VIP Magazin
12 Noiembrie 2019
Print
Print
Print
Print
Există scriitori în Moldova?
Decembrie 2006, Nr. 32

Există scriitori în Moldova?

Comentează   |   Cuprins

Recent, oamenii de litere de la Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM) şi-au reales preşedintele – pe Mihai Cimpoi. A fost una dintre puţinele ocazii în care scriitorii vădesc că mai dau semne de viaţă. Literaţii sunt dispersaţi din mai multe motive, una dintre cauze fiind eternul conflict al generaţiilor: cei vârstnici spun că cei tineri sunt nişte vagabonzi şi scriu nimicuri, iar cei mai tineri îi au pe „adversari” de fosile care „îşi trăiesc ultimele zile în BUS (barul Uniunii Scriitorilor)”. Junii rebeli, care s-au manifestat prin produse editoriale, nu vor „să se înregimenteze” şi, mai grav, consideră că e de ruşine să facă parte din Uniunea Scriitorilor din Moldova, astfel că „valul tânăr” al breslei mai că lipseşte în această structură. Astfel, s-a ajuns la următoarea situaţie: din 273 de membri ai USM, 127 sunt pensionari. În dorinţa noastră de a scoate adevărul de la fundul mării, am solicitat părerile „organelor competente” – scriitori, publicişti şi ziarişti – adresând întrebarea: „Există scriitori în Moldova?”

Redacţia nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul materialelor din această rubrică.

Nicolae Roşca
ziarist


Nostalgie pentru Ovidiu

Din  câte am înţeles, “VIP magazin”-ul ar dori să afle de la mine dacă are sau nu Moldova scriitori. Are, cum să nu! Voi şi cititorii voştri sunteţi oameni tineri de tot, însă moldovenii, care şi-l mai amintesc pe Vasile Coroban, cunosc o celebră zicere a acestuia:
- Singurul scriitor care a activat cândva pe teritoriul Basarabiei este Ovidiu!

Bătrânul critic, care a fost în principiu un om drept, avea dreptate şi în acest caz. Dar ce te faci cu cele câteva sute de membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova (interesant e că din trei oficiali ai US, cu care am discutat acest subiect, nimeni nu mi-a putut spune exact câţi membri are totuşi această uniune de creaţie – 200, 300, mai mulţi, mai puţini?!), care s-au întrunit sau cel puţin ar fi trebuit să se întrunească la începutul lui noiembrie la aşa-zisa adunare generală, care cu ceva ani în urmă se chema Congres al Uniunii Scriitorilor (mi se pare semnificativă chiar această evadare oarecum ruşinoasă de la “Congres” către “adunare generală”)? Sunt sau nu sunt scriitori?

Sigur că nu îmi voi asuma riscul să zic “ba” din simplul motiv că printre multitudinea asta de “membri”, care în realitate seamănă mai mult cu nişte bieţi grafomani, descoperim – e adevărat, nu foarte-foarte mulţi – şi scriitori adevăraţi. Vreţi un exemplu? Vi-l dau cu drag: Spiridon Vangheli. De când s-a prăvălit peste ţara noastră nebunia asta de perestroika şi tranziţia, omul ăsta nu a scos nici un icnet, nu a făcut nimic din ce fac toţi sau aproape toţi ceilalţi pretinşi sau adevăraţi scriitori – adică nu a umblat cu mătănii pe la împăraţi şi n-a pupat poalele lor, nu s-a implicat în politică, aşa cum au făcut-o – dar au făcut-o din cale-afară de prost – cam 80 la sută din condeieri, nu a sărit pâraie şi râuleţe, inventând fel de fel de tâmpenii de tipul “podurilor de flori”, care în realitate au fost nişte campanii odioase de spălare a unor colosale torente de bani (mai devreme sau mai târziu, va exploda şi această bombicică – şi nu la noi, ci la Bucureşti, pentru că la noi totul e umed şi nu explodează nimic – pre numele ei Victor Creciun, care se  pretinde că ar manipula din umbră păpuşa Cimpoi şi care, om al Securităţii fiind, distruge încet, dar sigur ceea ce a fost şi ar fi trebuit să mai fie Uniunea Scriitorilor din Moldova… Ceea ce e cu adevărat trist în acest caz e că nimeni nu observă şi nu apreciază comportamentul demn şi, mai ales, ceea ce a făcut în aceşti ani Vangheli, - şi a făcut multe şi bune!.. Dar Busuioc (Doamne fereşte; nu cumva să citească cineva “cuzuioc”!)? Nu e şi el un exemplu potrivit de scriitor care tace şi face (bine)? Dar Mânăscurtă? Dar Gârneţ? Dar Popa (Nicolae, evident)?..

