VIP Magazin
20 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Idolii
Mai 2008, Nr. 49

Idolii

Comentează   |   Cuprins

Idolii generaţiilor de altă dată sunt astăzi personalităţi culturale, martiri, dictatori. Indiferent cum s-a schimbat modelul "teen idol", indiferent cât de superficială a devenit descrierea aceasta astăzi, ei au fost, sunt şi vor fi întotdeauna o sursă de inspiraţie.

Prin intermediul idolilor pe care vrem cu atâta ardoare să-i cunoaştem, ajungem de fapt să ne cunoaştem pe noi. Mai multe despre idoli am încercat să aflăm împreună cu Emilian Galaicu-Păun (scriitor, poet, redactor-şef al editurii „Cartier”), Vlad Druck (regizor), Anatol Ştefăneţ (liderul formaţiei „Trigon”), Ion Moldovanu (profesor universitar, şeful catedrei neurologie a USMF  „N.Testimiţanu”, psihanalist, preşedintele Asociaţiei psihanaliştilor din Moldova). Tot aici vă propunem o „contabilizare” a celor mai renumiţi idoli din ultimii o sută de ani şi o listă cu idolii unor personalităţi din Republica Moldova.   

Vlad Druck
regizor

Ion Moldovanu
profesor universitar, psihanalist

Anatol Ştefăneţ
liderul formaţiei „Trigon”

Emilian Galaicu-Păun
scriitor, poet, redactor-şef al editurii „Cartier”

DEFINIŢIE

Ion Moldovanu
Un personaj care face obiectul unor identificări. Sau atrage atenţia. Cel mai şocant idol din istorie este Adolf Hitler. Hitler a înnebunit o naţiune civilizată prin faptul că a reuşit să atingă nişte mecanisme sensibile ale inconştientului poporului german.
Idolul este sfârşitul raţiunii şi începutul aberării.

Emilian Galaicu-Păun
Idolul este o proiecţie, la scară globală, a subconştientului colectiv. Graţie acestei proiecţii, idolul se hrăneşte cu energia maselor, uneori isterizându-le la nebunie, alteori însufleţindu-le la fapte măreţe. Diferenţa dintre idol şi ideal este aceeaşi cu diferenţa dintre religie şi credinţă. Orice instituţie religoasă (biserică, moscheie, templu, casă de rugăciuni etc.) presupune deja o instrumentalizare a credinţei, ca să zic aşa, o coborâre a idealului la nivel de … idol.  

De prisos să mai amintesc că, în epoci diferite, cuvântul idol a avut varii conotaţii, iar civilizaţia creştină a ţinut să se distanţeze de orice idolatrie (vezi cea de-a doua poruncă: “Să nu-ţi faci chip cioplit”), fără să reuşească până la capăt acest lucru (cultul icoanelor la ortodocşi, cultul moaştelor sfinte la catolici).  

Vlad Druck
Am folosit cândva, într-o poezie, cuvântul idol şi nu ştiam cum să-l traduc  în rusă. Ruseşte el suna – истукан - adică  un cuvânt cu o conotaţie negativă. Pe când idol însemna pentru mine un concept de idei, concept de viaţă, ceva demn de urmat, ceva ce uneşte în jurul său o comunitate, indiferent dacă este Hitler sau altcineva. Dar şi idealurile pot fi diferite. Acum, la vârsta mea, acest cuvânt are o conotaţie negativă, deoarece cu cât mai mult o societate atrage atenţia sau merge din urma unor idoli, cu atât mai ridicat este gradul de sclavagism spiritual. Orice idol care nu mai prezintă interes este înlocuit cu uşurinţă, adică este un proces speculativ.

Anatol Ştefăneţ
Idolul este o sustragere de libertate proprie. Trebuie să fim conştienţi de propriile fapte sau acţiuni şi nu de cele impuse. Dar nu vreau să neg aspectele de idolatrizare a unei personalităţi. Pe la 15 ani îl aveam ca idol pe Niccolo Paganini. El mi-a fost un exemplu pentru felul de a concepe muzica.  

CÂND UN IDOL DEVINE PERICULOS?

