bine – într-un fel, îi motivează foarte mult.”

Regretă doar onorariile prea mici pe vremea Uniunii Sovietice: machieza îşi aminteşte că pentru un concert susţinut la Riga, dna Bieşu a ridicat un onorariu de 240 de ruble, atunci când după anii ’90, un concert în străinătate aducea venituri considerabile – numele şi imaginea ei sunt apreciate la justa lor valoare.

Dna Valentina mai are grijă de coafura şi costumaţia Primadonei, iar machiajul, în mare, este realizat chiar de Diva Operei Naţionale, care a prins repede meseria. Machieza doar face unele retuşuri şi finisează lucrul. „Maria Bieşu nu foloseşte produse cosmetice pentru îngrijirea pielii, iar zvonurile despre operaţiile plastice, cărora a fost supusă, sunt curate aberaţii”, susţine Valentina Brâncoveanu-Colosenco.

Bodyguardul lui Sangheli

Viorel Marinescu
Şeful securităţii „Metro Cash&Carry”, Stăuceni


A apărat spatele celor mai importante persoane din epoca constituirii statului Republica Moldova – Mircea Snegur, Andrei Sangheli, Petru Lucinschi, Dumitru Moţpan şi Dumitru Diacov. Timp de patru ani, Viorel Marinescu a fost şeful pazei prim-ministrului Andrei Sangheli.

În paza guvernamentală a activat între anii 1992 şi 2003. Absolvent al Facultăţii de biologie a USM şi sportiv de performanţă (judo, sambo), a început activitatea de gardă de corp împreună cu fratele geamăn, Aurel, în cadrul Ministerului Securităţii Naţionale, iar din 1993 a muncit în Serviciul Protecţie şi Pază de Stat (SPPS). După un an de lucru cu preşedintele Mircea Snegur (1992-1993), a fost, între 1993 şi 1997, şeful pazei prim-ministrului Andrei Sangheli, chiar până în ultima zi de muncă a acestuia. 12 oameni aveau grijă de viaţa şi securitatea premierului - câte patru în schimb. Dintre armele din dotare, „Makarov” şi „Stecikin”, o purta pe ultima. Ulterior au fost aduse din Israel şi alte „jucării” – doi oameni din echipă puteau fi văzuţi cu gentuţe în care purtau „Uzi”.

Sangheli le oferea multe surprize, mai ales din cauza programului încărcat pe care îl avea – un om muncitor, cu un potenţial enorm, în stare să conducă şedinţa Guvernului şi la 2-3 noaptea. Ziua de muncă putea să înceapă la 6-7 şi să se încheie la miezul nopţii. Foarte rar se respectau planurile de securitate - tot programul se făcea din mers. Chiar dacă n-au fost atentate, au existat destule situaţii critice, mai ales în timpul campaniilor electorale, atunci când, prin sate, oamenii băgau căruciorul cu copil mic în faţa maşinii premierului ca acesta să le rezolve problemele – erau alte timpuri, mai tulburi şi mai grele. Mai grav i s-a întâmplat în timpul pazei preşedintelui Snegur - dintr-o deplasare de la Cahul a venit fără nici un nasture. Împreună cu fratele, l-au acoperit pe preşedinte şi l-au urcat în maşină. Nici nu a numărat câţi pumni a luat – bine că are spatele mare.

Viorel a avut parte de foarte multe călătorii în interes de serviciu împreună cu premierul Andrei Sangheli, ceea ce însemna responsabilităţi în plus  – aproape întreaga Europă, cât şi Federaţia Rusă, pe care au colindat-o în lung şi-n lat. În fiecare an plecau în Tiumeni - pentru Moldova nu erau probleme cu gazul, în schimb paza de corp se alegea cu două săptămâni de lucru intens.  

Despre Andrei Sangheli, Viorel spune că acestuia nu-i plăceau schimbările de cadre - era obişnuit cu unii şi aceiaşi oameni. Observa mereu dacă era cineva nou şi întreba despre el. Trebuia să treacă vreo lună-două ca să zică „bună dimineaţa” gărzilor. Aceasta semnifica că au fost acceptate pe deplin, adică au devenit oameni de încredere. La început nu-i păsa de normele de  securitate impuse de serviciul de pază, dar, după un an de zile, i-a devenit o obişnuinţă să lucreze în echipă cu băieţii, se înţelegeau dintr-o privire, mai ales în timpul şedinţelor. Viorel este şi bun psiholog: dimineaţa, când premierul ieşea din apartament, vedea după ochii lui care îi este starea de spirit, de care depindea comunicarea pe parcursul zilei de muncă. „Andrei Sangheli era sever, dar, totodată, ţinea la noi”, îşi aminteşte maiorul Viorel Marinescu.

Croitorul lui Mihai Munteanu

Gheorghe Ghervas
pensionar


Numele său este primul recomandat de către persoanele publice, atunci când e vorba de un croitor. Chiar dacă a depăşit vârsta de 80 de ani şi lucrează foarte rar din cauza stării precare a sănătăţii, are un „palmares” impresionant de VIP-uri, cărora le-a cusut haine, din care nu lipseşte nici tenorul Mihai Munteanu.

cusut multor personalităţi din diferite domenii: de la artişti până la poliţişti. Dintre numele cele mai cunoscute pot fi menţionaţi Veaceslav Untilă, Ion Suruceanu sau Mihai Munteanu. Pe ultimul îl cunoaşte de multă vreme şi îl apreciază ca pe un om foarte cumsecade şi care ştie să mulţumească – tot timpul lăsa meşterului mai mult decât costa lucrul. Cosea doar comenzi personale – de vestimentaţia scenică aveau grijă discipolii săi. Despre modelele de haine pe care le solicită Mihai Munteanu, Gheorghe Ghervas spune că acesta îşi comandă costume cu un singur bord. Pe timpuri, când tenorul era mai tânăr şi mai suplu, alte erau solicitările: cu două borduri. Astăzi şi moda e alta…

Acum coase doar nepoţilor – vrea să lucreze, dar nu-l lasă fiicele şi soţia. Acestea refuză orice comandă, fără a-i spune lui. Iar el tot stă pe gânduri - de ce l-a uitat lumea? Eminent al învăţământului tehnic profesional, menţionat cu multiple titluri şi insigne, Gheorghe Ghervas a activat între anii 1944 şi 1992, dintre care cea mai mare parte a predat în învăţământul profesional tehnic, chiar dacă mai toată viaţa s-a confruntat cu serioase probleme de sănătate. A început a coase la Făleşti, pentru ca apoi, mai toată viaţa să predea la Combinatul de instruire şi producţie din Chişinău – se mândreşte cu o pleiadă întreagă de discipoli pe care i-a educat. Atunci când trebuia să urce câteva etaje, elevii săi îl purtau pe braţe, la propriu. Şi-a făcut numele prin muncă: cei care-şi coseau la el hainele îl recomandau şi altora, care deveneau, ulterior, clienţii săi. Specialist de larg profil, Gheorghe Ghervas a fost solicitat să coase uniformele corpului de ofiţeri al Ministerului Afacerilor Interne (de la gradul de maior şi mai sus).

Toţi banii pe care i-a câştigat i-a cheltuit pentru sănătate - din armată suferă de o boală care i-a afectat creierul, dar şi auzul, iar acum trei ani a suferit un atac cerebral. Are o pensie de 644 de lei şi nu are grad de invaliditate – de aceea a cusut multă vreme şi după ce s-a pensionat. A crescut şi educat două fete, care acum au grija lui. Trăieşte modest, dar e cu sufletul împăcat - ştie că este apreciat.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+10°