Dacă, însă, doriţi o diagnostică a stării de sănătate a Uniunii Scriitorilor, ea e una clasică: partea superioară, altfel zis, capul, s-a alterat. De vină e Cimpoi, indiscutabil! Chiar dacă admitem că este un critic literar valoros, în calitatea sa de manager – iar preşedintele unei uniuni de creaţie trebuie să fie, înainte de toate, un bun manager –, Cimpoi nu face nici cât o sută de grame de rachiu contrafăcut care se bea la bufetul acestei instituţii. Povestea e lungă şi încurcată, însă faptul că Uniunea Scriitorilor a rămas fără Casa de Creaţie de la Ivancea, fără “Literatura şi arta” şi sediul ei, fără celebrele reviste “Nistru” (“Basarabia”), “Kodri”, “Orizont”, fără Editura Uniunii Scriitorilor, fără patrimoniul moştenit de la cealaltă epocă, ca să nu mai zic că acest patrimoniu ar fi trebuit multiplicat, este numai şi numai vina lui Cimpoi şi a colegilor săi de la conducerea acestei atât de prestigioase odinioară uniuni de creaţie. Ei au deschis uşile pentru tot felul de nespălaţi (aşa îi numesc eu, blând, pe grafomani) şi chiar infractori, fapt care i-a determinat pe foarte mulţi scriitori să se distanţeze de USM şi să accepte statutul de “scriitori casnici”. Cei tineri – pentru că a apărut o importantă şi valoroasă categorie de scriitori tineri –, cum n-au ştiut unde se află această uniune şi care e rostul ei, aşa şi nu vor să mai afle…

Şi totuşi, la recenta adunare generală, Cimpoi a fost reales din nou. De ce?

Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să aflăm mai întâi: cine l-a votat? Evident, acei care au fost prezenţi în sală. Acei care au lipsit – şi au lipsit, pare-se, mai mult de o jumătate din membrii US – sunt, probabil, oamenii care scriu. Adică, scriitorii. Aşa se face că, în acest moment, Moldova are scriitori şi chiar o uniune a scriitorilor, însă nu are o conducere demnă a acestei uniuni şi a acestor oameni minunaţi…

Nicolae Dabija
poet


Adevăraţii împăraţi

O muscă, după ce a ieşit cu mari eforturi din călimara în care căzuse, s-a plimbat de-a lungul unei coli albe de hârtie, ca să-şi mai vină în fire, şi când a văzut dârele de cerneală pe care le lăsase în urma ei, a zis plină de dispreţ:

- Mare scofală să fii scriitor!

Şi unii oameni, mâzgălind foaia mai mult ca să se scuture de murdăria vieţii sau neavând ce face, cred acelaşi lucru: că a fi scriitor e o meserie oarecare, la îndemâna oricui... De acolo, din neputinţă sau zaviste omenească, vine credinţa unora dintre concetăţenii noştri, mai ales dacă aceştia sunt înfipţi în scaunele puterii, că scriitorii ar fi nişte „încurcă lume”.  De regulă, cei afoni cred că muzica şi zgomotul sunt identice, cei care nu văd (chiar dacă au cei doi ochi din frunte) – că frumuseţea nu există, cei care nu cunosc toate literele alfabetului – că cititul cărţilor e un moft.

