VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Doamne, binecuvântează America
Februarie 2012, Nr. 93-94

Doamne, binecuvântează America

Comentează   |   Cuprins

John Jackovici Miller, locuitor al unui sat de pe lângă Massachusetts, făcu ochi. Deșteptătorul suna a ora şapte. „Minunat”, — gândi John în americană, oprind ceasul ţiuind — „o nouă dimineaţă, un nou început, oh yes”.

Viorel POSMOTREL-MARDARE

Porni televizorul. Dădu de show-ul lui preferat, zâmbi. De fapt, avea mai multe show-uri preferate. Şi despre toate spunea un singur lucru: „these guys are fuckin’ great!” Toată lumea din televizor îi zâmbeşte. Şi asta-i, într-adevăr, fuckin’ great. „Wait a minute, dar unde-i Jessica?” — gândi John, sculând din pat, închizând televizorul.

Jessica era la bucătărie. Gătea sandvişuri. John o pupă pe Jessica pe buze. Trăiesc împreună de douăzeci de ani şi cu fiecare an tot mai dragă îi este — la suta ei de kilograme, îi chiar very-very sexy.

„Wow, iar sandvişuri? I’m lovin’ it!” — o mai pupă o dată pe Jessica, de data asta pe obraz. Ea îl hrănea cu sandvişuri, în fiecare dimineaţă şi el le mânca cu tare mare poftă, deja de douăzeci de ani. În weekend familia lor face o micuţă excepţie şi merge la unul din fast-foodurile din oraş. Pentru diversitate. Pe lângă sandvişurile Jessicăi, lui John îi place Big Macul.

Micuţul Steve tocmai intrase în bucătărie. Era gata de şcoală. Tata-John îi ciufuli cu drag coafura. Steve învaţă rău. În schimb e bun la fotbal american. Tata îl vede mare fotbalist american. Şi ce dacă nu pricepe geografie? El, John, tot n-are treabă unde-i, să zicem, Moldova. În schimb, la secţia de pompieri din sat, este „Lucrătorul lunii”, deja de un an. Lumea îl respectă acolo, mai ales după ce a salvat pisica aia albă dintr-un aprtament în flăcări. L-au arătat şi la ştiri.

John porni motorul Chevroletului, vechi ca şi Constituţia. Duminica îi va dedica iar câteva ore de reparaţie. Îi place să aibă grijă de maşina cumpărată cu bani puţini, la mâna a doua. În schimb, drumul este bun.

„Hai mai repede, măi Steven, măi! Că întârzii la şcoală.”

Întregul cartier a participat la reparaţia drumului. Satul lor e cam uitat de Stat şi de asta comunitatea şi-a zis să repare cu forţele proprii strada. John nu-i supărat pe Stat. Pe State, mai bine zis. Ele au alte griji. Sunt în război.

John mână şi zâmbeşte. Ce bine că s-a născut în satul ăsta. Că a rămas aici. Vecinii, colegii de lucru — ce s-ar fi făcut fără de ei? Nu-i trebuie lui New Yorkul lor, cu îmbulzeala lor, o sută de ani. Pe cine ştie el acolo? Cui i-ar trebui? Viaţă frumoasă poate avea şi aici, în satul lui de lângă Massachusetts. God bless America.

Ion Iacovlevici Moraru, locuitor al unui sat de pe lângă Teleneşti, făcu ochi. Deşteptătorul suna a ora şapte. „Futu-i paştele mamei lui de ceas”, — gândi Ion pe moldoveneşte, oprind ceasul ţiuind — „iar îi luni, iar doare capul, ne-na-vi-ju!”

Porni televizorul. Dădu de nu ştiu ce show matinal. Se încruntă. „O să mă înveţe pe mine tot debilul cum să trăiesc! Ce stai, fa, curvo, cu curul gol în televizor? Ce-i cu zâmbetele astea false? Mincinoşilor!” El îi ura pe toţi deştepţii din televizor. „Las’ să vină la noi în sat, să vadă care-i situaţia! I-aş vedea eu pe dânşii în locul meu. Tfu, bleadi!”

„Unde-i Jănea, unde-o poartă dracul?” — gândi Ion, sculând din pat, închizând televizorul.

Jănea era la bucătărie. Gătea plăcinte. Ion o privi scârbit. Toate femeile ca femeile, numai el s-a ales cu o proastă. Să-i fi făcut un borş cu carne de dimineaţă, o mămăliguţă ceva. Tfu, bleadi!

Micuţul Stiopca tocmai intrase în bucătărie. Era gata de şcoală. Tata-Ion îi rade una după ceafă. Stiopca învaţă rău. În schimb e bun la fotbal. Taică-său spune că va ajunge un beţiv pentru că nu ştie geografie. „Tu ştii unde-i America, băi, boule?” Ion vrea să-l aranjeze, după şcoală, la Universitate, la Chişinău, să facă Juridică, să ajungă ceva în viaţă, nu să rămână în borta asta amărâtă de sat. La Pojarnaia Ceasti, unde lucrează Ion, e plictiseală. Nu a mai rămas nimic de furat, iar caziolii de la Chişinău nu-i ajută cu nimic. „Ce, o să le repar eu mașinile? Eu îs pojarnic, nu montior.” Luna trecută au ars zece hectare de grâu pe lanul din satul vecin. Ion fuma calm şi zâmbea mulţumit — ţinea în mână un „tărţ cu băla”. „N-avem solearcă, ce vreţi de la noi? Stingeţi-vă focurile cu căldarea, de la fântână.”

Stiopca s-a duce şi pe jos la şcoală. Glodul nu-i chiar ca săptămâna trecută.

Din banii făcuţi pe motorina furată, Ion şi-a cumpărat un BMW, aproape nou. A mai investit oleacă şi şi-a întunecat geamurile, să nu i se belească tot prostul în maşină. Maşina lui este prea bună pentru drumurile astea de rahat. Nu vine nimeni de la Chişinău să vadă străzile din sat. Nu vine nimeni să le curăţe de glod şi de bălegarul aruncat de toţi în drum. I-a uitat, Chişinăul.

Ion visează s-o frece din gară. La Italia sau Portugalia, cum s-au dus mai mulţi cumetri de-ai lui. Acolo-i viaţă. Acolo statul are grijă de oameni. Acolo drumurile sunt curate şi în caz de incendiu, pompierii sar în ajutor. Dar aici, în borta asta? Cu atâţia debili în jur?

Tfu, bleadi. Ţară de căcat.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Viorel. Tu esti idolul meu !!!
Steopca   -  
04 Iulie 2016, 16:03
Sus ↑
Articolul asta este o capodopera si va ramane vesnic actual pentru neamul nostru, ca si Scrisoarea III!

(O singura remarca, in alineatul 1 si 11 e corect a se folosi "sculandu-se" in loc de "sculand".)
Diploid   -  
05 Iulie 2016, 02:01
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+8°