VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Moldova între est şi vest
Septembrie 2007, Nr. 41

Moldova între est şi vest

Comentează   |   Cuprins

Afară, un septembrie cu gust de struguri chihlimbarii, cu mireasmă de gherghine şi cu emoţii de şcoală. Sute de tineri moldoveni fac parte din elita studenţilor din întreaga lume. Ştim că sunt printre cei mai buni (şi care explică pe îndelete şi cu răbdare că „Moldova” nu este Maldive sau Madagascar şi că ţara lor se află în Europa, şi nu la un capăt de lume). Şi că sunt curajoşi, frumoşi, deştepţi, stilaţi, talentaţi, unii – bogaţi, iar alţii – inventivi. Dar cu toţii cuceritori ai unor instituţii de prestigiu: universităţile din Cambridge, Yale, Leiden, Utrecht, Bucureşti, Munchen, Sevilla, Moscova etc. Am pătruns în visele lor, le-am măsurat ambiţiile, le-am aflat aspiraţiile şi hobby-urile, le-am cunoscut felul de a fi. Şi ne-au molipsit de optimism. Într-o Moldovă, aşezată între Est şi Vest, avem tineri care se gândesc la ţara lor şi chiar intenţionează să revină în patrie. Ca să facă ceva bun pentru ea.

Text: Rodica Trofimov; Marcel Toma. Foto: Roman Canţâr. Locaţii: restaurantele „Robin Pub” (str. Alexandru cel Bun, 83); „Petru I” (str. M. Costin, 1/2); „BeerMania” (str. Alexandru cel Bun, 83); „Café Café” (str. Eminescu, 50); „Amsterdam” (str. Vlaicu Pârcălab, 72); „Hidalgo” (str. Ismail, 30).
Mulţumim pentru sprijin.

Dan Sturza şi Valeria Guma
Marea Britanie


Se cunosc de aproape 11 ani, au absolvit acelaşi liceu, iar astăzi sunt colegi la “Cheltenham College” din Marea Britanie. Prima la tatonat terenul a fost Valeria (care trece acum în clasa a XII-cea şi vrea să dea la Facultatea de relaţii internaţionale şi limbi moderne). Dan are 17 ani şi studiază la “Cheltenham” matematica, businessul, istoria şi politica. În viitor, i-ar plăcea să facă ori investment banking, ori management. Oricum, fiul ex-premierului Ion Sturza se vede în afaceri: „lumea businessului este ca o obsesie: oricât aş studia-o, niciodată nu m-aş plictisi”. Peste zece ani, îşi doreşte să fie independent din punct de vedere financiar, cu o carieră strălucită.

Valeriei i-ar plăcea să aplice în Moldova tot ce a învăţat în Anglia şi nu exclude o carieră diplomatică sau politică. Pasiunea sa cea mare se numeşte tenisul şi nu ar avea nimic împotrivă să joace un „double” cu Rafael Nadal. Despre generaţia lor ambii ar vrea să creadă că este una cu înalte principii morale („însă şi aici nu se poate fără excepţii”, a adăugat Dan). De la sute de mile depărtare, Moldova li se pare superbă şi chiar dacă există diferenţe dintre posibilităţi şi standarde, atmosfera de acasă nu o pot schimba pe nimic din lume.

Aliona Dembiţchi şi Daniela Guma
Marea Britanie


Daniela Guma are 21 de ani şi este studentă la Facultatea business şi management şi administrarea afacerilor de la “City University” din Londra. Aliona Dembiţchi (23 de ani) face Facultatea de business internaţional de la “Regent’s College”, tot din capitala Albionului. Sunt foarte bune prietene şi împart acelaşi apartament dintr-un cartier select din capitala Regatului Unit. Fac echipă atunci când apar la vreo reuniune mondenă: blondele din Moldova, cu părul lung, îi lasă ca la dentist pe toţi ambramovicii sau maharadjahii. Daniela, o pasionată de artă, este o vizitatoare fidelă a „Tate modern” sau a “Royal Academy”, îi mai place tenisul şi teatrul. Aliona merge în week-end-uri în afara Londrei şi vizitează vechile castele. Ea a  decis că îşi va continua cariera în Marea Britanie. Daniela, mai patrioată de firea sa, după ce îşi va lua diploma din Regatul Unit, are de gând să revină acasă şi să pună umărul la bunul mers al afacerii de familie.

Valentina Zuza şi Natalia Chiţan
Austria


Deşi învaţă la aceeaşi instituţie – „Wirtschaftsuniversität” din Viena – nu s-au văzut niciodată în aulele prestigioasei universităţi. Se cunosc „de la distanţă”, prin intermediul altor tineri moldoveni ancoraţi în realitatea vieneză. Îndrăgostită de oraşul lui Mozart, Valentina şi-a dorit dintotdeauna să-şi facă studiile aici, chiar dacă  economia nu este una dintre cele mai romantice materii. S-a rătăcit la prima ei călătorie cu metroul din capitala austriacă, în schimb, la cei 18 ani ai săi, Valentina ştie foarte bine ce vrea să facă în viaţă. La rândul său, Natalia, încurajată de tatăl ei, fost ministru al Finanţelor, şi-a dorit să înveţe într-o instituţie de prestigiu, de talie mondială.. Cu toate că se află departe, Chişinăul o atrage mereu şi este sigură că va reveni în patrie. În timpul liber, Natalia devorează cărţi: are o predilecţie aparte pentru literatura universală. Îi plac persoanele inteligente, oamenii pentru care contează valorile spirituale, nobili şi cu demnitate.