Cum mi-a spus un fost coleg de clasă ceva mai demult:
- Eu mai tare obosesc atunci când citesc decât atunci când prăşesc!
Acum să ne închipuim pentru o clipă că n-ar exista lucrările scriitorilor care umplu manualele de limbă şi literatură, că n-ar exista textele pentru cântece şi în loc să zică şi cuvinte – interpreţii ar râgâi pe la microfoane, că n-ar exista biblioteci, că n-ar exista cărţi, reviste, publicaţii ş.a.m.d. Nu ştiu de ce, cred că lumea brusc ar deveni foarte săracă, chiar dacă ar avea surplusuri de care vorbea Aristotel când a fost întrebat ce-l deosebeşte pe el de alţi oameni. Filosoful grec a răspuns astfel: „În timp ce unii oameni trăiesc ca să mănânce, eu mănânc ca să trăiesc”.

Omul nu trăieşte doar pentru stomac, ci şi pentru suflet. Când văd îndrăgostiţi care se duc la întâlniri cu volumaşe de poeme, când ascult copii care învaţă cuvintele limbii rostind poezii, când mi-amintesc că la 7 noiembrie 1989 noi, câţiva scriitori, am putut opri nişte tancuri, care intenţionau să facă o mare paradă militară în centrul Chişinăului, cu nişte versuri, îmi zic – a câta oară?! – că poezia merită să fie făcută.

Mai amintesc aici că meritul cel mare în schimbarea la faţă a României, care-şi obţinuse independenţa la 1878, nu-i aparţine atât regelui Carol I, cât poetului Mihai Eminescu. Există o concurenţă permanentă între oamenii politici şi oamenii scrisului. Lui Napoleon Bonaparte, împăratul care cucerise o jumătate de lume, îi aparţine o frază: „Sunt două puteri în lume: Sabia şi Pana de Scris; şi, în cele din urmă, cea dintâi este întotdeauna cucerită de cea de-a doua”.

Prin urbea noastră circulă o parabolă cu următorul conţinut: Prin anii 2050, un copil răsfoind nişte manuale de istorie integrată, îl întreabă pe părintele său:

- Tăticule, da’ cine a fost Vladimir Voronin?!

Acela îşi frământă mintea, apoi, dintr-odată, îşi aminteşte: - Ah, da! A fost un om politic de pe vremea poetului Grigore Vieru. Bieţii împăraţi! Ei nici nu ştiu cine-s adevăraţii împăraţi!

Haralambie Moraru
publicist


Da, şi pentru că...


În doar o pagină de text pot doar să zic ceva care să ţină loc de răspuns la tocmai aceste două întrebări – avem scriitori şi oare ce mai fac scriitorii?

Avem, fireşte. Ştiu chiar şi ce fac. Dar nu sunt sigur că am să şi spun. Basarabenii au avut scriitori şi în perioada sovietică. Atunci, conform Constituţiei, cei mai mari erau Andrei Lupan şi Emilian Bucov, ambii şi Eroi ai Muncii Socialiste. Uneori, semnau şi cu acest titlu, iar Andrei Lupan mai punea şi „academician”. Dintre cei mai îndrăzneţi, precum şi dintre cei mai cu invidia, comentau că nici titlul, nici academician, să zicem, nu dau o mai mare valoare creaţiei. Nu fac, spre exemplu, dintr-o poezie – poem, iar dintr-o nuvelă – roman. Câştigul era doar de ordin pecuniar. Eu, bunăoară, din ziua în care am luat premiul comsomolului în domeniul literaturii, am început să primesc mai cumva.