Emilian Galaicu-Păun
Fiind conştient de impactul pe care îl are asupra maselor, un idol (mă refer în special la idolii scenei, ai ecranului, ai stadioanelor etc.) ajunge la un moment dat să fie direct responsabil de imaginea sa publică, mai exact de felul în care această imagine se răsfrânge în conştiinţa maselor. Fiindcă fanii, bunăoară, nu doar se îmbracă (piaptănă, poartă) asemenea idolului lor, dar pot foarte bine să-i preia şi pornirile xenofobe, rasiste sau antisemite, ca să nu mai vorbesc de micile slăbiciuni omeneşti (alcoolism, droguri ş. a.). Unde mai pui că mass-media le stă la dispoziţie. (Vă amintesc că atunci când Goethe şi-a publicat romanul “Suferinţele tânărului Werther”, la scurt timp a urmat o serie de sinucideri în toată Germania, romanul având un impact teribil. Or, romanul lui Goethe nu doar că este o capodoperă a literaturii germane şi universale, ci şi degajă o căldură umană ieşită din comun. Şi totuşi… câte victime colaterale a făcut!!!)

Nu-i un secret pentru nimeni că idolii de astăzi sunt, în mare măsură, confecţionaţi de mass-media, fanii fiind nişte clone tirajate ale acestora. Mă întreb - câţi dintre idoli au avut curajul să-şi invite fanii… nu, nu în pat cu Madona, Michael Jackson etc., ci dincolo de luminile rampei, în viaţa lor reală, fără decor fastuos & machiaj? Ce ştim despre partea de umbră a strălucitoarei Marilyn Monroe? Sau Janis Joplin?

Unul dintre puţinii idoli ai postmodernităţii care a avut curajul să dezvăluie adevăratul chip (hidos!!!) al succesului, unul de te strânge-n spate, este scriitorul şi regizorul francez Cyril Collard în “Nopţile sălbatice”. Cyril Collard nu bagatelizează lucrurile, ci vorbeşte absolut necruţător despre latura sumbră a existenţei sale, pornind de la experienţa sa de seropozitiv. După ce că e condamnat de boală (pe-atunci intratabilă), îşi distruge şi imaginea/mitul.   

În sfârşit, întotdeuana vor exista excese, şi de o parte, şi de alta, doar că idolul poartă o anumită responsabilitate pentru fanii ce-l urmează. Şi e bine să fie conştient de această (dulce) povară.
 
Vlad Druck
Cu cât mai mult idolii îşi cresc valoarea lor, suportă consecinţe până la distrugere. Acelaşi John Lennon a fost împuşcat de un fan de-al său. Şi alţi mulţi idoli şi-au găsit sfârşitul într-un mod dramatic. Este un fel de autodistrugere. Dând maselor absolut totul, ei se distrug. La un moment dat ei devin inutili, nu mai au cu ce hrăni fanii.

Anatol Ştefăneţ
Idolul  nu trebuie privit şi tratat neapărat ca pe ceva periculos sau negativ. Atâta timp cât omul este conştient, are propria gândire, nimeni nu-l poate impune să se abată de la propriile scopuri. Poţi avea un idol sau un model de viaţă, poţi urma sau aplica în viaţă ceea ce-ţi place, dar, în rest, trebuie să te conduci de propria raţiune.     

CUM NE AJUTĂ IDOLII?

Vlad Druck
Un exemplu care ar putea fi preluat de la idol este puterea lui de voinţă, conceptul lui de idei, indiferent dacă este unul pozitiv pentru noi sau nu, dar construcţia lui, aplicarea acestui concept ar putea fi un model.

După ce am citit foarte multe cărţi, am avut un blocaj şi un timp nu am mai putut citi nimic. Mi-a fost recomandat Paulo Coelho, care tocmai devenise foarte popular. Am fost dezamăgit. Este primitiv şi speculează pe primitivitatea gândirii moderne, a lenii, a tineretului care are nevoie de idei de-a gata. Întâmplător am citit un roman de Haruki Murakami. Acum am toate cărţile lui, traduse în română. Mi-am găsit revigorarea mea intelectuală, regenerarea mea. Murakami a devenit catalizatorul meu. În sensul pozitiv, el a devenit acum idolul meu.   

Emilian Galaicu-Păun
Idolii (scenei, ecranului) umanizează artele, le apropie de muritorii de rând, le fac accesibile, chiar dacă, în spatele reuşitei, se bănuieşte tenacitatea, o extraordinară capacitate de muncă, un fel de a te dedica trup şi suflet cauzei, cum foarte rar găseşti în viaţa de toate zilele. Îmi place să-i văd vulnerabili, chiar dacă în filme ies mereu învingători. Mă tem însă când slăbiciunile lor sunt preluate de numeroşii fani. Şi, sigur, nu dau doi bani pe idolii politici (Lenin, Mussolini, Hitler, Stalin, Broz Tito, Mao etc.), de cele mai multe ori adevăraţi Molohi.
 