Olga Suetnov şi Tatiana Mândrilă
Elveţia


În căutarea unei meserii mai interesante (Tatiana a făcut doi ani la Facultatea finanţe, ASEM, iar Olga este absolventă a Liceului „Logica”), aceste două tinere şi-au zis să-şi pună la încercare aptitudinile în domeniul  businessului hotelier într-o ţară cu cele mai bune tradiţii – Elveţia. Anul trecut, împreună cu părintele său, Tatiana a deschis la Chişinău „Café Café”, un restaurant-bar în stil art-deco (cu un design neobişnuit, îndrăzneţ chiar pentru capitala noastră) şi bucătărie europeană. Astfel, cunoştinţele de la Şcoala din Montreux au fost aplicate în practică la Chişinău. Tatiana este pasionată de bucătăria ţărilor europene, joacă tenis şi face nataţie. Toate acestea, la 20 de ani. Şi cu un viitor – de ce nu? – în Moldova, alături de familia sa şi în fruntea propriei afaceri. În schimb, Olga (19 ani), care face facultatea în Neuchatel, a urmat un stagiu în cadrul reţelei mondiale de hoteluri „Le Meridiene”. Ultimul hotel pe care l-a vizitat a fost cel din Miami, însă fata îşi doreşte cel mai mult să muncească în Australia. Vrea exotism!

Marius Leancă şi Luca Vidraşcu
Olanda


Studenţi în anul doi la Universitatea „Erasmus” din Rotterdam, International Business Administration: au făcut această alegere pentru prestigiul instituţiei şi perspectivele deosebite care se deschid după absolvirea ei. Calea a fost bătătorită de fratele lui Luca, Tiberiu, căruia „Erasmus” i-a oferit posibilitatea de a face carieră în Europa. Marius şi Luca se cunosc încă de pe băncile „Prometeu”-lui şi au mers împreună în Ţara lalelelor. Acolo s-au integrat rapid, chiar dacă la început erau absolut debusolaţi. Au trăit primul şoc văzând doi bărbaţi cuprinzându-se în plină stradă, îmbrăcaţi la fel ca toţi oamenii „normali”.
Le place în Olanda. Mai puţin vremea de acolo, din cauza căreia sunt nevoiţi să poarte geacă şi pe timp de vară. Fani înrăiţi ai lui Feyenoord Rotterdam, au păşit uşor timoraţi pragul restaurantului „Amsterdam”, cu gândul, probabil, la rivala de moarte „Ajax”. Meciurile de fotbal au fost unul dintre remediile care i-a vindecat de… dorul de casă. Oricum, după masterat şi ceva ani de experienţă profesională „afară”, sunt decişi să se întoarcă acasă.

Olga Verejan
Spania


Are ceva din specificul frumuseţii spaniole şi la prima noastră întâlnire i-am spus că-i lipseşte un trandafir la ureche şi e curat o dansatoare de flamenco. Olga s-a regăsit, probabil, în felul de a fi al spaniolilor, în felul lor de a se bucura de viaţă. De aceea, atunci când a mers pentru prima dată la odihnă în însorita Spanie, ceva s-a întâmplat în sufletul şi inima ei. Astfel, la numai 17 ani părăsea Liceul „Antioh Cantemir” în favoarea unui liceu spaniol. Astăzi, la 21 de ani, Olga Verejan, e deja studentă la Facultatea de inginerie în telecomunicaţii de la Universitatea Tehnică din Barcelona. E îndrăgostită de paella cu fructe de mare, de San Fermin şi de Ferias de Sevilla. Din Moldova a luat cu ea dorul de casă şi de familie, predilecţia pentru wind-surfing. Şi dorinţa de a escalada noi şi noi orizonturi.

Olga Tanas şi Anastasia Ţurcan
Rusia


Au făcut acelaşi liceu din Chişinău („Al. S. Puşkin”), ambele sunt îndrăgostite de Moscova – oraşul în care îşi fac studiile, ambele au împlinit nu demult 22 de ani. Într-un glas au zis că Moscova este oraşul lor. Anastasia şi-a urmat tatăl în Rusia (pe atunci, Vladimir Ţurcan era ambasadorul R. Moldova în această ţară), unde a urmat Facultatea de business internaţional şi administrare de afaceri de la MGhIMO. Astăzi, este masterand la management internaţional.

Olga a visat din copilărie să-şi facă studiile la aceeaşi facultate pe care a absolvit-o şi tatăl ei, Alexandr Tanas, – Facultatea de jurnalistică de la MGU. A reuşit să colaboreze cu două publicaţii importante din ţara-gazdă – „Business week Russia” şi „Liza”. În timpul liber, Anastasia merge la “Cistîie prudî”, iar Olga se plimbă pe stradelele înguste din preajma staţiei de metro „Kitai-gorod”. Anastasia l-a admirat pe regretatul jurnalist Vlad Listiev, iar Olga ne-a spus că-l apreciază pe Vladimir Putin „pentru că are stil, dar stilul este o prefaţă a politicii”. Ambele – sociabile, ambiţioase şi convinse că Moscova poate fi cucerită dacă ai dorinţă şi ambiţie.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău