VIP Magazin
18 Noiembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au descoperit că (partea a II-a)
Iunie 2012, Nr. 98

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au descoperit că (partea a II-a)

Comentează   |   Cuprins

Andrei BOLOCAN. Prezentator TV, om de artă şi specialist în agro-inventică. S-a afirmat în cinematografie jucând rolul unei tufe în filmul „O, plai duios, Moldova mea!”. Acum prezintă, în duet cu Nata Albot, emisiunea „Sare şi Piper”, la JurnalTV.

Am aflat recent (am redescoperit, mai degrabă – asta ca să mă dau deştept pe bune!) că lumina soarelui ajunge la noi în circa 8 minute. Asta înseamnă că dacă soarele va hotărî să moară (ca Veronica*, de exemplu), atunci noi, pământenii, vom afla despre asta tocmai peste 8 minute. Opt minute îţi ajung pentru multe în astă viaţă.

Ai putea face un sex rapid, dar destul de calitativ. Ai putea intra pe Facebook şi uita cum au trecut opt minute. Sau ai putea citi din Andrei Bolocan, autorul tău preferat, aflând ce lucruri noi au mai descoperit Oamenii de Ştiinţă din Marea Britanie. Normal eu aşa?

O.Ş.M.B. au descoperit că politicienii noştri se tem de sfârşitul lumii
Calendarul maya spune că nu ne-a rămas mult şi că, pe la sfârşitul lui 2012, cu toţii vom „lua Berlinul”. Cu o lipsă acută de inteligenţă şi viziune strategică, unii aleşi ai poporului încă mai încearcă să rămână în analele istoriei care şi cum poate – unul propune (amuian, repede!) să-i castrăm pe toţi pedofilii, altul se bate-n piept cu CIUBOTA BOLŞEVICĂ ŞI ALUNGĂ TANCURILE RUSEŞTI, STABILITE AICI ÎNCĂ DIN 1812 !!!, iar un al treilea, mare şi frumos, comemorează personalităţi care pleacă în nefiinţă cu o pensie de 1700 de lei, la pachet.
O.Ş.M.B. au descoperit că Dumnezeu este prea bun cu noi
Cred că Dumnezeu a fost şi continuă a fi prea bun cu noi. Am împuşcat evrei, am pupat în cur comandanţi de armate şi am uitat de Ion şi Doina. Avem cele mai multe zile de odihnă pentru bugetari, dar ne plângem de hăţuri, de plug şi de greutăţile pe care le avem la servici. Ni se dau câteva zile cu soare în luna mai (numai bune pentru a le petrece pe malul unui lac care încă nu există sau într-o pădure plină de gunoiul unora, care încă nu au fost amendaţi), iar noi VREM ZILE DE DOLIU. Dintr-o extremă în alta.

O.Ş.M.B. au descoperit că nimic nu s-a schimbat
Acum doi ani, când ieşeam în stradă să culeg voxuri şi primeam refuz după refuz din partea concetăţenilor mei, credeam că e din cauza faptului că încă nu mă cunosc, nu m-au văzut strălucind în cutia televizoarelor, nu m-au auzit glumind de se mişcau Munţii Cordilieri din loc. Atunci, obişnuiam să-mi spun „las-că va trece timpul, oamenii mă vor cunoaşte în plină stradă şi, cu un zâmbet senin, îmi vor acorda un minut sau două din preţiosul lor timp.”

Au trecut doi ani. Oamenii mă cunosc în plină stradă. Unii pur şi simplu cască gura. Alţii arată cu degetul ca la o anomalie. Ceilalţi îmi zâmbesc şi se folosesc de ocazie spunându-mi „Andrei, lasă tu filmatul şî fotografatul ista, şi vrei să mă-ntrebi? Hai lasă... lasă că nu am timp.”

Tony Hawks, englezul care a venit acum 14 ani în Moldova să-i bată pe fotbaliştii noştri la tenis, a făcut un film în care poţi simţi aceleaşi bube ca şi acum 14 ani. Încă ne mai putem mândri cu un „conflict îngheţat”, dar care, dacă te atingi de el – frige. Încă ne putem mândri cu nu mai mult de un singur lucru care-l ştiu mai toţi străinii care ne-au vizitat – noi bem mult. Şi încă nu avem o echipă naţională de fotbal care măcar fotbal să poată juca.

