VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Nicu  Ţărnă. Normal, la ele ne interesează mai întâi fizicul
Octombrie 2005, Nr. 18

Nicu Ţărnă. Normal, la ele ne interesează mai întâi fizicul

Comentează   |   Cuprins

Bărbaţii despre Femei

Am descoperit femeia adevărată la maturitate, când jucau hormonii şi am început să descopăr fenomene precum fetiţa, domnişoara, apoi femeia dură... Normal, la o femeie ne interesează mai întâi fizicul. E şi asta o descoperire, după care comunici mai uşor şi înţelegi mai multe chestii. De pildă, pentru ele, sărutul este mai important decât pentru noi, bărbaţii. Îl idolatrizează, la un moment dat. Pentru noi un sărut e un lucru simplu, pe când o femeie exclamă: „A-a!”, duce mâna la buze şi se întreabă: „Ce-a fost asta?” Dacă primim un sărut din partea ei, înseamnă că am cucerit-o, am obţinut cheia spre inima ei.

Femeile sunt diferite. Interesante, frumoase, bune, rele, grase, cu ochelari, tupeiste, nervoase, istericoase, bătăuşe. Fiecare bărbat caută o femeie anume. Depinde de vârstă. La un moment dat nu te mai interesează o fată de 18 ani, apoi revii la ea, îţi dai seama că ai făcut o prostie şi brusc te interesează una de 25-29 de ani, după care îţi dai seama că vrei să revii la cea de 18  – niciodată nu ştii până unde merg bărbaţii. Ăsta-i şi farmecul, goana între noi.
Femeile căută întotdeauna să-şi întregească „golul”. Nu pot să spun că-mi plac anume roşcatele, blondele, brunetele, ori fetele cu sâni mari sau fundul mic. Până la urmă, femeia mea e cea în care mă revăd ca într-o oglindă. Fiecare dintre noi îşi caută jumătatea şi, dacă o găseşte, este fericit.

Mă enervează la o femeie exact atâtea lucruri câte îmi şi plac. Mă enervează când sunt telefonat şi controlat. Când o femeie vorbeşte prea mult. Uneori, ar face bine să mai tacă. Atunci când nu acorzi atenţie unei femei, o omori. Poţi s-o cerţi, s-o baţi, dar de nu e în centrul atenţiei tale, gata, ai pus-o la pământ, ai distrus-o. Când faci abstracţie de ea, o nenoroceşti şi ea îţi zice: „Alo! Sunt şi eu prezentă!”... Nu-mi place trădarea. Nu neapărat fizică. Minte-mă frumos, femeie. Ca-n poezia lui Eminescu... până la urmă, toţi minţim în viaţa asta. Şi, din păcate, dacă am minţit o dată, minţim toată viaţa. Adrian Păunescu avea o vorbă frumoasă: „fiecare moare singur”. Nu există ca cineva să-şi dea viaţa pentru tine şi atunci când mori, nu moare iubita ta, ci mori tu.

Dacă-i spui unei femei de ce o iubeşti, n-o mai iubeşti. Nu ştiu de ce ţin la o femeie... o iubesc pentru că are urechi frumoase? Sau mărimea 38 la pantofi? Cât timp femeia e tânără, e naivă şi iubăreaţă, cu cât îmbătrâneşte, devine mai meticuloasă. Doamne fereşte de o unghie neagră sau de un pantof murdar! Gata, se termină lumea!

Femeile din Chişinău sunt cele mai frumoase. Bine, nu toate se îmbracă cu gust, dar în ţara cea mai săracă din Europa sunt cele mai frumoase doamne şi domnişoare. O femeie frumoasă e şi inteligentă şi deşteaptă; femeia urâtă nu poate fi bună la suflet, chiar dacă e citită, e rea şi gata. Paradoxal, pe stradă vezi atâtea femei frumoase, însă te apucă ruşinea să te uiţi la televizor, la prezentatoarele noastre. ... Fetele frumoase nu lucrează acolo, pentru că nu sunt bine plătite. Mă enervează că multe tinere au pardonul prea mare... Îmi place cum arată Anastasia Lazariuc, o femeie destul de elegantă, a îmbătrânit frumos. Aş vrea s-o văd pe Ileana - care mi se pare nenaturală - pe la vreo 50 de ani. Andreea Marin e alintată, deşi foarte drăguţă, cred că e o femeie rea, aş vrea să greşesc. Din păcate, în scena noastră nu sunt femei foarte frumoase. Ele sunt talentate şi simpatice... Asta apropo de meserie.

În mare, femeia copiază bărbatul. Mai ales în situaţii dificile. Nu ştiu dacă femeile s-ar descurca fără bărbat. Foarte multe lucruri pozitive femeia le ia de la noi.  Chiar aş vrea să se facă un experiment - să dăm femeilor totul, să facă ce vor – să vedem cum s-ar descurca. Dar dacă spun adevărul în continuare, risc să fiu ucis cu 30 mii de pumni sau să mi se verse 13 căldări cu venin în cap. Să lăsăm pe altă dată gândurile despre Ea.


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°