VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
HOT DOG
Februarie 2006, Nr. 22

HOT DOG

Comentează   |   Cuprins

Conform calendarului chinezesc, anul 2006 este anul Câinelui de Foc: începe la 29 ianuarie 2006 şi se încheie la 16 februarie 2007. Despre câini se crede că sunt o întruchipare exactă a stăpânilor lor: spune cine ţi-e câinele şi-ţi voi spune cine eşti! Puţin probabil ca o personalitate puternică să se afle alături de un pechinez, iar o fire romantică şi visătoare nu va împărţi binele şi greul cu un Mastiff.

În continuare, veţi face cunoştinţă cu cei care însoţesc şi, poate, influenţează oamenii cu un rol important în viaţa politică sau publică. S-ar putea să vă prindeţi la gândul că patrupedele prezentate, prin intermediul stăpânilor lor, au o influenţă indirectă asupra noastră. La felul cum arată şi ce reprezintă, să ştiţi că s-ar putea chiar să vă placă ideea.

Dumitru Braghiş & Case

A   fost adus acum nouă ani în casa familiei Braghiş cu condiţia ca numele său să înceapă nu litera „C” – stăpânul n-a stat prea mult pe gânduri şi l-a numit „Case”. De curând s-a despărţit de prietena sa, Iarna, de aceeaşi rasă, pe care a avut-o ani în şir, fapt care l-a făcut puţin mai trist, dar nu mai puţin devotat stăpânilor. Nu este o excepţie a rasei pe care o reprezintă şi, ca un veritabil neamţ, este foarte disciplinat şi ascultător. Nu iese din voia stăpânului dar, în relaţia lor bilaterală, ştie de minune să-şi scoată foloase.

Rottweiler
• Anul omologării - 1965.
• Strămoşii acestor câini au ajuns pe teritoriul Germaniei împreună cu legiunile romane, îndeplinind sarcini de protecţie a turmelor de vite.
• În oraşul Rottweil s-au încrucişat cu câinii autohtoni, dând naştere unui tip de câine negru (cel mai adesea), cu pete de foc, cu păr scurt.
• Pictorului Albert Kull a avut rolul important în relansarea rasei.
• Amabil şi liniştit, iubitor de copii, este foarte afectuos, ascultător, docil şi munceşte cu plăcere.

Gheorghe Ţopa & Case

Rolul Ciobănescului Caucazian Lia, în familia interpretului Gheorghe Ţopa este strict delimitat: cel de pază. Parametrii fizici şi calităţile ei au fost factorii determinanţi în acest context. Adusă acum şase ani în curtea familiei, Lia îşi îndeplineşte cu stricteţe obligaţiunile de pază şi nu este dispusă să facă concesii, astfel că cei de-ai casei s-au obişnuit cu situaţia şi au învăţat cum să se comporte. Noaptea este timpul preferat al Liei pentru că poate ieşi din valieră, iar anotimpul – vara, cărăruşa de lângă “Izvorul Tamarei” fiind calea bătătorită spre Lacul Valea Morilor, acolo unde-i  place să se scalde.

Ciobanesc Caucazian
• Anul omologării - 1985.
• Aria de răspândire: Transcaucazia şi Caucazul de Nord.
• În 1976 tipurile Transcaucazian şi Caucazian au fost reunite sub aceeaşi denumire: Ciobănescul Caucazian.
• Câine activ, cu psihic puternic, echilibrat şi calm. Instinct de apărare puternic dezvoltat, ferocitatea şi neîncrederea lui faţă de străini sunt caracteristice.

Mihai Severovan & Rem

Robbie Williams s-a născut la 8 mai 2000 de la părinţii Ali-Amdjat şi Djina-Selina-Dakar. Viaţa şi-a petrecut-o în sânul familiei lui Mihai şi Claudiei Severovan, perioadă în care a reuşit s-o cucerească cu desăvârşire.
Autoritar şi puternic, Ciobănescul de Asia Centrală, Rem, cum este numit în familie, ce a făcut ce-a dres, dar a reuşit să se impună în faţa stăpânilor. Fire inteligentă, Rem nu sare calul şi ştie să se comporte exact pentru a intra în voia celor mai mari. Chiar dacă este vedeta zonei în spaţiul canin şi „fetele” nu mai pot de dorul lui, Rem are o problemă: face parte dintr-o rasă rară la noi, motiv din care nu are parte de vreo „consoartă de viaţă”. Dacă aveţi o „prietenă” pentru el, puteţi lua legătura cu familia Severovan prin intermediul „VIP magazin”.

Ciobănescul de Asia Centrală
• Anul omologării: 1989.
• Rasa ciobănesc asiatic a apărut în Asia Mijlocie.
• Are o arie de răspândire foarte largă.
• Primul chinolog occidental care a studiat Ciobanescul de Asia Centrală a fost M. B. Wynn. În 1886 el a publicat o carte întitulată Istoria Mastiffului, în care Centrasiaticul era numit Mastifful Asiatic.
• Rău, temperamentat, dar şi raţional, ştie să fie tandru şi prietenos cu stapânii, tolerant şi jucăuş cu copiii familiei.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+17°