Anatol Ştefăneţ
Idolul este foarte interesant atunci când are un mesaj. Pentru mine poate fi oricine un idol, dacă acesta are un mesaj în concordanţă cu gândurile mele, cu atitudinea mea faţă de viaţă.

CINE ARE NEVOIE DE IDOLI?

Emilian Galaicu-Păun
Orice societate are nevoie să canalizeze, într-un fel sau altul, energia maselor. Într-un cuvânt, să le manipuleze, acordându-le o marjă de libertate mai mare sau mai mică. Până şi cele mai democratice societăţi (SUA; ţările Uniunii Europene) recurg la tehnici de manipulare a maselor, şi nu doar în perioada electorală, pe post de comisari ai poporului (din societăţile totalitare) fiind… noii idoli. Idolii care apar tot mai des în clipuri publicitare, pe măsura societăţii de consum pe care o servesc şi care se serveşte de credibilitatea lor în ochii mulţimii.  

Pe de altă parte, fiecare dintre noi visează să fie/să aibă mai mult decât este/are. Doar că subconştientul ne spune că nu vom pilota niciodată avioane ca… Putin (pe-atunci doar candidat la preşedinţia Rusiei), nu vom dansa ca Maia Pliseţkaia, nu vom picta ca Salvador Dali... Şi atunci ne proiectăm visele asupra cuiva realizat. Este bine ca acel cineva să fie într-adevăr un om împlinit în domeniul său şi nu un idol confecţionat din te miri ce.

O situaţie paradoxală avem în Republica Moldova: adevăratele valori din domeniile culturii (idolii de cândva, cum ar veni) nu constituie astăzi nişte repere, dat fiind că majoritatea dintre ei abia dacă reuşesc să supravieţuiască. Or, tinerii adoptă mai degrabă nişte modele de reuşită imediată. Mă întreb, câţi îl recunosc pe stradă pe Vasilache sau pe Busuioc?...   

Ion Moldovanu
Constituirea personalităţii are la bază identificări multiple. Identificarea în procesul psihologic constă din asimilarea unor trăsături, expresii pentru a le introduce în propriul comportament. În aşa mod se structurează personalitatea. Aceasta este o necesitate, care se face mai vizibilă în perioada adolescenţei. Cei mai mulţi fani şi modele de viaţă apar în această perioadă. Este o necesitate imperativă de a găsi nişte modele de comportament.

Anatol Ştefăneţ
Îmi doresc ca orice cetăţean al Republicii Moldova să-şi găsească câte un idol şi poate atunci vor reveni la un nivel cultural şi spiritual mai înalt.

IDOLII DIN POLITICĂ

Emilian Galaicu-Păun
În politică, idolii slujesc mai degrabă unor interese imediate, exceptând ţările fundamentaliste, unde oamenii sunt gata pentru sacrificii în numele unei idei “milenariste”. Dar şi acolo există interese. Astăzi, până şi martiriul este pus pe baze comerciale (ştiaţi că familia unui shakhid primeşte, în cazul unui atentat reuşit, 10.000 USD?!). Doar în societăţile cu o gândire confiscată, cu o gândire dresată să facă “sluj” mai sunt posibile fenomenele de idolatrie în politică. În lumea liberă (care, Nota Bene, nu-i totuna cu civilizaţia europeană şi nici cu zona euroatlantică, deşi se apropie de această unitate) nu cred că ar fi posibil un nou Hitler sau un nou Stalin, pentru că reacţia organismului sănătos al societăţii este mai degrabă una de respingere. Cu cât fast a fost ales Nicolas Sarkozy preşedinte al Franţei şi cum, timp de un an de zile, acelaşi personaj a decăzut în sondaje, devenind ţinta tuturor polemiştilor şi urmând o traiectorie descendentă: de la prima pagină a marilor cotidiene la… banda desenată, din preşedinte al RF la personaj de BD. Ceea ce înseamnă că reacţia sănătoasă a societăţii nu ţine seama de epoleţii regali, iar “micimea” oamenilor mari e taxată fără scrupule.  

Ion Moldovanu
Înainte era suficient ca liderul politic să fie doar carismatic pentru a deveni un idol. Într-o societate democratică de astăzi există mecanisme de contrabalansare.