Au trecut atâţia ani... Mai deunăzi, am avut adunarea generală a scriitorilor. „Literatura şi arta”, în primul număr de după adunare, inserează o scurtă dare de seamă, semnată de Nina Josu, şi „câteva gânduri despre adunare”, semnate de Mihai Morăraş. Le citeşti şi înţelegi numai că a fost o adunare cum se mai întâmplă. În ambele texte se operează, ca pe vremuri, cu termeni gen scriitorul-academician sau scriitorii-academicieni. Am un mare respect, de altfel, pentru creaţia poeţilor, şi academicieni, Anatol Codru, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi sau Grigore Vieru – i-am dat în ordine alfabetică. Voi rămâne cucerit de cărţile pe care le-au semnat, întocmai cum vor rămâne şi cărţile. Dar autorii cu dările de seamă lasă pe nu ştiu unde creaţia şi fac din „academician” „conştiinţă naţională”, în consecinţă – şi argument. De parcă a fi academician dă un spor la a fi scriitor ori e mai ceva decât bomba atomică, ori e cealaltă armă care va distruge arma nucleară. E posibil că Lupan şi Bucov credeau anume aşa. Şi erau motivaţi – de trecutul lor revoluţionar şi de regim. Pe atunci, nu întreba nimeni dacă avem scriitori şi ce mai fac scriitorii. Astăzi, iată, lumea întreabă – de ce tac scriitorii? Marea majoritate a colegilor mei, la sigur, nu tac. Sunt, iarăşi la sigur, şi dintre care nu tac. Şi totuşi, lumea întreabă – de ce tac scriitorii?

Există, în mod obiectiv, şi un singur răspuns, şi mai multe răspunsuri la această întrebare. Să dau doar unul dintre cele mai multe – probabil, şi pentru că. De fapt, acesta ar fi şi singurul răspuns – probabil, şi pentru că.

Da, şi pentru că lumea nu consideră să întrebe: de ce tac scriitorii-academicieni? Lumea, şi nu te poţi supăra, întreabă numai aşa – de ce tac scriitorii?
Punct.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Buna, ma numesc Victoria shi am 24 ani, scriu poiezii de mult timp , dar niciodata nu am facut publice unui specialist pentru a-mi spune daca e bine drumul pe care sint . As vrea prin intermediul dumneavoastra sa-mi spune-ti unde pot sa ma adresez , aceasta este adresa mea de email viktoria2010@hotmail.it Va multumesc.
victoria   -  
11 Iunie 2010, 16:54
Sus ↑
Nicolae Rusu care are grave probleme financiare (circa 104 milioane lei pe care nu stie unde le-a irosit) poate distruge nu doar actuala Uniune a Scriitorilor si si faima acestei cetati.
Cristina   -  
31 Octombrie 2010, 17:51
Sus ↑
8 poiezii despre moldova
vieru   -  
23 Noiembrie 2010, 19:04
Sus ↑
9 piezii despre mama
nicoleta   -  
25 Aprilie 2012, 14:35
Sus ↑
Și la Voi e mare pălăvrăgeală ,precum și la alte Case mari.Vă trebuie încă multă apă
să curgă pe Bâc până vă ve-ți dumeri ce vreți și aceștia adunați trebuie să fie o majori
tate .Se știe de când e lumea că totdeauna prin cernere cei mai buni într-o breaslă se adună și își dau o denumire de renume(Academie) iar ca să ajungi acolo treci peste mai multe trepte,iar la fiecare treaptă valiza trebuie să fie din ce în ce mai mare și mai plină.În România se scrie mult și de mulți,dar puțini ajung sus.Rest e vorbărie.
Dipl. ing Mihail t. Carp   -  
09 Iunie 2012, 02:25
Sus ↑
vasilasco
demid   -  
04 Septembrie 2012, 13:08
Sus ↑
Am 15 ani . Sint pasionata de poezie . Scriu , si toti profesorii si oameni din sat spun ca am talent si trebuie sal dezvolt . Problema e ca nu stiu cum as putea scoate poeziile mele in lume , la concursuri sau ceva de felul acesta . Puteti sa ma ajutati cu un sfat bun ?
Valeria Vasilachi   -  
24 Aprilie 2013, 18:09
Sus ↑
Am poiezii scrise si asi dori sa ma consult cu cineva in privinta acestora versuri fiindca le acumulezi de m-ai multi ani .
marcel - 37 de ani.   -  
05 August 2013, 22:35
Sus ↑
Caut poezia lui Em Bucob despre mama Tin minte ca am invatat-o in scoala iar acuma nu o gasesc,se incepe asa^Buna mea neobosita,chiar la anii ei acum ,numai duca si venita,numai deal si numai drum.CIne o stie ?E o poezie frumoasa/

Maria-45   -  
28 Decembrie 2014, 23:16
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+11°