VIP Magazin
15 Decembrie 2018
Print
Print
Print
Print
Jocul cu mărgelele (de dincolo) de sticlă
August 2012, Nr. 99

Jocul cu mărgelele (de dincolo) de sticlă

Comentează   |   Cuprins

Lorina Bălteanu. Scriitoare, creatoarea brandului de bijuterii „L’Orina”

După povestirile bunicii, în satul nostru, singurul şirag de perle adevărate aparţinea unei evreice. Soţul ei, croitor şi cizmar, în lipsa altor medici adevăraţi, mai practica uneori şi avorturi clandestine, până când, turnat la raion de una dintre pătimite, a înfundat închisoarea. Şiragul de mărgele a fost schimbat pe un an de libertate şi a dispărut pentru totdeauna de pe fundalul cultural şi economic al Peciştei.

 În rest, mai mult mărgelele de sticlă, pe care fetele le împrumutau una de la alta când ieşeau la horă ori la şezători, au fost cele care au dictat moda de bijuterie la noi în sat zeci de ani de-a rândul… Şiragul, pe care l-am moştenit şi eu prin mama de la bunica, a măritat, probabil, mai multe rânduri de fete din sat şi numai pe mine nu a reuşit să mă pună în valoare… Pe la patru ani jumate, când prima dragoste s-a prăbuşit peste mine, ca un sac plin cu pleavă din pod, direct peste capul proaspăt tuns chilug de taică-meu, magia colierului de sticlă nu a mai funcţionat. Ori că firul de aţă putrezise de tot, ori că dragostea mă făcuse nerăbdătoare şi agitată, dar şiragul s-a rupt în mâinile mele şi mărgeluţele roşii s-au risipit prin toată casa, iar podeaua de lut le-a înghiţit ca pe-o pradă. Aşa şi am rămas să stau în fotografia pe care mi-a făcut-o chiar obiectul dragostei mele – proaspătul soţ al unei mătuşi de la oraş – cheală, cu ochii în lacrimi şi fără mărgele la gât…

Probabil, toate femeile, când îşi cumpără o bijuterie, o fac, inconştient, din dorinţa să fie mai frumoase pentru cineva anume. Şi asta se întâmplă de când una din maimuţe s-a văzut avantajată faţă de celelalte, după ce şi-a înfăşat în jurul gâtului restul pomuşoarelor rămase de la masă. Nu vă supăraţi, fetelor, nici pe mine, nici pe Darwin… Dreptatea mea poate fi pusă la îndoială, a lui – mai puţin. Chiar şi când unele femei cumpără bijuterii nu pentru sine, ci pentru safeul lor, tot Darwin are deplină dreptate, care, apropo, zice că toate de la maimuţă ni se trag… Austeritatea timpurilor sovietice ne-a cultivat un fel de cult al aurului şi argintului şi tot ce avea o femeie normală în şcatulca din dormitor era o pereche de cerceluşi şi un lănţişor cu cruciuliţă, care confirmau doar un anumit nivel al bunăstării sociale şi nicidecum interesul pentru modă şi stil… Bijuteriile din aur masiv cu aşchii de diamante din sertarele soţiilor funcţionarilor de partid nu au influenţat în niciun fel gustul pentru frumos. Tirajate la uzine în cantităţi destule pentru toţi, aceste biju-uri au fost vândute mai târziu aproape pe nimic la punctele de colectare a metalelor semipreţioase la kilogram, neavând nicio valoare artistică.

Explozia coloristică a anilor ’60 cu apariţia noilor forme şi materiale plastice a trecut ca o furtună pe lângă noi, fără prea multe pagube morale şi psihologice… Singurele mărgele fanteziste care au trecut hotarele sovietice cu toate actele în regulă au fost cele din Cehia. Doar ele au mângâiat într-un fel dorul de frumos al mamelor noastre, ca apoi, pe timpurile noastre, la căderea zidurilor politice şi economice, să fie măturate brutal de falsurile chinezeşti.

În modă, accesoriul este la fel de important ca şi toarta pentru o găleată. Şi ca să-ţi porţi rochia frumos, trebuie să-i potriveşti corect geanta, pantofii şi bijuteria. Altfel, nu te salvează nici Gucci, nici Armani. Numai italiencele ştiu cum să poarte blana cu pantofi de gală. Şi doar pe capul unei englezoaice pălăria arată aşa cum trebuie. Iar o franţuzoaică care-şi lasă nonşalant la vedere breteaua dantelată a sutienului nu o să pară niciodată vulgară. Fiindcă toate aceste gesturi au fost repetate de nenumărate ori şi de ele, şi de mamele lor, şi de mamele mamelor lor, până când au fost aduse la acea perfecţiune căreia i se spune naturaleţe. La fel de natural îşi poartă bijuteriile de aur femeile din lumea arabă. Era de-ajuns ca bărbatul să iasă în piaţă şi să strige de trei ori în gura mare că-şi părăseşte nevasta şi divorţul era legitimat. Iar soţia, adică fosta, era obligată să plece imediat doar cu ce avea pe ea. Poate acum o fi altfel. Mă refer la divorţuri. Dar gustul pentru tot ce luceşte le-a rămas.

Fanionul modei, ca să nu se prăfuiască la Paris, în ultimii ani, a trecut pe la Milano, apoi a mers la Londra, iar de un timp, îi place mai mult să se plimbe pe podiumurile din New-York. America Latină (Brazilia) face încercări disperate să-l seducă. Şi, după cum merg lucrurile în economia europeană, ar putea să-i reuşească. Dacă, desigur, nu o să-i taie calea China, care în ultimul timp îşi „potcoveşte” designul cu potcoave de aur şi diamante. False, dar foarte bine şlefuite.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+1°