IDOLII DIN SHOWBIZ

Emilian Galaicu-Păun
Foarte multe vedete de moment sunt confecţionate de manageri, artiştii & formaţiile muzicale fiind ab initio… nişte proiecte economice (de exemplu, formaţia TATU a existat în topuri atâta timp cât a avut un manager de geniu care a ştiut să creeze şi o mică poveste ambiguă, vag lesbi, în jurul celor două copile). Dacă nu există această investiţie iniţială de capital, la care se adaugă încadrarea mediatică, poţi să fii tu talentat cât încape şi tot n-ai cum răzbate pe această scenă plină de vedete, unde nu atât performanţa în sine este apreciată, cât… dobânda la investiţie. Fiecare cântăreţ de muzică pop trage după el un fel de legendă confecţionată, era “cavalerilor solitari” apunând odată cu Janis Joplin, Morisson, Hendrix etc.   

În ceea ce priveşte Republica Moldova, elitele artistice au reuşit să producă mari cântăreţi, mari cineaşti, mari pictori, mari poeţi, într-un cuvânt, o elită intelectuală de calitate, doar că la noi “se poartă” mai ales vedetele. Unele – de când cu Eurovision-ul – aproape idolatrizate şi, în tot cazul, înhămate de voie, de nevoie la carul statalităţii (mă gândesc, cu strângere de inimă, la decorarea Zdub-ilor, de către preşedintele Voronin). Sigur, cel mai tare trag (inclusiv foloase!!!) la acel car lipsit de glorie, zis şi Caravela culturii, vedetele confecţionate, alias falsele vedete.

Anatol Ştefăneţ
Moldovenii nu s-au copt încă pentru idoli adevăraţi. Sunt câţiva cântăreţi preferaţi de toţi, care au examinat foarte bine societatea şi ştiu ce merge. O melodie curgătoare, neapărat despre mama. Acesta este nivelul cultural al societăţii noastre.

Pe de altă parte, societatea ne dictează să nu banalizăm cultura.  

Vlad Druck
Este un decalaj foarte puternic dintre talent şi asigurarea lui materială. Dacă eşti talentat şi creezi o artă de nivel înalt, nu se vinde aşa de simplu, pentru că se vând mai mult manelele.

IDOLII DIN SPORT

Vlad Druck
Personal, mă afectează viaţa sportivă actuală, care a fost ridicată la rang exagerat. Se vorbeşte intens doar de cele mai bănoase sporturi – Formula1, tenis etc. În aşa caz,  foarte mulţi copii vor să devină fotbalişti. Toate profesiile sunt bune, dar această instaurare a idolatriei  este absolut aberantă, din punct de vedere al dezvoltării sănătoase a unei societăţi. Avem nevoie şi de medici, şi de profesori. Cine o să vină acum învăţător la sat? Nimeni. Societatea de consum îşi pune foarte violent amprenta asupra acestui fenomen.

Şi eu vroiam pe timpuri să fiu ca Lev Iaşin, dar nu ca să am maşină (nici nu ştiam că acesta ar putea avea o maşină, credeam că merge în troleibuz), ci ca să fiu un profesionist, să prind şi eu tot atât de frumos pasele. Acum, însă, toţi ştiu cât costa maşina lui Mutu etc.     

Emilian Galaicu-Păun
Sportul a devenit un business, unul înfloritor, iar interesul financiar potenţează adeseori talentul nativ. Din câte ştiu, la ora actuală un fotbalist ca David Beckham, bunăoară, câştigă mult mai mult din publicitate, decât din meseria sa propriu-zisă. Aşadar, nici măcar nu-şi vinde meseria, ci imaginea. Într-o lume mediatică, imaginea pare să fie marfa cea mai întrebată. Iar sportivii de performanţă ştiu să se vândă, atât pe teren, cât şi pe panouri publicitare. Până şi visele din copilărie (şi câţi nu visează să fie un al doilea Maradona, Zidane ş. a.?) s-au pus pe baze comerciale.

Anatol Ştefăneţ
Trebuie să fim conştienţi că fiecare sportiv, până ajunge celebru şi, respectiv, un idol, munceşte foarte mult. Fanii acestuia îl apreciază în primul rând pentru talentul său. Mai târziu apare şi interesul financiar. Dar şi acesta poate fi argumentat prin faptul că acelaşi Beckham a câştigat mulţi bani, deoarece iniţial a jucat foarte bine fotbal.


Text: Rodica Bileţchi
Foto: Andrei Mardare
Locaţie: Restaurant „Vatra Neamului”

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+6°