O.Ş.M.B. au descoperit că pe moldoveni, hlebom ne kormi, dar lasă-i să înmormânteze pe cineva
Îndurerată asistenţă, nu a trecut nicio lună de când Maria Bieşu s-a stins din viaţă, dar noi deja am uitat despre ea aşa cum uiţi (uneori) ce ai avut ieri la micul dejun sau când a început Primul Război Mondial. Asta nu e nici bine, nici rău. A uita e omeneşte. Doar că a uita de un unic artist aflat pe pat de moarte şi a pretinde că eşti reposonsabil de cultură în această ţară, lăsând monumentele istorice în paragină, nu e tocmai omeneşte. E mai mult moldoveneşte. Sughiţ bun, domnule Focşa!

Stau acum în faţa Dvs., îndurerată asistenţă, fără ca cineva din voi măcar să mă observe. Cimitirul Central din strada Armenească nu mai e atât de plin de oameni cu flori, microfoane şi bodyguarzi ca în ziua înmormântării. Lupu, Filat, Timofti – nu mai are cine să vă mulţumească pentru acest lucru EXTRAORDINAR – aţi înmormântat decent un om mare. Toată lumea ne va lăuda şi ne va stima. Europa va spune – vai, moldovenii ăştia au un simţ acut al culturii. Sunt gata să fie făţarnici ori de câte ori cineva IMPORTANT din ţara lor moare. Bravo, vor spune nişte tineri liberali – iaca nouă zi de doliu, dacă tot am cerut-o cu atâta ardoare.

Se spune că în ultimii ani de viaţă, unii politicieni veneau să-i ofere Mariei Bieşu câte 5 sau 10 mii de lei pentru medicamente, produse alimentare şi facturi. Veneau, ca nişte buni creştini, care încă nu s-au învăţat să pună pe picioare un sistem de asistenţă socială.

Îndurerată asistenţă, totul în viaţa asta trebuie să fie un motiv de bucurie. Dacă vom plânge în hohote şi vom afişa „un adânc respect” pentru cei care pleacă dintre noi acolo unde sunt doar plaje, soare şi salarii pe card (la Paradis mă refer), ne vom trezi uscaţi şi ramoliţi. Moartea e prilej bun de a înţelege cum toate în viaţa asta au un sfârşit, un sfârşit pe care noi rar putem să-l influenţăm sau să-l facem să întârzie. Moartea Mariei Bieşu e prilej bun să ne trudim să aflăm măcar cine a fost ea şi de ce în câţiva ani acest nume va deveni stradă sau teatru de operă şi balet. Cu respect, al vostru Bun-simţ.

O.Ş.M.B. au descoperit cămajoritatea moldovenilor au capul plecat şi ochii trişti
Un studiu recent arată că majoritatea moldovenilor cu evroremont, plazme şi autoturism au o faţă de roşii marinate şi sunt foarte trişti. La baza acestei tristeţi stă lipsa vitaminei D, pe care o găsim în somon sau tuna (or Moldova nu este un stat cu ieşire la mare şi peştele de la noi e prea necalitativ), dar şi crezul intern al oricărui moldovean cum că viaţa e făcută ca să agoniseşti pentru a-i putea plăti studiile lui Saşoc (fecioraşul mamei drag, care oricum niciodată n-o să devină jurist sau medic, pentru că tu, tată exemplar, o să-i laşi să administreze OLOINIŢA din sat şi probabil o să-l împrieteneşti cu Pavlic şi o să-l înveţi să aducă maşini din Lituania), pentru a termina „mansarda şeea şî beşiu”, pentru a repara casa părintească, care oricum nu se vinde, nu se vinde pragul părintesc şi, când vin copiii s-o colinde, ochii mamei încă te privesc.

O.Ş.M.B. au descoperit că eu uneori vorbesc fără sens.

Eu uneori vorbesc fără sens. De aia chefir, scaun, 29.

*aluzie (sau iluzie) la „Veronica se hotărăşte să moară” de P. Coelho…

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Sumpii mei!citind articolu ma miscat .... adinc.De ce?eu sun una dintre cei care nu pot repara pragul casei parintes...LA virsta de peste 60ani am grije de nepot....nu ma pling,ca n'm ce minca,sa'u ma gasesc sub cerul liber ..nu spre regret copii mei puteu sa fie de fols in tara care ne'm naskut...cu toate ca vara trecuta ,amfost la bastina din apropiatii mei sa'u exsprimat;Bine cau plecat ca in tara nostra cinstit nu pot sa lucre te impune...eu nu fi deacord cu acasta expresie...Dar nic peste notare /nu cade din cer...Asa ca,traeste si scre ceia obsrervi ...va dorec mult succes in toate si cu ocazia 1martie un MARTISOR cu multzimbet si noroc! cu res....
Capmare E   -  
01 Martie 2013, 18:33
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+4°